Ce consider important de avut la casă…

…mai ales dacă o construiți/renovați.

Lumini plăcute.
2-3 surse de lumină per cameră. Veioză, lampă, lustră per fiecare cameră. NU o singură lustră in mijloc, cu becuri vechi și obosite. Au apărut plafoniere led ieftine, 200 lei pentru o cameră, schimbă atmosfera când o aprinzi.

Draperii
Unii preferă perdele care lasă lumina să pătrundă, noi stăm la casă, nu am simțit nevoia, avem în schimb folie ceață pe geamurile de la stradă, să nu se vadă înăuntru dacă ai sub 2m și lasă lumina să intre. Și draperii care pot face camera întunecată.

Internet
Am pus un mesh cu 3 posturi care ne dă internet din fața casei până în grădină. Plus UTP în dormitoare (pentru PC-uri și/sau televizoare), și în camera tehnică (pentru centrala termică și altele care vor urma acolo). Nu e un efort mare, trebuie doar un pic de planificare.

Camera regelui decentă
Gresie/faianță plăcută, în nici un caz lucioasă. Chiuvetă rezonabil de adâncă. Duș încăpător (90cm). Ventilator mirosuri.

Zonă relaxare civilizată
Văd foarte des cele mai incomode și mizere scaune. Masă de sticlă. Cu care ne purtăm cu grijă să nu se spargă. De ce? De ce scaunele alea incomode când scaunele alea clasice de plastic sunt cele mai bune. Un blat măricel este 300 lei la orice magazin de bricolaj și niște picioare metalice 500 lei și ai masă pentru următorii 10 ani. O canapea de exterior confortabilă. Se udă pernele? Se usucă ele, nu trebuie să luăm perne de ciment că poate se udă un pic.

Utilități la exterior
Prize pe la extremitățile casei, apă pentru stropit și spălat, o chiuvetă cu scurgere gândită, nu aruncată undeva.

 

 

bricolaj-imobiliare-renovare

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

98 comentarii

  1. Fie ti mila si da o recomandare pt perne de exterior…

    Comentariu apreciat.426
  2. La baie sa fie ventilator silentios, chiar daca e mai scump. E cu rulment si tine mult timp.

    Comentariu apreciat.682
  3. Cât mai multă lumină naturală. Ferestre, uși de calitate. Daca vă construiți casa de la zero, de preferat driveway ( fără gard in față eventual) nu zgârceala la curte cât mai mare și parcat mașin a/ile pe străduță etc

    Comentariu apreciat.652
  4. Nu știam ca iti prinzi parul în coc :)

    Comentariu apreciat.461
  5. Poti da mai multe detalii de foliile alea de pe geamuri? Le-ai pus singur, de unde’s luate, nu iti iau mult din caldura soarelui iarna?

    131
  6. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 1358
    • Camera regelui nu e dormitorul, e camera unde e tronul.

      Comentariu apreciat.942
    • @ Punkreas Nu se doarme în wc man, ce naiba :)

      Comentariu apreciat.560
    • Fiecare cu pititcii sai. Cateva idei bune, eu nu trag UTP la centrala ca nu e nevoie. Eventual la distribuitor daca ai ceva automatizare la incalzirea in pardoseala. Ca… doooooh in ziua de azi as baga numai in pardoseala. Partea cu draperii si perdele… chestii muieresti, nu imi bat capul. Dar buna observatia cu masa de sticla. Avem conceptul ala de a avea un rahat considerat special si admirat de toti. In final e un rahat admirat de nimeni care incurca.

      71
    • Aaaaa, prost eu ca n-am inteles :)))

      Comentariu apreciat.291
  7. Pisicina sa fie semideschisa, incalzita si sa poti sa o inchizi complet in perioada rece! Feeder automat pt pestii exotici din iaz!

    Comentariu apreciat.981
    • Asta e ca aia cu jacuzzi-ul lui Varciu, pe care l-a folosit o data, la inaugurare.

      252
    • Piscina sa fie cat mai departe de heliport dar relativ aproape de terenul de tenis.

      Comentariu apreciat.1671
    • Si un garaj mare si inalt, in care sa intre un elevator bun, ca sa iti faci singur schimbul de ulei la Rolls.

      211
    • Tenisul e pentru săraci, golful e la modă de ceva vreme…

      251
    • Voi ce aspersoare folosiți la terenul de golf? Ca eu am avut din astea îngropate care ieșeau cand pornea instalația, dar a ramas unul blocat afara si a dat nevasta cu cartul de golf peste el. Fiindcă era din plastic, s-a spart si acum iese apa pe acolo si îmi strica gazonul la gaura nr 4.

      Comentariu apreciat.501
    • Seby, nevasta era din plastic?!?! Sau cartul? :-)

      173
    • Femei gonflabile umplute cu apa…interesant, probabil imita mai bine realitatea. Felicitari!

      150
    • @sebybv: ai nevasta cu 4 gauri?

      71
    • Bai, mie îmi băltește gazonul si voua va arde de plasticul altuia… ce uameni!

      170
    • Nu faceți greșeala mea să puneți terenul de golf la mai puțin de 1 km de debarcader. Mi-a scăpat o lovitură mai tare și s-a dus naibii geamul de la iaht, am stat 3 zile pe uscat până a venit curierul din Olanda de la producător cu altul și m-am plictisit atâtea zile doar cu vânătoare, fără pescuit.
      Terenul de golf eu nu-l mai pot muta, dar mi-am luat al doilea iaht, cât ghinion să am să le sparg pe ambele simultan?

      171
    • Dacilor, treceti pa ciubar!

      20
  8. Preț de primă mînă(Brașov) la picioarele forjate pentru masă?

    54
  9. Păi și nimic despre colecția de topoare?!?- mărime, acces, amplasament, polizoare?!?
    Auxiliare pentru cei din Dacia albă, nu e și ei oameni?!?

    162
  10. Cani cu toarta, pentru ceai.

    Comentariu apreciat.522
  11. Le bifez pe toate, acum mai imi trebuie casa…

    Comentariu apreciat.890
  12. O agenda cu numere de telefon – instalatori, electricieni, poate un automatist, gradinar, zugravi. Asta daca esti ca mine , cu 2 maini stangi si ale-n gips…
    Si bani!

    Comentariu apreciat.340
  13. Bai, da’, nici unu’ nu stie care e primu’ lucru care trebuie cumparat la o casa noua si sa fie comod?!?
    Presu’ de la intrare! 😁 Sau e valabil doar pentru noi, saracii, care stam la bloc?

    In plus, in living e nevoie de o canapea sau un coltar cu extensie pentru dormit cat mai comoda asta daca n-ai camera pentru musafiri. La un moment dat, am dormit la un prieten si avea cea mai ieftina saltea ca presul meu ar fi fost mai comod.

    Indecis. Tu ce zici?2312
    • Ce neserios a fost prietenul ala al tau ca nu s-a gandit sa iti creeze conditii pentru cand decizi sa dormi la el.

      Comentariu apreciat.3810
    • Sunt un om care regreta ca a dat aproape 2000 de euro pe o canapea pentru oaspeti. Foarte confortabila, nu am dormit niciodata pe ea, problema e ca oaspetii vor sa revina. Destept prietenul tau ca a luat-o pe cea mai ieftina.

      Comentariu apreciat.330
    • Stati linistiti ca nunin timpul somnului mi-am dat seama ca salteaua e naspa ci aaptamana urmatiare cand am dormit pe pres. In plus, voua nu vi s-a intamplat niciodata sa dormiti la vreun prieten. Ma intreb oare de ce? Poate pentru ca nu-l aveti.

      66
    • P.S. Totusi, in primuo rand, trebuie sa te gandesti ca e nevoie de confort pentru tine si abia apoi pentru prieteni.

      73
    • @Radu-Mihai, asta este ideea, ma gandesc prima data la ce ma ajuta pe mine. Si daca am de ales dintre o canapea a carui design imi place, dar nu este foarte confortabila si o canapea mai urata, dar confortabil de dormit pe ea, o sa o aleg pe cea care se potriveste mai bine la mine in casa.

      Prietenii sunt bineveniti oricand, dar trebuie sa se adapteze la conditiile existente. Daca vor sa stea mai mult de o noapte, au spatele sensibil si au nevoie de conditii speciale, exista intotdeauna optiunea de hotel.

      10
  14. Ok. Fiecare cu preferințele lui. Mie imi place faianța lucioasă pentru că o pot curăța mai ușor, mă scuzaț, luna asta nu vine filipineza la curățenie. In plus, in baia principală mi-am pus una albastră lucioasă cu model in ape, când sunt in cadă parcă as fi in acvariu, imi place de mor. In afara bucătăriei mi-am pus gresie din aceea de exterior marmorată care imită piatra de râu, n-aș schimba-o neam. Referitor la draperii, niciodată. Sunt depozite de praf, la mine e mult praf si ar trebui să le spăl ca pe lenjeria intimă, thanks but no thanks. Am preferat niște rulouri interioare ușoare, care alunecă parte peste parte si obturează partial sau total. Plus că îmi eliberează spațiul ăla ocupat de draperii , ceea ce e foarte bine. Asta am văzut in apartamentele din state, ăia nu sunt cu perdele si draperii cum avem noi, la dormitoare au rulouri de toate felurile iar la livinguri nu pun nimic, doar folie pe exterior. La început mi se păreau dormitoarele prea austere, dar cu timpul m-am obișnuit si mi-am dat seama că problema era la mine, crescută in cultul perdelelor la care toate gospodinele deveneau sclave, ba chiar se transformau in statut social.

    Indecis. Tu ce zici?4026
    • @Ambra, există posibilitatea ca praful ăla, în lipsă de perdele și draperii, să intre și să se așeze peste tot prin casă și prin plămânii celor din casă? Nu știu unde locuiești, dar în București este incredibil de mult praf peste tot. L-ai șters și în câteva ore este la loc. Deci mă gândesc că poate perdelele și draperiile mai opresc din cantitate, mai filtrează… Nu știu, zic și eu.

      Indecis. Tu ce zici?1226
    • Praful ăla, cand se pune peste tot, este aspirat, nu rămâne in draperii să-l împrăștie mâțele când se cațără pe ele. Da, si mâțele fac parte din problema draperiilor si perdelelor. 😃
      Punctul de vedere al unei femei care întreține casa este de obicei diferit de punctul de vedere al unui bărbat care nu stă toată ziua cu laveta si aspiratorul in mână. Femeia e mai ancorată în problemă, vreau să zic. 😄 Si încearcă să găsească soluții care să-i ușureze munca, nu să i-o facă mai grea in numele falei si a „ce se poartă azi in materie de perdele și faianță”.

      Indecis. Tu ce zici?3511
    • La casa, mai ales daca este in zona uscata și prăfoasă, obligatoriu sistem de ventilatie cu recuperare de caldura.
      Poate fi centralizat sau pentru fiecare camera.
      Ventileaza continuu si filtreaza praful

      612
    • @Ambra, dacă tot suntem la sisteme de ușurat munca în casă: robot de spălat geamuri, sunt acum unele de la iHunt, 450-800 lei, în funcție de model.
      Îți schimbă viața, este incredibil de plăcut să stai cu mâinile în sân și să te uiți la el. (Bine, poți face și altceva în timpul ăsta, dar măcar prima oară stai cu mâinile în sân și uită-te la el).
      Nu face perfect marginile și colțurile, dar când stai la orice etaj mai sus de parter….

      L-am dus ieri pe al meu la birou, ca să spălăm geamurile biroului și să-i fac o demonstrație colegei de birou- deja 6 comenzi noi lansate.

      41
  15. geamuri cat mai mari
    canapea confortabila sa am unde sa ma relaxez
    covoare

    Comentariu apreciat.370
  16. Nu cred ca ai dat ca exemplu de must have in casa scaunele alea…

    Comentariu apreciat.402
    • Am citit in The Monocle Guide to Better Living ca e important sa ai acasa acelasi confort ca la terasa improvizata a magazinului mixt din sat.

      Comentariu apreciat.583
  17. daca sunteti in faza de proiectare/constructie luati in calcul:

    – trasee AC pre-instalate pregatite pentru montajul unitatilor;
    – asigurati panta de scurgere dus/balcon/terasa/alee perimetrala casa (basic, stiu, dar cand intri la dus dupa meserias si vezi panta invers sau o placa ne-plana o sa faci infarct);
    – cand pozitionati prizele/scurgerile/racord apa la bucatarie discutati si cu mobilistul, poti avea surpriza ca o priza sa pice fix in spatele masinii de spalat vase si va trebui mutata priza (apropo, luati-va MSV!), mobilistul va stii dimensiunile standard si alte tips/tricks pentru asta;
    – apropo de mobilisti, nu doar pretul conteaza, daca va pune intrebari de genul: ce MSV vrei, 45-60? cat are frigiderul? deschiderea usii nu merge cum vrei tu ca iti dai cu ea in frunte, daca masoara holurile sa vada daca are loc cu marfa etc, e de maritat! iarasi e basic, dar e meserias si iti deschide ochii
    – daca materia prima pentru mobilier poate fi discutabila (pal/MDF etc) nu va limitati la feronerie, aia trebuie buna! o balama/amortizor de calitate de tin o viata, iar bucataria ramane in linie. Apropo, neaparat amortizoare la inchidere sertare/usi!
    – intrerupator cap-scara
    – nu va faceti balcon la casa, mai bine formezi o cornisa pentru un dressing walk-in de metrii aia

    Comentariu apreciat.494
    • Pe langa sfaturile astea bune,
      -precablare camere video, intefon poarta, motor poarta
      -precablare internet si cablu spre ext sa nu mai găurească nenea de la Gigi cand vine la “branșare”
      -cablu din tablou spre ext pentru un eventual generator
      – izolat bine geamurile, merge si cu un test pueril cu vape sau fum de tigara. (Mai de buget dar eficient) la fel si la însă de intrare si alte usi ext
      -nu faceti camere multe “pentru invitați” dai drq, sa stea la hotel :))
      -izolatie ext buna

      210
    • Obs – MSV varianta mare (90 cm? latime) ca in aia mica (45 ? ) nu intra oale mari si pui 2 pahare si 3 farfurii si este pa

      De AC nu ai nevoie neaparat, depinde cum este gandita pozitionarea casa/ferestre.

      Balcon/terasa la etaj = loc de adunat apa/zapada+praf si gainat de porumbei. Imensa bucurie cand s-a stabilit o familie de soimi prin zona. La revedere sobolanii cu aripi !

      Spatiu de dressing merită anexat fiecarui dormitor (macar loc de un dulap mare cat peretele, daca nu o incapere separata).

      Mai scria cineva mai sus de storuri (rulouri), daca ai unele decente de aluminiu reduc chiar si zgomotul din exterior. Ce perdele ? Ce draperii ?

      Ce lipsește și din lista lui Vali – cămara/șpaiss, anexată bucătăriei, preferabil spre nord. Poate fi adiacentă garajului/spațiului de parcare. Circuit trifazic bucatarie, baie (cu siguranta diferentiala decenta). Ah da.. bransament trifazic pentru casa o fi captain obvious dar poate scapa unora.

      PS precablarea aia nu prea te ajuta cand vine un traseu de fibra optica de trebuie trasa dintr-o bucata. Camere pentru invitati = pur si simplu bani aruncati pe constructie (si impozit mai mare) aiurea.

      51
  18. Eu niciodată n-am fost atât de fericit la zugrăvit ca ăia doi din poză….. O fi de la vopsea?

    Comentariu apreciat.471
  19. Geamuri mari, rulouri electrice aer condiționat

    170
  20. Fiecare cu ale lui dar eu nu înțeleg aplecarea asta pentru detalii la baie. Eu petrec acolo 10 min/zi pișu+caca, 15 min/zi spălatul, dușul, etc. 1.5% din timpul unei zile.

    1313
    • Eh, ai îmbătrînit. Unii mai tineri au și fantezii sexuale sub duș. Și durează mai mult…

      Comentariu apreciat.272
    • Fantezii cu venitul apei calde.

      Comentariu apreciat.342
    • @Marinel
      Mda, dureaza mai mult la astia tineri ca stau mai prost cu imaginatia…

      64
    • @Tom, te uiți la modelul gresiei ca să nu termini repede. Eventual numeri câte plăci ai.

      101
    • adyzah

      Modelul gresiei poa’ sa inspire, nu-i asa bun, n-ai vazut la colega de mai sus?
      Da’ creca masuratul din ochi a rosturilor dintre placi da rezultate mai bune, poti sa te si enervezi un pic cand iti dai seama cum a lucrat mesteru’ care te-a scuturat de bani.

      31
    • aideplm.. sa nu-mi amintesc iar de ăia de nu au taiat cantul gresiei la 45 de grade. Au iesit niste imbinari jenante in unele locuri.

      10
  21. Am plafoniere cu led in toate incaperile, dar le aprind din an in pasti, cand am vreo lucrare si e nevoie de lumina puternica, adica aproape niciodata.

    Iluminatul e fie natural pe timpul zilei, fie de la veioze si/sau spoturi seara, incat sa am parte de o ambianta difuza, placuta.

    Initial am avut parchet laminat in toate incaperile in afara de bai si bucatarie, dar intre timp am renuntat la ele si am pus gresie peste tot – mai racoare vara, incalzire prin pardoseala iarna.

    Nu suport covoarele si mocheta, mai ales covoarele alea comuniste, „persane”, din perete in perete.

    Am pus prize peste tot, cu 50% mai multe decat ar fi fost strict nevoie, pentru ca ma dispera sa trag cabluri si prelungitoare prin casa.

    Mobila am facut-o la comanda, si neaparat cu picioare sau distantiere ca sa am acces si pe dedesubt pentru robotul de aspirat.

    198
  22. Un VLAN separat pentru echipamentele din casă, altul pentru copii, al trilea pentru părinți.
    Pi-hole pentru toti

    144
  23. Nimic despre feng shui, unghiuri, mileuri si pești de sticlă așezați strategic?
    Mileniul asta pare lipsit de suflet.

    Comentariu apreciat.331
  24. Pardoseli flotante tip SPC (heavy duty) sau LVT (light/medium duty).
    Se pot aplica extrem de simplu (scule necesare: un cutter mare si un ciocanel de cauciuc) peste pardoseala originala (singura preconditie este sa fie fixa si nu flotanta si ideal sa nu fie parchet masiv), fara niciun alt material fono/hidroizolator dedesubt. Ideal denivelarile mai mari de 5mm ale pardoselii originale sa fie reduse sau eliminate).

    Trasee separate electrice pt AC cu sigurante dedicate. Preinstalare trasee apa de condens din fiecare aparat si conducerea ei catre scurgerile de chiuveta din cea mai apropiata baie sau bucatarie daca nu va permite conectare in colectorul pluvial al balcoanelor.

    Prize internet fix prin camere.

    Rulouri la geamuri, in special la cele pe sud si vest. Cel mai greu pe masura ce trec anii va fi sa protejam casa la incalzire exagerata (cu costurile mari de racire aferente) si nu la frig.
    Izolare termica pe afara. Izolare fonica pe dinauntru.

    122
  25. Ar fi utila și o soție, totuși…

    Comentariu apreciat.321
  26. Eu nu sunt fan multe veioze diferite prin cameră. Înțeleg scenariul când vrei să citești și colega/colegul de apartament doarme lângă tine, dar nu vreau să-mi ia 5 minute să aprind/sting toate luminile dintr-o cameră.

    Ai uitat:
    – saltea foarte bună, cu protecție anti-jeg/lichide. Eventual și pat care nu scârțâie când faci huța-huța.
    – pernă bună și curată (nu alea de 30 de ani moștenite de la mamaia).
    – pentru cei care lucrează de acasă: un scaun de birou foarte bun (nu mizerii ieftine de la care să te doară coloana), monitor foarte bun, birou decent.

    PS: Scaunele alea de terasă sunt oribile. Se rup după 1 an și arată a bodegă de sat.

    122
  27. Stingător…

    140
    • mdeah.. la ce? strica aspectul, omule, cum sa imi iau asa ceva??!1

      mi-am cumparat unul pentru bucatarie si unul pentru garaj, prin iarna, dupa ce am citit cateva sfaturi ca ar fi bine sa fie. ei bine, m-a luat valul de vreo luna si am mai cumparat doua de la o firma care inchidea o hala. na, cu al patrulea nu prea am ce face nici eu. ma gandeam ca fac cuiva un cadou frumos si mai ales util. crezi ca il vrea cineva? am intrebat la munca vreo 5 colegi, nu il vrea nimeni. am intrebat prieteni. „aaa, pai nu imi trebuie”. cred ca il voi pune in masina…

      10
  28. Poti sa dai un link catre sistemul mesh pe care l-ai ales? Sunt si eu in cautare de unul :)

    11
    • Copilu nu avea semnal bun la playsta in coltul opus al casei. am vazut o reclama la digi, i-am contactat si a doua zi mi-au montat baietii inca doua routere. semnal 5g pana pe terasa din spatele casei si 4g pana aproape in fundul gradinii. 3 lei chirie echipament/ luna

      20
  29. Lucru important la casă e să ai etaj. În felul ăsta,la parter iarna e mai cald și vara e mai răcoare.

    41
  30. O muiere buna !

    24

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile