Hai că poate așa se apucă de aplicat legea…

Circ iscat, sâmbătă dimineața, de eurodeputata extremistă SOS, Diana Șoșoacă, după ce doi tineri polițiști au venit la ușa locuinței sale să-i înmâneze un proces verbal de constatare a unei sancțiuni. Potrivit surselor G4Media este vorba despre o amendă pe care Șoșoacă a primit-o pentru că și-a fotografiat votul, afișând ulterior buletinul de vot pe o rețea de socializare.

Extremista Diana Șoșoacă a continuat live-ul pe o rețea socială, după ce i-a gonit pe cei doi tineri polițiști care s-au prezentat regulamentar la ușa sa să-i înmâneze un proces verbal privind amenda pentru că și-a expus buletinul cu vot pe facebook. Șoșoacă a amenințat că-și ia armă și „le zboară creierii”. (sursa)

Este excelent și minunat. Legi avem, trebuie doar să le aplice cineva. Nu știm cine. Poate ăștia doi polițiști sunt copiii cuiva, care se duce la șeful lui și, după ce îi lustruiește bocancii, se întreabă dacă poate aplica legea.

Și la Șoșoacă și la alții. Poate o parte din idioții care amenință în stânga și în dreapta află și ei că nu se face. Poate își fac și civilii amenințați curaj și timp și se apucă și ei de plângeri.

Ok, nu se va aplica interlopilor care sunt și informatori, dar ar fi un început.

proteste

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

28 comentarii

  1. Șoșoakă e de mult de spitalul 9. Dar nu e nici un medic stăpîn pe meserie, ce să mai spun de milițeni care nu cunosc articolele unei legi banale că-s angajați pe PCR pentru salarii mari și pensii devreme…

    Comentariu apreciat.590
    • Nebunia are, adesea, seriozitate și (sa nu te miri!) noblețe.

      Șoșoaca noadtră nu-i nebună. E gherțoiacă, e mârlancă, e lichea. Și adesea e foarte proastă.

      Comentariu apreciat.790
    • E varianta fem la vadim tudor, acolo boxeaza, a simtit ca nu i-a furat nimeni publicul tribunului si acum face un circ din ala frumos care gadila si pe votantul de georgescu

      180
  2. Diana Șoșoacă, această magazie de…proteste și delațiuni.

    170
  3. As fi tentat sa spun „La cratiță cu ea”…. dar la câta e, nu o satură o cratiță la o masă

    Comentariu apreciat.302
  4. Vali, chiar te mulțumește încă o acțiune reactivă a … cuiva? Iar facem „justiție de televizor”? Nu mă încălzește cu fix nimic, aș vrea totuși să aud lucruri de la SRI și SIE că e tare tare liniște în zona aia de vreo două săptămâni…

    Comentariu apreciat.331
    • Pe mine m-ar încălzi să văd că se face ceva.

      La câți politicieni sfidează legea, ostentativ, m-ar mulțumi să-i văd pe toți măcar plezniți din când în când cu amenzi, ceva…

  5. Madam Șoșoacā – Gogoașa înfuriatǎ

    122
  6. Din articol, in caz că va întrebați (ca mine) de ce au livrat pv-ul in persoana:
    „De asemenea, polițiștii din cadrul subunității au trimis, inițial, procesul-verbal de constatare a contravenției prin intermediul poștei, cu aviz de primire, însă nu a fost ridicat de persoana în cauză.

    În acest context, astăzi, 15 decembrie, s-au deplasat la domiciliul acesteia, în vederea afișării la domiciliu.”

    90
    • Amuzanti, totusi cum verifica validitatea afirmatiilor ei? Adica daca eu pun o poza fotosopata cu stampila pe usr iau amenda? .. e drept nu stiu legea, unde caut sa o gasesc, si sa fie usor de gasit?! Daca il intreb pe gugle imi arata kkturi, inteligenta artificiala fix aia e..artificiala.

      420
    • Bro, citește articolul
      „încălcând astfel normele art. 55 lit. m) raportat la art 56 alin. (1 ) din Legea nr. 370/2004, privind fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot.”

      131
    • @Alex, nu stii sa citesti sau nu intelegi? Am intrebat cum vine politia sa-ti dea amenda daca fapta nu exista, nu trebuie sa verifice si dovedeasca validitatea infractiunii?! Oricum nu urmaresc şoşo poate au verificat si dovedit plm..dar ca si cu georgescu militienii fac ca si sosocii un circ ieftin la apelu bocancilor

      219
  7. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 531
    • Te lămuresc eu, dacă nu o face altcineva. E data sa nu mai ieși cu poza votului, pentru 50 Lei. Amenda e mult mai mare și nu mai merita. So, no gheyanu (doar dacă nu ești de la partid, organizația de tineret, ca atunci e tare gheyanu indeed).

      252
    • De ce n-o schimbă Șoșoacă și trupa ei de avocați dacă e așa de „gheianu”?!

      80
    • Bro, asta e pentru omuletii cu atat de putin craier ca iau 59 lei sau nu pot falsifica o poza, gg ai lamurit tot.

      116
    • @miluch, de ce sa schimbe? Ei ii place sa faca circ, cu cat mai multe legi proaste cu atat mai mult circ, si prostii voteaza

      29
    • @NIX: Da, e fix pentru oamenii ce nu doar ca nu stiu falsidica o poza, dar se si tem de ce zice primarul, seful de post sau popa. Sau seful de la munca.

      Mai mult, daca dintre 100 de colegi ce rugati sa faceti o poza drept dovada ca au votat intr-un fel, tura asta se arata doar 20 de oameni se arata dispusi sa o faca (si sa recunoasca public ca au facut-o), iti promit ca a doua oara procentul se inverseaza.

      Legea asta protejeaza oamenii vulnerabili de la un abuz si e foarte importanta sa fie impusa.

      10
    • Yep, nu legea e pb ci faptul ca avem o societate de kkt in care ai nevoie de ea, la fel ca datul dupa copac cand vine vorba de internet id sau iq, de asta spun ca nu ajuta la nimic decat la ascuns prostia in care inotam

      01
  8. Nu știu, dar pare că toți interlopii sunt și informatori…că altfel nu se explică de ce fac paradă doar cu dealerii mărunți…
    Sau majoritatea sunt contributori la bunăstarea dlor polutionisti , procurori, judecători ?

    60
  9. Mie imi convine ce a facut Sosoaca, nu pentru ca a facut bine ci pentru ca arata foarte clar vulnerabilitatile politiei si implicit ale sistemului.
    Avem asa
    -un guvern cu servicii(SIE+SRI) slabe
    -un guvern cu Politie slaba
    -un guvern cu o justitie slaba
    -un guvern cu o armata cu generali de carton ca si Ciuca
    Cum pot astia sa apere tara de pericole interne sau externe? Sunt toti praf, corupti pana la maduva oaselor si toti de mai sus beneficiaza de …?
    Exact: de varsta de pensionare preferentiala si pensie buna.
    Acu se face marele guvern, alianta vietii, niciunul din partide nu are cojones sa iasa in fata si sa spuna ca va reforma din temelii una din cele enumerate de mai sus.
    Doar se latra asa timid pe ici-colo.

    70
    • Man , de cine să apere ? Dacă ne-ar invada rușii, ne-am preda instant…
      sau credem că o sa lupte de alde Potra și Sechila ? Sau gitanii ‘interlopi’ care vând droguri sub oblăduirea organilor ? Sau bugetarii ? Sau corporatiștii ? Să sperăm că e doar gura de Trump…

      10
  10. Intrebarea este ce pateam eu daca faceam circul si amenintarile alea? Din pacate statul doarme.

    90
  11. Acuma, realistic, am ajuns in situatia in care un Parlamentar ce ameninta cu moartea alti oameni ce-si fac treaba si un parlamentar ce injura votanti pe internet sa castige si mai multe voturi.

    Mi se pare irealistic. Barna era considerat arogant, asta ca zbiara ce mare europarlamentar e ea si cum legea nu i se aplica e, aparent, erou national.

    40

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile