Se pot găsi și anihila boții online, dacă se vrea

În 12 zile s-au găsit fermele de trolli, s-au anihilat o parte din ei, s-au șters conturile și mai urmează, ne spune ministrul digitalizării, Bogdan Ivan.

”Ceea ce pot să vă spun că s-a întâmplat până acum, în cel mai scurt timp de când au fost reclamate aceste practici, au fost identificate zeci de conturi care sunt parte a unor reţele mult mai complexe, iar toate acele reţele au fost eliminate, ca şi conţinut, de pe marile platforme, iar în momentul de faţă sunt în derulare alte zeci de investigaţii care au ca şi efect înlăturarea acestor conturi false şi a unor reţele de conturi false, precum şi deservirea lor către instituţiile de aplicare a legii”, a declarat Bogdan Ivan luni seară la B1TV.

Atât durează. Se știe comportamentul, se știe modul de operare, sunt ușor de găsit și de anihilat. Trebuie doar să se vrea.

Și faza asta ne arată că nu se vrea în cele mai multe cazuri.

Și mai interesant: după 8 zile deja creaseră un mecanism de raportare rapid la Facebook și Tiktok. Atât le-a luat. Presa și online-ul urlau de 6 luni de reclamele înșelătoare la investiții, n-a auzit nimeni. Când a fost vorba de politică, hop,în 8 zile s-a rezolvat.

Și voi credeți că de ieri. Mai țineți minte când l-au luat pe prostul satului de pe stradă în 2002? Cum credeți că l-au găsit? Așa și aici.

 

meta-facebook-scam

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

20 comentarii

  1. Daca se vrea, se poate. Serviciul de inmatriculari a avut cateva luni cand eliberau placutele in 2 ore. A plecat guvernarea, a plecat si pututul.

    Comentariu apreciat.1314
    • Acum te programeaza dupa o luna la inmatriculari. Stau baietii cu laptopul in DRPCIV fara nicio frica… au ei o schema.

      Comentariu apreciat.484
    • @Jules, in martie am inmatriculat masina cu nr preferential. A durat 3 ore sa -mi dea placutele. Singura chestie pentru care i-am muit a fost imposibilitatea platii taxei de numar cu cardul, nu acceptau decat cash…

      207
  2. Ce-a fost mugur civică și ce-a ajuns

    Comentariu apreciat.442
  3. Au raportat si eliminat fix conturile false pe care nu le stiu eu. Pe alea pe care le stiu si sunt activate la orice campanie, nu!

    Comentariu apreciat.261
  4. Zeci? Asta e glumă proastă. Poate peste zece ani vor anihila miile de conturi false.

    213
  5. Cam atat ar dura si prinderea unir traficanti mari de droguri daca la un chef plin cu copii de politicieni ar intra in coma 2-3.

    Comentariu apreciat.573
    • Eu zic ca e cazul sa ne oprim cu prostia asta ca daca un copil de politician ar pati ceva s-ar schimba o lege.

      In realitate e asa: politicianul il suna pe ala de la DIICOT, ala pe interlopul cel mare care controleaza zona, ala pe baietasul de cartier care a vandut prafurile la petrecerea respectiva, ii aplica o bataie serioasa si o taxa de niste mii/zeci de mii de euro care se duc inapoi pe fir si ajung la copiii respectivi sub forma de cadou de la tati (o masina, un ceas, etc) si gata problema.

      181
  6. Pai nu pot sa stearga mii de conturi, cine ar mai lasa comment-uri la postarile lui Ciolacu.
    Altfel cum sta Ivan cu doctoratul in sociologie ? Tot se screme la el cu Dancu.

    Comentariu apreciat.342
  7. Alea ale PNL care aplaudau tot ce scriau nu le-a gasit inca?

    262
  8. si link-ul unde se pot face raportarile alea unde se ascunde?

    „Am creat protocoale care au un principiu foarte simplu. În clipa în care ni s-a raportat un anumit conținut, l-am transmis în maxim 60 de minute către platforme, urmând ca ele să îl trateze cu prioritate.

    Oamenii din România care raportează astfel de conținut nu trebuie să mai aștepte zile întregi până când ajung ca să fie analizat acel link transmis de ei.

    Avem peste 60.000 de sesizări”, susține ministrul Bogdan Ivan.”

    231
    • Raporteaza-le pe fluxul acela bine pus la punct, asteapta 60 minute, si sa vezi ce dispar. Iti dau eu unul dintre dosarele alea cu sina, dar tre sa te duci tu la etajul doi sa depui cererea online.

      181
  9. Cel mai probabil minte politrucu ala de bogdan ivan si nu au gasit nici un rahat sau exagereaza niste inchideri de conturi fantoma. De ce ii creditam pe astia atunci cand spun ce vrem sa auzim, dar in rest ii catalogam ca incompetenti imbecili?
    A produs bogdan ivan si ceva dovezi concrete cu ce au „anihilat”? Evident ca nu. A mai pus si cireasa pe rahat accentuand ca botii nu il sustineau pe ciolacu :))) parodia totala.
    Ii credeti pe cuvant pe politrucii astia cand spun ca au inchis ferme de boti fix cum ii cred si amaratii carora le promit 3 lei la pensie si ajutoare sociale. Acelasi mecanism.

    221
    • Atat SRI cat si armata e plina de incompetenti, sau ma rog, poate in SRI nu e chiar asa, ca ei au doar obligatia sa raporteze, masuri tre sa ia alte institutii si nu iau… de ce oare?

      32
  10. Nu era mai simpu sp vină un procuror și cateva instanțe și să inchidă politicienii pentru care făceau muncă de sclav boții ăia?

    93
    • Reteta:

      1. Platesc boti sa posteze pentru un politician care nu-mi place
      2. Raportez botii
      3. Astept sa-l inchida procurorii pe politician
      4. Problem solved

      91
  11. Cine era prostul satului acu’ 22 de ani?

    41
  12. Mă îndoiesc că există vreun interes sa rezolve problema cu adevărat, au și ei fermele lor de boți. La sectorul 4 am observat ani întregi spamul generat de ei https://buletin.de/bucuresti/armata-de-troli-a-sectorului-4-peste-o-suta-de-conturi-false-il-sustin-si-il-apara-pe-daniel-baluta-pe-facebook/, echipa era coordonată de Zarescu https://www.paginademedia.ro/2019/02/fostul-jurnalist-cristi-zarescu-coordonator-al-unei-forte-de-reactie-rapida-in-online-a-psd-bucuresti/.
    La un moment dat începuse și PNL-ul sa copieze schema, doar că erau atât de prosti încât foloseau pozele unor oameni decedați (le găseai pe google cu image search)

    80

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile