Am stat azi jumătate de oră lângă un cort de campanie al lui Geoană, să văd dacă semnează cineva pentru el. Jumătate de oră, nimeni. Am întrebat prin jur, oameni de +30 ani, din toate domeniile, nimeni nu și-a declarat simpatia pentru el. Sunt convins totuși că va strânge cele 200.000 semnături, că așa e politica.
Dar altceva voiam să subliniez aici. Mircea Geoană e doar un Sebastian Burduja mai bătrân. Tot trimis de tati la studii, tot ajuns prin diverse funcții fără să fie clar cum, tot incapabil de a discuta omenește cu oamenii, tot prins constant cu minciuni, tot trăit o viață de privilegii.
Dacă vreți o paralelă și mai bună, Geoană câștigând poziția de președinte PSD fără să știe cum e la fel cu incapacitatea lui Sebi de a explica cum a ajuns vice președinte PNL și ministru al Energiei. Zero.
Până acum, Geoană a jucat-o prudent. Eu sunt la NATO, nu pot să spun chestii, nu pot să am păreri, eu om serios bla bla. Când a plecat de la NATO și a trebuit să deschidă gura, a spus numai enormități. Că nu îl duce capul. Că până la vârsta asta nu a trebuit să gândească foarte mult, îl ținea de mână tati, și când nu a mai fost el, au făcut-o colegii lui tati.
Lăsat din brațe, Geoană o să aibă soarta lui Irinel Columbeanu. Sebi la fel. Ambii se cred deștepți. Columbeanu la fel. Milionar. Valoare. Viziune. Investiții. Azil.
Altfel, nu e prea târziu pentru PNL să lase prostiile și să o susțină pe Lasconi, cum nici pentru PSD să îl susțină pe Geoană. Că se vede că ăsta e meciul.
Cum poți sa crezi că Ciolacu nu pupă turul al doilea?
Ciucă (clar!) nu pupă niciun căcat, dar mașinăria pesedistă îl împinge zdravăn pe ursuleț (cum nu l-ar împinge pe prostănache).
Lasconi? Are șanse bune, bune de tot.
Votantii pesede pun stampila si pe o maimuta daca asa zice partidul. Coloana vertebrala unei rame au votantii pesede. Efectiv nu conteaza cine e candidatul, ei voteaza partidul. O masa mare de prosti.
@Cristian J. – nu te contrazic prea tare, da’ astialalti de l-am votat pe base, pe urma pe iohannis si acu’ pe lasconi, nu facem acelasi lucru? Orice dulap ne-ar pune in fata, daca e contra PSD, punem stampila… numa zic.
Pe vremuri, am fost presedinte de sectie la mai multe randuri de alegeri si la tara si la oras. Cei mai jegosi oameni din comisie au fost mereu aia de la PSD. Te pupau in cur aproape la propriu, pana le semnai documentele ca sa primeasca banii, dupa care mai ca te scuipau intre ochi. Mi s a intamplat chiar ca o vaca cu cabina de la PSD sa imi faca plangere ca am acceptat un burger adus de aia de la PDL, care au dat la mai multa lume din comisie, nu doar mie.
Lasconi pare un fel de diriginta care incearca disperata sa para relatable si moderna. Ea nu e Maia Sandu
Ostasul in slujba tarii a zis clar ca astia de la USR sunt prea imaturi politic. Cand mai invata cum sa fure, poate o s-o sustina si pe Lasconi.
Ar fi frumos să vedem niște stenograme de pe la ședințele NATO, sunt convins că au fost ocazii când și-au dat ăia palme pe frunte ca-n mema cu Naked Gun, nu-i ca și cum are apetit la spus prostii doar în România. Și mai avem timp până la alegeri. @mgeoană, contributor activ al unui fel de bash org politic.
Putina vopsea, niște grafferi, ceva timp pierdut in paint. De atât e nevoie sa scoți In din Independent. Abia atunci Geoana o sa fie dezvăluit lumii asa cum este el, o unealta.
Dom’le, Geoana asta a terminat de dat in primire la Nato, acolo, a semnat procesul verbal si fisa de lichidare? Ca mi-ar crapa obrazul de rusine sa rămână ditamai alianța fara topuri de hârtie, markere și tuș in imprimante. Adica exact zona strategica de care se ocupa Mirciulica, soțul nevestei lui.
barista.
Fluffer
@Un om simplu din popor Asta ar explica faptul că s-a întors cu pielea întinsă și fără riduri pe limbă.
@vali bagajista, un fel de bell boy cu studii in inginerie.
Daca Geoana a fost nr 2 la NATO va dati seama despre ce este vorba in organizatia aia?
Citeam la Barbu Mateescu ca Geoana are peste 10% in toate sondajele. La fel ca tine nu stiu pe nimeni sa fi semnat pentru el sau sa vrea sa il voteze. Chiar si pentru Sosoaca cunosc pe cineva care a votat-o in trecut si probabil o va vota, dar pentru Geoana nimeni.
da, 10%, nu 30% cât speculau unii.
hehe, sa vezi cati votanti reper o sa-l voteze pe Geaoan din primul tur
@punKreas: cati votanti reper o sa-l voteze pe Geoana din primul tur?
sa nu-mi zici ca-l voteaza amandoi!
@None: ca unu care i-a votat p-aia de la REPER ti-am dat like. Ce sa fac daca dintre Barna si Ciolos, consider ca Ciolos e mai ok?(nu bun, dar mai ok). Si desi Barna are carisma unei autobuz, tot il consider mult mai bun decat „fratii CiCi”. Mi-au mai ramas Sosoaca si Simion… zau de nu mi-e dor de micky mouse(aka VeVe Ponta). Acu’, ata ete, punem stampila pe Lasconi, vorba aia, am pus eu stampila pe altii mai rai(vezi Barna, Iohannis, Basescu, o data am pus stampila si pe Remus Cernea… ce sa-i faci, atat s-a putut).
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Cu asta tanti Lasconi m-a pierdut de votantă… O ie înflorată ii mai trebuie si o ajunge pe Sosoaca din urma cu naționalismele astea.
Ca e tare ușor sa pleci din țara ta. Tanti, numai cine a trăit departe de țară minim 4,5 ani are voie să deschidă gura.
Asta e, votez cu cap pătrat pnl. Ai avut șansa tanti. Si-mi placea de ea…
5-6 milioane de romani nu-s de acord cu tine.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Problema lui Geoană este și va fi mereu aceeași: are fața aia și comportament de ‘loser’. De pierzător, sau fraier mai pe românește.
Nu știu de ce, dar pur și simplu nu inspiră nimic autoritar. Zero. Pare mereu că îi e frică de ceva, pare mereu că îi e frică să nu supere pe cineva, și istoria o confirmă: a pierdut mereu, oriunde a fost lupta reală. Nu la vârful PSD, când n-a fost meritul lui, nici la NATO când din nou, n-a fost meritul lui.
Da, știu că se ascunde în spatele ideii că e civilizat, că e elegant, dar nu, nu e, e doar un fricos care știe că e acolo unde e fără să aibă nici un merit în asta.
Nici Nicușor Dan, care e un olimpic la mate, vorba aia, un tocilar, nu avea chestia asta. Dădea impresia că e descurcăreț, că știa rezolva probleme de matematică, că se lua la trântă în instanță cu corupții, că-l înjura toată mafia imobiliară, iar pentru asta ai nevoie de un pic de cojones totuși.
Geoană în schimb…nimic. Povestește filozofic despre democrație, despre NATO, despre cât a suferit el pe vremea comunismului din postura de fiu de general…chestii finuțe.
Nicușor lasă și acum impresia că le face temele unora care știu karate, judo și box.
cea mai accurate caracterizare a unui politician. Valeriu Nicolae sa ia un pix si-o foaie. unde-ai terminat criminologia, bro?
A declarat clar că va creste taxele (cu toate că nu intra in atribuțiile președintelui) doar că în țările vestice exista taxare progresivă și taxe mai mari. In tărtăcuța aia lui de pui de comunist e chitit sa ne stoarcă de bani…. Același discurs că al pesedeului
Lăsați-l pe Geoană, ce vreau să întreb, există cineva cu număr de telefon care începe cu 0741 care a zis ceva de rău de Israel? Că aș comanda ceva mâncare, dar momentan mi-e frică să mă apropii de al meu.
ai un pager la îndemână? că îți scriu eu…
Sincer, sunt curios câți din cei care ar fi văzut așa ceva într-un film n-ar fi zis ”dă-o mă în pana mea, ce vrăjeală!”
Dar nu, voi sunteți informați și gândiți cu capul vostru, nu au cum sa va manipuleze. Vorba aia, scrie pe net e adevărat.
E frumos ca pe Lasconi nici macar USR nu o sustine pe deplin.
Toti „barbatii USR” o urasc de moarte pe tanti care le-a luat fata.
Vom alege intre Marcel si inca cineva.
Sa speram ca nu vom fi obligati moral sa votam la turul 2 cu Marcelino.
Ai la varf acolo triada imbecililor infatuati, Barna, Drula, Ghinea.
Pana nu dispar astia, nu stiu cum, opozitia trei fire cat a mai ramas e pe butuci.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Poate nu știai, dar Varanu nu mai e dator, l-a albit justiția aia (ne)coruptă…
„nu pot accepta să apar la televiziunea unui infractor dator statului 60 milioane”
No, ghici cum ajungi la ochii si urechile alora care se uita la televiziuni de genul. Ramai prost. N-o sa-ti vina sa crezi.
Ala micu: audienta A3 : 233 000 ( din care vreo 140000 urban). Genială strategia, chiar merită să te faci ghiocel in fața Varanului ( adevăratul câștigător al alegerilor)
Observatie corecta. Geoana a fost mereu impins/sustinut din spate. Nici macar nu cred ca e capabil sa cugete cu propriul dovleac. Tot ce recita e pe pilot automat, tot discursul e prefabricat. De asta si spune atat de multe prostii, ca nu trece nimic prin „filtru” inainte de a iesi pe gura.
Inclin sa cred ca la NATO era pe post de papusa care turna rumegus in loc de declaratii, atunci cand era nevoie.
De asta nici nu a castigat alegeri. Si nici nu va castiga. Pe masura ce avansam in campanie va deschide gura. Si, cum zicea cineva, „mai bine il facea ma-sa mut”. Va pierde procente incet si sigur.
Nu înțeleg la ce meci te referi în ultimul paragraf că deja e clar că „finala” e Ciolacu-Simion. Agitația mare ca PNL să nu se saboteze în halul în care să nu poată asigura majoritatea PSD.
simion ia mai mult de 10%?
Ideea este sa fie cat mai multi si cu un 10-20% sa intri in turu doi.
Da, 18-20%. dacă nu era Șoșoacă, probabil lua cât Ciolacu. Nu cred că Terheș ia ceva, deși teoretic ăsta e planul.
my scenario. vedem dupa daca imi spuneti tata omidul:
– ciolacu obligat sa candideze ca de, presedinte psd, nu poti sa nu candidezi. el nu vrea nici mort presedinte. pt ca politica externa, pt ca limba engleza, pt ca nu vrea doar asa imagine, vrea conectare si putere de decizie la conducta cu bani. deci executiv, prim ministru. cum sa iesi din aceasta incurcatura in care si daca castigi presedentia nu e bine si daca pierzi nu e bine ca te zboara astia? pai cu geoana…
– ciolacu pierde cu oricine in turu 2. oricine plauzibil sa ajunga, of course. ca doar nu ajunge simion.
– si aci intra geoana in joc. independent, baiet bun pe politica externa, mielusel bun si de santajat
– singuru scop a lu ciolacu acu e ca el si geoana sa intre in turu 2. ca doar geoana e bun acolo la turu 1, ca pare neutru, ia voturi si de la dreapta
– si aci intervine farmecu: blatu pe fata. daca iese schema cu astia 2 in turu 2, o sa declare sus si tare ciolacu ca stanga a castigat alegerile, ca doar amandoi fosti presedinti psd, si un gentlemans agreement, deja agreeat deja la ora asta, ca geoana iese presedinte si ciolacu premier.
– si asa ne explicam si de unde o sa aibe geoana semnaturi. pai de la psdu ca si ei il vor acolo.
– sa nu uitam ca fix intre cele 2 tururi e parlamentarele. daca scenariu cu astia 2 se adevereste la turu 1, declaratia cu stanga castigatoare o sa traga si mai mult psdu in fata la parlamentarele alea de pe 1 decembrie.
– si asa iese si ciolacu cu fata curata, ramane presedinte psd, ca doar stanga castiga alegerile pe toate fronturile, ramane la butoane ca premier si avem prostanacu cu imagine decenta pe externe ca presedinte
– the end
Mie imi plac cei ca Geoana care gesticuleaza cu mânuțele in stilul: apropiem manutele de parca ne rugam, apoi le departam, iar le apropiem, iar le departam… si in felul asta puterea noastra de convingere este mai mare. Dam dovada de o inalta tinuta.
De ce l-ar susține PSD pe Geoană? E perdantul de serviciu iar PSD urăște să piardă.
PNL nu o va susține never ever pe Lasconi, nu pot nu vor e imposibil.
Il lasa ta-su din mână, il preia la fileu socra-su pe cealalata filiera nomenclaturista.
Voi fi curios sa citesc marturii ale persoanelor care îl cunosc mai îndeaproape, ca sigur vor aparea.
Pare un caz clasic de idiot absolut, ce nu poate pricepe ce scrie pe o foaie in fața, repetă ca un papagal niște concepte nefiind in stare sa le lege macar intre ele.
Parerea mea – Geoana vorbeste mai repede decat gandeste
Zdravăn oraș trebuei că este ăla care dă într-un singur an doi candidați la președinție, acolo-i de trăit :))
desi cred ca o votez ca n-am alternative, nu-mi place absolut deloc de Lasconi si cum incearca ea sa pacaleasca lumea ca e o bunicuta draguta pentru toate gusturile: si pentru progresisti si pentru bisericosi si pentru tot intre si cum e ea pe simtire si entuziasm si emotie, sulfetul unei generatii ceva al unei natii (am uitat sloganul, asa inteligent si memorabil e). ce e totusi bine e ca iese din bula USR de corporatisti si urbani si ca munceste la campania ei, oricat de puerila si cretina ar fi.
ok, e buna ca primarita de oras mic din Romania,. dar cam asta pare nivelul ei maxim, o femeie absolut mediocra, un pic prostuta chiar, fara prea multa educatie, cinstita si muncitoare insa, ceea ce o face mult peste Ciolacu si Ciuca si Simion/Sosoaca.
Si, totusi, de ce candideaza? E atat de rupt de realitate incat crede ca va castiga? Sau spera sa-l sustina pe Ciolacu in turul 2, sa obtina si el un covrig cald? Varianta 2 pare mai aproape de realitate, doar ca mi se pare ca mare parte din electoratul lui, cat o fi el, nu prea e rupt de la PSD. PSD are aparatul sau de partid, electorat propriu, nu o sa prea voteze cu Geoana. Iar aia care au votat Geoana, nu vor vota PSD in turul 2, ca altfel votau din prima.
Parcă ați uitat că Geoană a fost propus în funcția aia de Dăncilă și ajuns pe timpul lui Trump, când fostul secretar adjunct al NATO a demisionat.
Da, mi-e greu să cred că va lua mai mult de 15-20% sau că va intra în turul 2, chiar și dacă ar fi făcut blat cu Geoană, să-l lase pe el să câștige și covrigarul să rămână premier. Lui i-ar fi convenabil dacă ar fi să pice cu Ciucă sau cu Simion în turul 2, ceea ce sigur nu o să se întâmple.
Dar rămâne cum am stabilit de vreo 3 luni:
Ciolacu și Lasconi vor fi în turul 2. Spectaculos ar fi Simion vs Lasconi în turul 2, dar e prea pesedizată țara asta.
Câștigă oricum Lasconi cu voturile tuturor partidelor de dreapta, a tuturor corporatiștilor de la oraș, cu voturile ardelenilor și maghiarilor laolaltă.
Covrigaru are zilele numărate la șefia PSD și la Palatul Victoria, alături de clanurile Dragnea, Ponta și Firea pe care el le-a îngropat.
Trebuie să ne pregătim pentru un nou sezon din politichia românească, cu Lasconi, președinte, cu Grindeanu, Băluță sau Olguța care va prelua frâiele PSD de după debarcarea covrigarului (cuțitele deja se ascut). Bolojan e dorit premier de Lasconi, dar mai degrabă o să fie Rareș Bogdan care va prelua șefia PNL după retragerea lui Ciucă la autobază.
Ăstia cam vor fi protagoniștii politici. Și probabil, Claudiu Târziu , but who cares?