Victor Ponta nu vrea să accepte că poporul nu îl vrea. Aroganța aia pe burta goală, moștenită de la Adrian Năstase, bogăția afișată fără să fie justificată în vreun fel, întâi căsnicia, apoi divorțul ascunse de ochii oamenilor, schemele alea cu apartamentele cumpărate pe bani puțini…
Oricâți bani ai da pe la televiziuni să te lingă și să te spele, nu ești un tip comestibil. Nu ești. Ești bun să fii numit, dar nu o să câștigi niciodată un concurs.
Și pentru că Ponta nu vrea să accepte asta, presa a început să-și aducă aminte. Nu că, probabil, ăla mare al lui Năstase l-a împușcat pe Ilie Sârbu în oo la o partidă de vânătoare și s-a mușamalizat totul, ci faze din astea:
Pensia de senator a lui Ilie Sârbu era, în anul fiscal 2023, net, 109.428 de lei.
Pensia de la casa de pensii: 324.156 de lei.
În medie, lunar, el a încasat peste 36.000 de lei pe lună – în 2023. (sursa)
De asemenea, ce venituri ai avut și din ce ți-ai luat apartamentele din Dubai și Istanbul, din moment ce tu ai fost angajat la stat mare parte din viața ta? Din contractele de consultanță? Pentru cine și ce consultanță ai dat, viteazule? Hai, explică votantului PSD asta. În declarația de avere zice că are un Smart din 2012 și a împrumutat PSD cu 38.000€. De ce? De unde?
Nu, serios, eu sunt curios ce știe să facă de 400.000€ pe an. Sau de 50.000€ pe an de la Camera de Comerț și Industrie.
La final o glumă din 2013. Câți ani a fost PSD la putere de atunci? Unde sunt autostrăzile alea?
Pai daca ii iei asa la intrebari pe toti banditii astia si se apuca si vreun procuror sa investigheze, se duce dracu’ toata sandramaua…cum a zis porcu ala de mitica de la liga cand a primit dovezile de blaturi si mizerii din fotbal: bai baieti ce-mi faceti voi mie!? pai daca ii luam pe toti astia, inchidem fotbalul cu totul, asta vreti, sa nu mai avem fotbal in romania?
Păi avem fotbal în România? Sau să fiu și mai rău : avem nevoie de fotbal în România? Avem cu ce și cu cine?
Aa, fotbal…vorba vine…asta a fost ca sa redau declaratia cat mai aproape de realitate, un citat aproximativ.
ce se joaca prin romania e o turca sinistra
ponta pleaca, du si pe antonescu cu tine.
I s-o fi făcut foame, dacă a divorțat și l-a lăsat Daciada în curul gol…
Pai si presedintele SUA are tot 40000 de dolari. Care este problema ?
Peste 50% din oamenii politici din România sunt pușcăriabili.
Ai scris gresit 95% 🥲
Hai să le combinăm , să iasă 950%.
Că nu-i greșit să-i includem pe cei care n-au intrat încă (evident ca vor intra) in politică, dar cu potlogăriile stau ok. Super.
S-ar putea ca Ponta sa încaseze drepturi de autor pentru rolul de personaj in filmul ”De ce eu”, dar n-au găsit actor suficient de alunecos care sa intre perfect in pielea ăluia care e ultima persoana care vede in viata un viitor sinucigaș.
o fi participat la scenariu?
A participat ca sursă de inspirație, chiar înainte să se nască ideea de scenariu, de documentare sau de producție de film.
Iar ati inteles gresit. In urma divortului el ramane cu cele 3 apartamente Bucuresti, Dubai, Istanbul plus banii din conturile deschise in cele 3 orase. Bancile din Emiratele Arabe si Turcia nu ofera informatii la ANAF.
Daciana nu ramane pe sarakie.
La Betano: cati ani credeti ca are viitoarea tovarasa Ponta?
de ce să ții banii in bănci când mai bine cumperi un seif și il pui in apartament?
Ponta spera sa fie propus candidat la presedintie de PSD, pt ca Marcel nu mai vrea sa candideze, iar Crin e pe fenta, ca sa se linisteasca subiectul.
Asta e motivul pentru care se zbate sa stranga mingile de golf ratacite de Trump.
evenimentul unde au fost ei este „balul de inaugurare hispanos” https://hispanos.org
Acolo a fost si Simion, doar ca in cazul lui inteleg faza cu Hispanos
Repeat after me: Victor Ponta e omul serviciilor. Altfel de unde are bani sa se duca la balul de inaugurare al lui Trump? La fel si cu George Simion. Participarea costa minim ~$200k.
Calin Georgescu e si el sustinut de servicii.
Implicarea serviciilor in politica romaneasca este cel mai odios lucru ce inca a ramas de pe vremea dictatorului.
Si nici macar nu au fost la ceremonia principala. Au fost la petrecerea chelnerilor cum ar veni. N-au vazut nici macar urma de floc portocaliu la banii astia.
Sunt niște detalii, invitațiile se dau doar cetățenilor us și unii din ei le dau gratis sau pe bani.
Ponta și restul au fost la evenimentele ce sunt organizate prin jurul evenimentului principal. Și noi putea organiza un eveniment în acea zi, luam un cort și vindeam invitații pentru Fraierii din politica Ro care vor să păcălească electoratul român că ar fi băgați în seamă de Trump!
De unde are Ponta bani?!
De la turci și ruși că a stopat explorarea gazelor din Marea Neagră
De la ruși că nu a făcut centrale nucleare nici cu bani gratis de la UE și nici pe banii cu dobândă de la chinezi.
Ar fi bun ponta că preș pentru ruși, chinezi și turci?
Asta da. Si sa nu cumva sa nu fie in joc de glezne daca s-o ivi vreo candidatura.
Poate il intreaba cineva de contractele alea de consultanta cu cnair. Sau cum erau indrumati constructorii sa treaca pe la casa de avocatura unde era arondat michi. Jet,du-te!
Daciana avea un start-up, probabil a devenit femeie de succes și a decis să fie și independentă. O cofetărie, cafenea, ceva.
adică ce, Ana Morodan și Adelina Pestrițu o lingeau in cur pe Daciana pe interes?
https://zoso.ro/img/2022/01/influenceri-daciana.jpg
Mara Mura, 4 locatii deschise pana acum, rupe insta cu influencerite pe sugar rush https://www.instagram.com/reel/DBIpQ9St73C/?igsh=MXhrdm12bTl3ZTJ1Mw==
Se baga si el in seama ca sa-si creasca tariful.
Vad ca pensia pe 2 luni a lui Sarbu asta face cat contributia mea la pensii pe tot 2024.
„Aroganța aia pe burta goală, moștenită de la Adrian Năstase” – nu am inteles aceasta figura de stil, Nastase era arogant clar insa era ceva profesor de drept si avocat daca nu ma insel, avea linie dreapta de la radacina sistemului si in nici un caz burta goala.
Originea celor ca Năstase ,Petre Roman Iliescu și alții din această clasă au origine foarte dubioasă începând din 1947. Au călcat la propriu pe cadavre. Repet în urma informațiilor la care avem acces dacă aceștia încă sunt relevanți în societatea românească ne merităm soarta. A ajuns Gigi Becali să facă o evaluare foarte obiectivă la Georgescu iar fanii acestea efectiv nu înțeleg cine este CG: https://youtu.be/Z5JHPsNWBTk?si=tIBpeKmNyNOvLvKx
Nu stiu in ce conspiratii te scalzi tu daca poti sa vorbesti despre un grup de oameni si originea lor din 1947 incoace. Putem sa vorbim de un om sau o familie insa nu un grup, crede-ma.
BigBear – hai ca-i simplu si fix de dinainte ’47 vine. Valter Roman, Alexandru Iliescu despre astia ar trebui sa stii multe, si luptele din spania, si plimbarile pe la moscova, si multe altele. Daca nu sunt documente cate vrei.
Poate de ta-su lu’ bombonel nu stii ca:
Marin Năstase a făcut parte din delegația Partidului Muncitoresc Român, care fusese invitată în anul 1957 să participe la sărbătorirea a 40 de ani de la Revoluția din Octombrie. Din cauza vremii nefavorabile și a unor greșeli de pilotaj, avionul sovietic IL- 14 care transporta delegația română s-a prăbușit pe aeroportul Vnukovo, lângă Moscova. În accident au murit ministrul de externe Grigore Preoteasa și trei membri ai echipajului. Din accident, în afară de Marin Năstase au mai scăpat cu viață și alte persoane importante din delegație, între care Nicolae Ceaușescu, Chivu Stoica, Leonte Răutu, Ștefan Voitec, Ștefan Voicu și Alexandru Moghioroș).
Deci despre ce conspiratie vorbim?
@Bigbear ai 12 ani?
@Boris – nu vad nimic simplu acolo si este simplu sa tragi concluzii la final insa niciodata previziuni, nu?
Evident ca in politica exista dinastii, exista oamenii care sunt in cercul ala, asa cum sunt peste tot, daca te uiti la preoti sau doctori sau profesori o sa vezi ca de multe ori copiii raman in acelasi domeniu.
Ca au avut parinti in sfera politica? Desigur, insa asta nu inseamna ca puteai sa te uiti si sa spui cine o sa ia puterea, etc. Tehnic vorbind pare ca tatal lui Roman a fost ceva lider smecher si baiatul un zero in politica, pe cand la Nastase tatal a fost un ofiter, ceva prin armata insa nu chiar in frunte si Nastase a fost stapanul Romaniei niste ani buni.
Alexandru Iliescu ce, concret? Omul a murit in 1945, cu 44 de ani inainte ca fiul lui sa ajunga ceva si tu vezi o legatura aici? Sunt curios, ce legatura concreta vezi?
@BigBear tot ce întâmplă la nivel social și politic în Romania își are originea perioadei 1944 – 1947 ,desigur și cu momentul ’90 când majoritatea părinților sau a bunicilor noștri au votat „masiv” Iliescu.
Atât de simplu e!
BigBear, cred ca glumesti. Ta’su lui iliescu a fost ilegalist la moscova, a semnat decretul internationalei sa condamne romania mare, cum adica ce vad la el?
Si cum adica cu 44 de ani inainte ca iliescu sa ajunga cineva. Iliescu a fost cineva si pe vremea comunistilor, si inca cineva important. Cauta poze ceasca si ilici, ca nu bunicu’ juca tintar cu ceasca, ci ilici.
„Desigur, insa asta nu inseamna ca puteai sa te uiti si sa spui cine o sa ia puterea” – hmm, zi-le si alora de la CIA care ti-l nominalizau ca viitor urmas a a lui ceasca: https://historia.ro/sectiune/general/documente-cia-din-anii-80-iliescu-descris-ca-un-572562.html
Iar ta’su lu’ bombonel se plimba cu ceasca cu avionul, nu era un neica nimeni.
Si inca ceva, tine minte ca astea sunt informatii publice pe care le stie orcine interesat, asta dupa 10-20 de ani in care astia au controlat totul (iti dai seama cat au sters si acoperit din urme).
Dacă în urma informațiilor la care avem acces ,domnul Ponta mai este relevant în politică ne merităm soarta.
mane, la fel poti zice de 90% din clasa politica, pot pleca linistiti si Crin, Orban, Ciolacu, Grindeanu etc niste lepre, care pe langa ca fura cu 10 maini, se rezolva ca si la batranete cand nu vor mai putea fura, sa nu cheltuie din banii furati, ci sa traiasca din penzii de zeci de mii de lei. Pana nu se da cu clasa politica de pamant, nu se va schimba nimic.
Prea ies de prin toate cotloanele fel si fel de abandonati ai politicii. Cele mai mari scursuri s-au gasit sa candideze… si nu oricum. ci, CU SPERANTA. asa zisii Geoana, Ponta, Georgescu, Antonescu…
intreb: daca tronul tot este nesupravegheat si se gasesc ei sa concureze in cursa schiopilor, poate rolul viitorului in istorie este doar sa „predea tara”. De ce nu s-ar multumi cu un astfel de loc?!? oricum, este mult mai mare decat orice au realizat sau au putut realiza pana acum…
Ai dreptate,dar datorita accesului la informație,toate acestea sunt transparente. Nu mai exista legende și fapte de arme nedocumentate. Istoricul acestor personaje e la un click distanta, astfel e IMORAL sa le mai promovam. Nu avem nevoie de Tătuc , avem nevoie de inteligenta legata de realitate.
Primul ministru te minte în fața că a mers pe banii lui cu avion privat,dovezile arata că a fost sponsorizat de NORDIS
Primul ministru e posibil sa nu dețină o diploma de Bac.
Milioane voteaza un guru fără substanță.
Multi consideră Rusia o lumină , dar uita că am fost sub ocupația Armatei Roși in perioada 1944 – 1956. Iar toată perioada până 1989 a fost o consecință al acestui fapt.
Va rog să mă iertați,dar mulți au orice altceva in cap in afara de creier.
Vă place mult de Ponta că de mult nu am văzut atâtea mânuțe roșii. Era frumos când era invizibil. Urmează să apară și Năstase să poată PSD să închidă cercul.
Mda. Boti care dau downvote la comentarii. A citit Mickey mouse pe aici si-a pus vecinii sa troleze. Apropo, are apartamente langa parcul circului, chiar dupa un sediu sri.
Care e faza cu mai multe manute rosii decat verzi!?
e un jeg de om care a găsit un exploit prin care votează de pe sute de IPuri.
Legionarii sunt in spatele lui Ponta!
Hai ca e si la digi la albit acum. Zica ca nu crede ca Georgescu e prorus. Si marmota….
Prelipceanu, după nume, e undeva intre prepuț și pielea pulii.
Despre Ponta se mai zicea si ca ar fi omorat un procuror, pe vremea cand era in gratiile lui Nastase.
*grațiile. Gratiile au venit mai târziu.
In 2013 cand era primministru…am ratat singura sansa de a scuipa in spatele lui si sa ii arat mue. Lucram la autostrada si mai marii alesi ai tarii au ales sa o viziteze. Asa ca idiotii de sefi,ne-au imprastiat de-a lungul autostrazii,sa ne vada. Era seara,eram obositi si voiam sa ajungem acasa,sa bem niste beri. Bucuria mea cea mai mare a foat ca s-a pus un vant din ala cum vezi in filmele americane,de aduce ciulini. Doar ca la noi adusese caserole de mancare,sticle si in principiu multe gunoaie. In capul meu de abia asteptam sa treaca prin gunoaie. Gunoaie la gunoaie trag.
Dupa 2 ore de stat,am primit mesaj ca nu mai ajunge,sa mergem acasa. Inca un motiv in plus sa ii urasc inca 2 generatii pe astia.