Geoană primind servicii de periaj profesionist

Segmentul are doar 20 de minute și ilustrează foarte bine ce înseamnă niște servicii de periaj profesionist. Mircea Geoană a fost invitat de 3 ori la Buhnici la podcast, unde au discutat nimic ore întregi. Deși insistă că a fost în preajma puterii și deciziilor, Geoană nu a zis niciodată nimic important sau interesant la podcasturile ăstuia, nici la celelalte la care a fost. Dar aici se pornește de la acuzația că colaborează cu un nene care se ocupă cu hackingul și alte practici neortodoxe, nu doar "consultanță", așa cum încearcă Buhnici să acrediteze. Una e să îl înveți pe CIolacu să se îmbrace și să mănânci rahat pro PSD pe net, cum face Dana Budeanu, alta este să spargi conturi de mail, să ai ferme de boți și cu ce se mai ocupa ăla.

După care o dă în "dar și Ciolacu are, și Lasconi are", după care încearcă să se scoată, menționând că el este jurnalist, încercând să acrediteze ideea că ceea ce face el în podcasturile alea se califică drept jurnalism.

Și că nu a trimis întrebările înainte lui Geoană, pentru că el este un jurnalist cu principii. Aham. Plauzibil. I-a pus lui Geoană vreo întrebare grea sau importantă? Aproape una, când l-a întrebat de plagiat în ultimul podcast, la o oră jumătate, ăla i-a răspuns standard, gata, subiect încheiat. Un jurnalist normal/adevărat l-ar fi întrebat pe Geoană toate întrebările pe care încercau să i le pună jurnaliștii, dar nu îl prindeau, că Geoană era ocupat să meargă în podcasturi la lingători de bocanci. Gen:

  1. cât de mult l-a ajutat tăticul în carieră?
  2. cum s-a angajat la MAE, el fiind inginer?
  3. de ce minte presa cu privire la studiile fiică-sii?
  4. cum a ajuns tovarăș cu Vanghelie?
  5. ce făcea exact la NATO?
  6. de ce avea echipă de campanie pentru o carte?
  7. de ce minte că are dovezi că oamenii de afaceri care îl susțin sunt presați să nu o facă și de ce nu dă dovezile astea acum? ce rost ar mai avea să le dea după alegeri?
  8. de ce a șters băiatul ăla clipul cu parcarea?
  9. a cui este mașina aia pe care o conduce?
  10. cum a stat atâția ani într-o casă de protocol?
  11. care sunt sursele de finanțare ale campaniei sale?
  12. cum a strâns atât de repede atât de multe semnături?
  13. nu îi este jenă să meargă în podcasturi la lingători de bocanci?
  14. ce post a obținut vreodată prin concurs?
  15. de ce a mințit că a mers la NATO pe barba lui și nu pe semnătura lui Dăncilă?

Și altele care nu-mi vin acum în minte. Și pe care Buhnici nu le-a pus, pentru că…el e jurnalist foarte informat și nu știa de ele. Aham.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

36 comentarii

  1. Gunoiul otrăvitor Buhnici, o mahala online, cu aplaudaci imbecili!

    Comentariu apreciat.843
  2. 1000 euro intrebarea nespusă si avem bani pentru o ciorba !

    221
  3. Simt ca scad sansele sa vina Geoana la tine la podcast

    Comentariu apreciat.571
    • eu o să vreau cash, nu merge să îmi promită că mă face șef la DNSC dacă câștigă.

    • Care sef la DNSC, in stilul in care le arunci in botul politicienilor pari direct un profesionist cu ochi albastri! :)

      10
    • 09.30 ședință la feisbuc românia: bună dimineața, daca in 2 săptămâni nu dispar toate reclamele cu ai despre investiții, 10 milioane euro amendă pe zi.

      10:00 ședință tiktok românia: dacă mai apar suedeji care numără bani și se înjură între ei pe live-uri, amendă 10 milioane pe zi.

      10:30 ședință youtube românia: hai să facem algoritmul să nu mai scoată din manele din trending. da, știu, nu voi ați vândut algoritmul la global, dar se poate.

      11.00 ședință Ministerul Educației, Ministerul Interne, ASF, cu tiktok, youtube și facebook: șterse conturile persoanelor care promovează violența, lideri de clanuri interlope, adrian beleaua, moșailov, pian, nuțu et co. hai că aveți algoritmi care permit detectarea fețelor. nu dani mocanu, să cânte la petreceri, nu pe net, merci. șters conturile influencerilor care au promovat scam-uri, dorian popa, selly, familia flick, grebenișan, pestrițu, maneliștii care au făcut promovare rușilor, ăia care promovau ceasuri fake, ăia care făceau lobby pentru chinezi, morodan, elicopter, andy popescu și colo pentru că-și forjează tigăile prin orașe, cipiraw pentru prostie, gabriela cristea și șișicanu pentru prostie, mihai morar pentru publicitate nemarcată și prostie in formă continuată, iorga la fel, oameni cu probleme psihice gen oana roman sau christina ich, copiii de nomenclaturiști gen maticiuc. ăștia nu mai au voie să-și facă conturi, când le detectați fața ca e video cu ei și nu poză se refuză conținutul. începem de aici și mai vedem noi pe parcurs.

      11:30 somn.

  4. As putea completea cu o intrebare de foarte mult bun simt… acum niste ani a aparut in presa un video cu el si nevasta pe terasa, unde a sorbit cateva pahare de vin, dupa care s-a urcat la volan ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat…

    Intrebarea este:
    De ce si-ar dori romanii un presedinte pentru care legile sunt optionale, asta dinainte ca el sa ajunga presedinte?

    Comentariu apreciat.506
  5. „Voiai să vină Tăriceanu?”

    112
  6. Alta intrebare, de ce facea cafea la sediu Nato din aia cumparata gata macinata la plic dar le spunea tuturor ca e rasnita de el cu 5 min inainte?

    Comentariu apreciat.471
    • nechezol?!

    • Terminati cu aluziile astea, eu sincer ma indoiesc ca-l puneau pe Geoana sa faca cafelele, asta e suficient de prost cat sa le strice, nu pare a avea calitatile necesare pentru a face o cafea buna. Cel mult il puneau sa mearga sa le cumpere de undeva sau sa mearga s-o ajute pe secretara sa le care.

      190
    • Nu avea ăla timp de cafele, îi dădeau barosanii dosare cu informații ”otrăvite” să le citească, așa știau ce ajunge la ruși…

      221
  7. Dupa 10 ani cu jagardeaua de basescu au urmat 10 ani cu iohannis care a dus nesimtirea, lenea si aroganta la alt nivel iar cel putin urmatorii 4 ani vom avea tot un personaj trist in concediu 4 ani cazare, mancare si transport inclus. Ma mira ce teme se dezbat in general zilele astea, unele intrebari sunt in genul alora puse de idiotii jurnalisti la dna in genul “de ce ati furat?” Sau “de ce ati luat spaga?”. Ce relevanta mai are in 2024 intrebarea cum a ajuns ala la mae in 1990. Logic ca pe pile. Sau ce rost are sa l intrebi pe ciolacu cum a ajuns nepotu unde a ajuns, tot parlamentul e plin de rude si pile. Acum 4 ani cand a fost vorba de dezbatere, bulangiul de la cotroceni a zis ca el face dezbaterea unde vrea el, cand vrea el, cu jurnalistii pe care ii alege el si care vor pune ce intrebari vrea el. Si am avut dezbaterea “ mingea ridicata la fileu für herr president “ by kim jong un. Imi aduc si acum aminte un mos care a raspuns la intrebarea “cu cine votati si de ce ?”, mosul meu a raspuns “ cu iohannis ca e neamt” :)))))

    65
    • Boss, asa cum era el, „jagardeaua” de Base a fost cel mai bun presedinte! Daca nu sunteti de acord sa ma contraziceti cu argumente.

      127
  8. Pe tine cat te-a ajutat tactu ala hot si ordinar?
    Roman hot si nenorocit ce esti

    1019
  9. BREAKING NEWS: Stenograma unei convorbiri interceptate miercuri, 4 noiembrie, ora 9.37, Washington:
    – Şefu! O veste bună şi una rea…
    – Zi-o întâi pe-aia rea…
    – Aia are 60%!
    – Paştele şi cristelniţa mă-sii…!! Şi care-i vestea bună!?
    – Dvs. aveţi 70%!

    230
  10. Eu nu stiu cine are atata rabdare sa se uite la un om de politica asa plictisitor ….

    80
    • Păi trebuie, altfel nu vezi ce dume scoate și-ți dai cu părerea în necunoștință de cauză. Și apoi, mai rău, îl și votezi tot în necunoștință de cauză… *

      * adică la modul general, nu tu.

      10
  11. 16. Geoana sa ne spună ce post ocupa in propria familie si ce imunitate are daca da chix si tura asta.
    17. Geoana sa ne spună cum a combinat-o pe năsoasa aia de fii-sa cu ditamai fiul de familie bogata de evrei americani.
    18. Geoana sa clipească de 9oua ori dacă e victima șantajului propriei soții care il obliga sa fie om politic, desi el ar vrea sa repare Oltcituri vechi si sa colecționeze cutii de chibrituri.

    220
  12. Hehe, lasă asta, să vezi ce moale a fost Pătraru eroul maselor cu Sf. Simion Putnicul.

    61
  13. Referitor la finatare… ginerele este dintr-o familie de evrei instariti… cateva milioane nu cred ca sunt problema…

    10
  14. Hai mai Vali ca nici tu nu chemi pe cineva la tine acasa ca sa il intrebi de ce a lasat vasele nespalate in chiuveta cand a plecat de acasa. Mai ales daca musafirul ti-a adus un cognac din ala bun si niste steakuri din alea bune.

    11
  15. Stiu ca Basescu a maturat pe jos cu Geoana la dezbaterea din 2009, chiar am privit recent inca o data.

    Stiu ca isi merita porecla de prostanac.

    Stiu ca e corupt si ca sunt personaje americane in fundatia Aspen care au facut afaceri dubioase cu statul roman, a se vedea John Rakolta.

    Cu toate astea, il voi vota pe el, din simplul motiv ca are pile, cunostinte, relatii. Care relatii sunt cu oameni ancorati in institutiile din vest.

    Si in contextul geopolitic actual, de asta avem nevoie.

    13
  16. Întrebarea lămuritoare era alta:
    Este adevărat că tatăl dvs., Ioan Geoană, înainte de a lucra în cadrul ALA a activat în DIE/CIE pe relația cu Orientul Mijlociu? Este adevărat că a fost debarcat de acolo la intervenția directă a lui N. Ceaușescu, după o gafă de proporții? Este adevărat că după 90 a fost reciclat într-o poziție similară?
    Și B: Bursa NATO, accesată în primii ani de după 1990 de ce nu apare în CV? Este adevărat că ați ocupat, proptit fiind, locul unor oameni mai competenți, care obținuseră un punctaj/ calificative superioare?

    10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile