Când o să crape, Audi o să dea vina pe toată lumea

Pe condițiile pieței, pe război, pe clienți, pe chinezi, pe bubuli. Mai puțin pe propria prostie.

Aveau A4 break și A6 break. A4 vândut foarte bine, A6 confortabil. Ce le pocnește mintea? Renunțăm la A4 break și lansăm A5 break.

Ceea ce este o prostie, totuși, dar hai să ne uităm la altceva. Cifrele: 6 centimetri are în plus mașina nouă și 11 centimetri mai puțin decât modelul superior. Asta e inovația Audi: am făcut o mașină cu 6cm mai lungă. Atât i-a dus capul.

Da, știu motivele clasice pentru asta, realitatea este că au schimbat pentru că vor să ceară mai mulți bani pe A5 break. Ăsta e singurul motiv. Clientul dă-l naibii. Iar clientul se va uita și va cumpăra Passat Break, atâta cât îl va mai găsi și pe ăla. După care se va reorienta.

Da, știu, idioții de la Mercedes au făcut la fel. Aveau C-klasse break, au lansat și CLA break. Aveau E-klasse break, au lansat și CLS break. Mie îmi plac break-urile, mă gândesc să îmi iau unul, am văzut un singur CLA pe stradă sau în trafic în ultimii ani, era de vânzare. Că nu e la fel de util ca un C-klasse break. E doar mai sexi, dar cine își ia break nu o face pentru că e sexi, ci pentru că e util și după aia se uită cum arată. Același lucru și cu CLS break. Câte ați văzut în trafic?

Să nu credeți că specialii de la BMW nu pregătesc și ei un Seria4 break. Ce, ei nu sunt proști?

Cel mai ieftin A4 break era 35.000€. Cel mai ieftin A5 break pornește de la 50.000€, cu dotări chele și un motor leșinat. Ah, credeți că au renunțat la diesel? Nu nu. Nu sunt ei atât de deștepți. Măcar au și o versiune diesel mild-hybrid, dar nu vreau să mă gândesc cât o să coste.

Bine măcar că au scos consola asta imbecilă.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

76 comentarii

  1. Numerele pare le vor folosi doar la electrice. Drept urmare doar au mutat Passat Break de la A4 la A5 din pix.
    Cresterea de pret este aliniata cu inflatia de 50% pe euro intre ultimul A4 break si noul A5 break.

    Comentariu apreciat.853
  2. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 3674
  3. De ce ți-ai lua Audi când ai Skoda? Octavia Break, Superb Break (ăsta e și PHEV).

    Indecis. Tu ce zici?5231
    • Superb si Kodiaq
      Ce nu imi place totusi la PHEV este ca motorul termic este cam subdimensionat.
      Ar fi fost f ok la 2.0 si nu cred ca ducea costul mult mai sus.

      917
    • Ca in skoda nu futi nimic.

      Comentariu apreciat.909
    • Confirm cele spuse de Ciocanul. Iti faci treaba cu masina dar trebuie sa futi acasa ca sarakul.

      Comentariu apreciat.624
    • Sunt sigur ca ce visati voi sa futeti se omoara dupa break
      In general tot ce se fute asa la liber si se ghideaza dupa masina sunt fierte sa ai break, pentru ele inseamna stabilitate ca iti doresti copii, are unde sa puna shoppingul

      Comentariu apreciat.533
  4. Ar fi o lumea ingrozitor de plictisitoare cea in care nimeni nu ar incerca sa depășească recordul celor de la KTM.
    https://jalopnik.com/ktm-has-265-000-unsold-bikes-just-sitting-around-1851727595

    Comentariu apreciat.303
    • Adevarul e ca trebuie sa fii putin damblagit ca sa iti iei motocicleta ktm, dar no, cine sunt eu sa ma.. in gusturile oamenilor!

      Indecis. Tu ce zici?1835
  5. Confirm ca nici eu nu inteleg CLA break, desi am vazut unele in trafic (locuiesc in Cehia) – am C-klasse break (S205) si singurul lucru pe care am sa i-l reprosez e ca n-am avut bani de E-klasse break cu aceleasi dotari

    Indecis. Tu ce zici?3119
  6. Conceptul ii fain, arata mai avantgardist
    Interesant cum o fi si Specs/Price/Market .

    41
  7. Important e sa iti permita configuratorul 2-3000 de configuratii diferite si sa te oblige sa iei un pachet de 2000 de euro pentru a avea scaune incalzite in spate sau altele asemenea.

    170
  8. Nu inteleg razboiul tau impotriva dieselului. Adica inteleg partea de emisii si tot ce e legat de aspectul asta, dar atata vreme cat VAG nu e in stare sa faca un motor pe benzina decent, nu vad de ce nu as lua 2.0 TDI.
    La BMW si Benz macar ai variante bune si foarte bune pe benzina, acolo nu are sens sa iei diesel.
    De alti producatori europeni nu mai discut, ca nu is in stare sa faca nici benzinare nici dieselare bune (renault, ford, pejo…)

    Indecis. Tu ce zici?4061
    • Daca in 2024 nu sunt in stare sa faca un motor pe benzina, nu mai zic de hybrid, le doresc faliment placut.

      Comentariu apreciat.4513
    • aceiasi dilema o am si eu, atata timp cat exista dieseluri decente fix aia o sa-mi iau decat o benzina lesinata care cosuma dublu, sau un phev cu alt system complicat inplus si motor benzina la fel de complicat ca un diesel (pompe de injectie benzina pt directa, ofp – un fel de dpf pt benzina, turbo in diferite stadii de complicaciuni si evident motoare de o gama larga intre 0.9 si 1.2)
      Prefer oricand un diesel cat mai simplu de 2.0 sau mai mare care consuma decent, putere decenta si de foarte multe ori mai ales in cazurile in care se face de niste zeci de ani, foarte fiabil.
      Si sa nu mai aberam despre electrice.

      Indecis. Tu ce zici?5935
    • Voi uitați că mai există viață și motoare și dincolo de jermanya…. Genesis, lexus, Acura….

      Indecis. Tu ce zici?2917
    • A venit curierul sa îmi aducă un colet (fan). Era cu o magaoaie diesel. Știam ca umbla cu un Renault electric și l-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-a zis ca l-au luat cu platforma dintr-o benzinărie pt ca, pe frigul asta, nu mai încarca bateria. După aia mi-a zis ca tot motoarele termice rămân baza. Ce sa zic? QED…

      Comentariu apreciat.559
    • @Fisherman, nu am adus asiaticii in discutie pentru ca articolul se refera la o masina europeana si pentru ca asiaticii nu prea stiu sa faca diesel (noroc ca exceleaza cu benzinarele).

      182
    • Vezi ca dieselurile de la bmw si mercedes sunt peugeot si renault la origine. Pana nu cu foarte multi ani in urma, pana cand au inceput si nemtii sa invete sa faca/adapteze diesel dupa cele frantuzesti, tot ce era 2 litri diesel pe bmw si merc era scos din cutiile in care le livrau francezii, ii tranteau un capac de plastic cu emblema proprie si-l instalau pe modelele lor de 40-80,000€.

      Indecis. Tu ce zici?2612
  9. La tot grupul VW e problema la cap! Acum Passat e doar break (sau, ma rog, fastback ce o fi ala)
    Singura marca din grup (din astea mai pentru oameni normali) care misca este Cupra. Restul: dezastru!
    Audi deosebeste modelele doar prin preturi, in rest nu iti mai dai seama care e care…
    Skoda a fost si ramane o masina de gospodari: design urat, plastice nasoale

    Indecis. Tu ce zici?3722
  10. 6 cm nu contează.
    That’s what she say… not!

    Comentariu apreciat.4212
  11. 2.0 tsi e un motor f bun, mai bun decat dieselul echivalent de la vag

    Indecis. Tu ce zici?2313
    • daca excludem consumul imens de ulei si ce mai aduce problema asta pe langa, sunt faine motoarele.

      Indecis. Tu ce zici?1519
    • 1896 cmc (1.9 tdi) încă rămîne rege.

      155
    • @Kulcsy zice bine, ma rupe consumul de ulei. Nici nu ma afecteaza pretul benzinei cand consumul de ulei e asa mare.

      Peste 25 de ani oamenii inca se vor plange ca motoarele pe benzina consuma ulei. Te costa 25-35 lei pe an sa completezi cu niste ulei la mevoie, aici tragem linie!!

      920
  12. @ Vali, Fair point despre Audi. Nu mai inteleg nimic desi am inelele in suflet.
    Nemtii sunt niste mecanici foarte buni. Dar atat! Designul la masinile lor trebuie facut de Italieni.

    Out of topic: O mizerie despre care nimeni nu vorbeste prin romania: motorul Puretech 1.2 care incalta mai multe marci Peugeot, Citroen, DS si Opel.
    O mizerie de care secolului XXI ar trebui sa-i fie rusine!
    Cum a fost posibil asa ceva? Recall de peste juma milion de masini si nu se va opri aici!

    https://www.youtube.com/watch?v=x2zGPHLKhw4&list=WL&index=1&t=20s

    Indecis. Tu ce zici?246
  13. Am facut acest exercitiu de curiozitate, un a5 break quattro benzina cu chestii pe el iese la fel de scump ca un c200 touring 4matic cu cam aceleasi chestii pe el. Parca pe la 60-63K. La chestii ma refer la faruri misto, preferabil suspensie adaptiva, geamuri fata izolate, sistem audio mediu.
    Si apoi toate astea se pot pune pe un 330i xdrive touring, si ala iese 57K.

    212
  14. Nu înțeleg de ce au făcut A5 break. A5 era un A7 mai tineresc. Ce mai urmează, A8 break?

    142
  15. Am citit aceeasi problema si in US, nu doar in UE:

    https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/analiza-in-europa-se-vand-cu-3-milioane-de-masini-mai-putin-fata-de-2019-din-cauza-preturilor-marite-daca-nu-reduc-pretul-risca-sa-dispara-21870479

    Problema este ca toti au crescut prea mut preturile si toti fac push pe SUV,
    Nu mai vrea nimeni sa vanda ieftin, de aceea Dacia nu are dupa 20 de ani concurenta reala in UE.

    Comentariu apreciat.332
  16. luați-vă bă japoneze..

    Indecis. Tu ce zici?3012
  17. Fara prea mare legatura cu subiectul: stie cineva daca si cum se implementeaza mizeria aia de servicii de la BMW? Alea prezentate aici, care ar fi trebuit sa fie, by default, pe masini? https://www.bmw.ro/ro/topics/offers-and-services/bmw-connected-drive/overview-propunere.html

    Imi plac masinile lor, am tot avut in ultimii ani dar de la 2023 incoace mi-e teama sa ma mai ating de vreuna. Mersi anticipat.

    36
    • Nu inteleg exact la ce referi? Connected drive e doar un nume fancy pt carplay si updates over the air. Am, nu deranjeaza cu nimic.

      210
    • Connected drive nu are legătură cu Carplay.
      Este serviciul prin care ai acces remote prin aplicația lor la mașină.
      Poți porni ventilația.
      Poți încuia/descuia de la distanță. Poți vedea istoric de călătorii (de la iDrive 7 [deci post 2021, cred] încolo). Sunt unele modele unde poți porni motorul de la distanță [nu mai țin minte, dar cred că tot iDrive7/8].

      În anumiți ani, puteai avea Connected Drive fără să ai Carplay în funcție de configurația aleasă.

      92
    • @VladM, dacă ai Connected Drive. Instalează aplicația MyBMW.

      31
  18. Nemtii vor breakuri, asta a fost mereu realitatea. Au 2-3 copii si hodrobeie de carat etc nu pun “pasiune” asa ca romanii carora le put “dricurile”.

    Te uiti pe openlane si e plin de E-classe break, eventual si varianta aia mai inaltata all-terrain sau cum se cheama. La noi pe strazi nema.

    S-ar putea sa gresec dar zicea tipul ala de pe autogefühl ca Audi va renunta la A4 si A6, practic vor fi comasate in A5.
    Si ai A5 in toate formele: sedan, break, liftback, numai consacratul coupe nu :D

    Si stai sa ajunga Vali la denumirile motorizarilor de la Audi: 35, 30, 45, 50, 55, etron etc

    202
  19. Și toate astea pentru că se f*te bărbat cu bărbat…
    Ăla de la design cu ăla de la R&D…. 😂

    Comentariu apreciat.544
  20. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 631
  21. Modelele pare sunt acum electrice si modelele impare sunt pe combustie.

    12
  22. De banii aia iei o japoneza ca de ex un cx60 cu motor de 2.5 l phev,cu vreo 325 de cai si 500 nM. Garantie 6 ani, fiabila si cu portbagaj de bagi un palet in el.
    Dar na,n-ai nici haudi,nici bemve cat ce sa mai zic de mercedesa…

    Comentariu apreciat.358
  23. Pana acum A5 era versiunea sportback + usi fara rame si un look putin mai sportiv al lui A4 (era fix aceiasi platforma).
    Noul A5 este defapt A4 + A5 in acelasi model pt. ca vor sa schimbe “the naming scheme”: modelele pare vor fi electrice si cele impare vor fi ICE. Da, stiu ca mai e o diferenta, noul A4 + A5 este doar in variantele sportback (care tehnic e un hatchback) si avant (fara sedan). Anul viitor se va lansa A4 care va fi la fel ca A5-ul asta doar ca electric. O prostie noua denumire. Era de ajuns sa adauge ceva gen “e-tron” si era clar pt. toata lumea ca e varianta electrica a modelului pe combustie.

    90
  24. Toate Mercedes-urile break arata ca un dric.

    212
  25. Audi e cea mai kkcioasă firmaed mașini auto. Și-au dat seama că au făcut un motor prost, cu un consum imens de ulei. Și atunci ce să facă? Au scris în cartea tehnică că e normal că motorul să consume până la 1 l de ulei la 1.000 km. O bine, dar atunci mai are sens să „schimbi” uleiul la 10.000 de km? Că l-ai schimbat deja de 3 ori.

    Comentariu apreciat.291
  26. Inchiriez zilele astea Audi A1 automat cu ~35k km la bord.

    Consum in oras : 10-12. Am zis ca era motorul rece. Nu era, asta e consumul.
    La semafor motorul vibreaza (si toata masina de altfel) intr-un hal fara de hal.
    Start-stop-ul functioneaza dupa un algoritm bizar : se opreste la semafor si reporneste din cand in cand imediat dupa 1 secunda.
    Pe net zice ca asa face cand ai AC/dezaburire pornite – de ce plm se mai opreste daca ‘stie’ ca ai nevoie de el pornit .

    Dupa aceasta mica aventura apreciez mai mult ce am acasa (Corolla) .

    220
  27. Mai au inca o masina extraordinara!
    Audi A6 Allroad.
    Doar ca la banii respectivi, oamenii isi iau Q8 SH.

    91
  28. Fericiun Cracit domnilor si doamnelor!

    12

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube