Produse românești și alți demoni

Mă gândeam la o fază apropo de comentariul lui Red. Ori nu știu eu, ori nu cunosc prea multe produse românești pe care le consum în mod curent.

Pentru că așa avansează țara: faci produse bune, lumea le cumpără pe acelea în detrimentul importurilor, dai de muncă la mai mulți români, banii circulă mai mult în țară.

Prima chestie care m-a dat peste cap a fost o discuție în 2008 cu soțul unei mătuși din Germania. Eram la getrankemarkt, omul a trecut lejer pe lângă toate berile pe care le știam și a mers la berea locală. O dată că susții economia locală cumpărând produse locale, apoi că este o bere făcută pe placul localnicilor.

Chestie pe care o vedem frecvent în Ungaria și Bulgaria, țări mult mai mici ca populație, dar cu mai multe produse locale. Cum se întâmplă asta? De ce se întâmplă asta?

Sectorul privat își mai pune întrebări, dar guvernul socialist-liberal nu. Că știe răspunsul. Nici corupții lor nu vor să facă producție, nici pe alții nu vor să lase. Cum zicea cineva, întrebi un inspector ISU de normele care trebuie respectate, îți spune că sunt secret de serviciu.

Au dispărut 1 milion de tineri? Ministerul Familiei nu știe și nu face nimic. Ministerul Muncii nu știe și nu face nimic. Mandatul lor pe 4 ani e prea scurt și doar nu o să se apuce să facă ceva de care vor beneficia alte guverne.

Contextul global, ăla în care COVIDul și războiul ne-a arătat că suntem dependenți de țări prea departe și prea nesigure, ne pune într-o poziție avantajoasă pe noi și pe bulgari, dar trebuie să ne ajutăm și noi.

Trebuie să producem mai multă energie. Mai multă energie, preț mai mic, oportunități pentru industrie. Ați văzut ceva pe tema asta?

Trebuie să eliminăm corupția toxică și să luăm exemplu corupția bună de la turci. Acolo dai un ban și se rezolvă. La noi, dai un ban, autoritățile închid ochii 1-2 ani și apoi vin iar și iar și iar cu amenzi și scheme.

Trebuie să facem autostrăzi și cale ferată pentru transportul de bunuri. Normal că satele și orașele se depopulează dacă sunt izolate și nu vine nimeni să deschidă o fabrică acolo, pentru că nu poate aduce materia primă și nu poate duce produsul finit.

Trebuie să producem mai multă mâncare și să stocăm ce producem.

Nu trebuie să inventăm roata. Trebuie să ne uităm la ce au făcut americanii. Noi putem fi Mexicul și Canada Statelor Unite. Din nou, ne gândim la Mexic și la războiul cartelurilor drogurilor, miile de victime anual, dar totuși producția merge. De ce? Că nu au corupția aia toxică și anti-industrie pe care o avem în România.

Eh, vă place? Am pornit de la Haake Beck și am ajuns la delăsare, macroeconomie și energie. Asta plătiți voi, cititorii. Asta plătesc puținele companii care au articole aici.

romania-timbru-1

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

137 comentarii

  1. „Trebuie să producem mai multă energie. Mai multă energie, preț mai mic, oportunități pentru industrie. Ați văzut ceva pe tema asta?”
    Da. Taxa pe soare.

    Comentariu apreciat.1571
  2. Amuzant ca ai facut rederire la neamt si bere locala. Acum cativa ani am lucrat pentru un producator roman de bere. Patronul era si e un fel de Tony Soprano mioritic. De exemplu, cand a vrut o colega sa-si dea demisia, i-a zis ca o sa platesca un rachet moldovean sa ii taie o mana :)

    Comentariu apreciat.1086
    • Asea, si? Era buna si ieftina berea sau nu?

      195
    • Acolo am și eu un blocaj. Este fabrică de bere locală în zona la mine și eu sunt băutor serios de bere. Doar că prefer Ciucas la 3,4 lei decât berea lor la 9-10 lei la gura rezervorului. Berea locală a nemților e de obicei mult sub prețul mărcilor consacrate la nivel național sau mondial și mai e o chestie: supermarketurile și getrankemarkturile nemțești au în ofertă berile locali funcție de zonă în timp ce la noi trebuie să îți faci drum la fabrică sau la un magazin mai de nișă să cumperi bere locală…

      201
    • @Irositu, tocmai ce am fost la Hanovra zilele trecute si am intrat intr-un REWE care era in apropierea locului in care eram cazat.
      Pe langa faptul ca raftul alocat berii nu avea mai mult de 2 metri liniari, nu gaseai pe le decat bere international sau branduri cunoscute.
      Am cautat o bere locala pana m-am plictisit! Nimic.
      In schimb raftul de vin era mult mai generos, spre dublu spatiul de expunere, si f.mult vin rose. Si da, vinuri germane.
      Asa ca povestea cu berea locala cam scatie, nu mai este cum era odata.
      Da, la carciuma aveau doar un sortiment de bere locala!

      02
  3. pe scurt…

    neamtul ungurul si probabil bulgarulintra in magazin avand in gand „il cunosc pe johann/janos/ivan de cand aveam amandoi 10 ani” si se duce tinta la produsele locale.

    romanul cand trece pe langa marcile locale trece cu gandul „il cunosc pe ion de cand aveam amandoi 10 ani” si se duce tinta la marcile internationale.

    o fi vina exclusiva a politicienilor corupti? sau pur si simplu astia suntem? eticheta „produs in romania” sa fie practic sinonim cu garantia tepei?

    Comentariu apreciat.13313
    • Pai uite, un exemplu clar: luam acum ceva timp cheddar de la Prodlacta Brasov. Vreau sa zic ca nu era de doua ori consecutive la fel. O inconsistenta in calitate…ceva de speriat. Am trecut pe cheddar englezesc de la Lidl. E mereu la fel.

      Comentariu apreciat.1588
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 3070
    • Cumperi un produs un an, sa zicem saorma, patronul vede ca merge bine si schimba reteta, baga ingrediente de calitate inferioara, mareste pretul si micsoreaza portia.

      De ce mama naibii as mai cumpara? Doar ca el e „smeker” si se „descurca”?

      Comentariu apreciat.1562
    • Pe scurt da, acesta este motivul. Românii își fură singuri căciula. 90% suntem hoți și leneși, urmărim câștiguri imediate, din țepe și combinații, iar pe termen lung ne distrugem tara, economia, viitorul

      Comentariu apreciat.8410
    • vorbiti de romani dar cumva fiecare se exclude pe el. politicieni corupti ??!! sunt alesi de noi toti dintre noi. clasa politica e oglinda tarii. fiecare fura sau incearca sa dea buleala de la cel mai mare pana la cel mai mic. de la multinationale pana la ala cu pfa. la multinationala ii zice optimizare fiscala iar la zidar sau mecanic ii zice buleala. intaiul om al tarii care nu a facut nimic 10 ani candideaza la nush ce sinecura la nato. am vazut interviu si o spunea ca si cum ne face o favoare, el candideaza pentru romania. cine mm l a sustinut pe el sa candideze ?????
      suntem o natie unde turnatoria si tradarea ne este in adn. am stat in italia inainte de 2007 unde romanii se fereau de alti romani sa i auda vorbind romaneste pentru ca romanii se duceau la carabinieri si te turnau ca sa te trimita acasa cu interdictie sa te mai duci in italia.

      Comentariu apreciat.489
    • @bebe
      De ce consideri ca e un lucru rau, atunci cand romanii se toarna intre ei la ilegalitati?

      Indecis. Tu ce zici?3314
    • Tocmai ce au anuntat la tv că parte din legumele din sudul țării au cam multe pesticide în ele…

      152
  4. O dificultate pe care o vad la multe companii românești, mai ales pe partea de mâncare și băuturi este ca nu au destui bani să facă volum. Așa că au producție mică, care pentru a fi rentabilă trebuie să fie premium, deci foarte scumpă.
    De asemenea produsele internationale care sunt fabricate in fabrici la noi, e ok să le cumpărăm?

    Comentariu apreciat.394
    • nici o companie nu are bani să facă volum la inceput. dar trebuie să pornească de undeva. ori, la noi se pornește cu un produs mediocru și se ajunge la un produs prost în 3 ani, că patronul a obosit de la șpăgi și dureri de cap și vrea să își ia un lambo.

    • „Așa că au producție mică, care pentru a fi rentabilă trebuie să fie premium, deci foarte scumpă.”
      De cele mai multe ori doar pretul e premium, nu si calitatea.

      51
  5. Ați auzit de Szekely Falat? Fac niște mezeluri fără E-uri minunate. Sunt din Harghita. N-am încercat să le cer o pâine, dar cârnați și tobă am primit chiar dacă am întrebat pe românește.
    Băieții și fetele de la Dăbuleni pun cortul în fiecare vară aproape de casa mea. Îi mai trimite primăria la plimbare, dar prefer pepenii lor decât să iau importuri din Turcia.
    La beri luăm în general bere românească, adică făcută aici. Sunt vreo doi berari clujeni de la care luăm niște bere în ziua de salariu: Hophead și Blackout.
    La lactate îmi place ce scoate Lăptăria cu caimac.
    Problema e că și eu și soțul avem salariul un pic peste medie. Îmi permit să dau 1 leu în plus pe un lapte. Și nu bem bere zilnic, așa că merge o artizanală vineri seara.
    În rest nu știu mărci românești, știu multe țepe românești.

    Comentariu apreciat.1568
    • Mezelurile lui Szekely le-am vazut acum vreo doua saptamani in Lidl. Probabil ca le baga din cand in cand.

      Comentariu apreciat.441
    • Szekely Falat erau si la mega image dar au disparut sau sunt mereu ascunse, trebuie sa intreb specific de ele si mi le arata in scarba unde sunt

      Comentariu apreciat.563
    • Szekely Falat gasiti la Carrefour, o gama destul de larga.
      Tot acolo am descoperit Silvania, la fel produse in cea mai mare parte fara adaosuri, au si o gama bio daca va simtiti in bani.

      Comentariu apreciat.431
    • …să n-ai o surpriză, dacă vrei să vezi de unde vin pepenii de „dăbuleni”!

      Indecis. Tu ce zici?339
    • Szekely Falat gasesti mereu pe Freshful, alaturi de multi alti producatori buni locali gen Sergiana.

      Indecis. Tu ce zici?276
    • NOU
      #25

      Pentru Bucuresti gasiti Szekely Falat si la Obor. Alaturi de painea aia buna cu cartofi si berea Csíki Sor, ca sa fie meniul complet.

      172
    • Pâine cu cartofi și bere… combinația ff bună :)

      91
    • NOU
      #27

      Artesana, se gasesc in Carefour, probabil si in alte locatii

      30
    • Ajutați măi și Vasluiul, luați unt 82% grăsime de ”Țara mea” făcut la Banca, la raft în Kaufland.

      150
    • Pentru Bucuresti gasiti Szekely Falat si la Obor. Alaturi de painea aia buna cu cartofi si berea Csíki Sor, ca sa fie meniul complet.

      De când muie ăla de patron de la Csiki vroia imunitate diplomatică după ce-a fost prins conducând peste viteza legală mă piș cu jet pe berea lui.

      141
    • Nu ne așteptam să găsim feedback și pe acest blog dar ne bucură foarte mult.

      Mulțumim pentru recomandare, într-adevăr mezelurile noastre nu conțin E-uri: conservanți, coloranți sau alți aditivi.

      Carne, sare, fum și ingrediente naturale, făcute cu drag în Gheorgheni, Harghita.

      Poftă bună și spor la citit etichetele. 😁 Multă sănătate tuturor!

      70
  6. Pentru a cumpăra produse locale trebuie ca aceste produse să existe, iar noi nu prea producem multe chestii pentru consumatorul final. Câți pufuleți și eugenii să tot mănânci? Apoi, trebuie ca aceste produse românești locale să nu fie mai scumpe decât importul, ceea ce nu se întâmplă, fiindcă, de obicei, clientul este „jumulit” la sentiment, că e național, bio, făcut cu materiale adevărate, de-al nostru, încurajăm producția locală, să moară de ciudă chinezii și UE, să ajutăm băbuța cu pătrunjel si patronul român cu Qșaptișpe etc. etc., și plătește mult mai mult decât ar trebui. Și ultima condiție ar fi ca aceste produse locale să fie mai bune decât importul, sau măcar similare. Și nu prea sunt. Iar dacă sunt, intervine suspiciunea caracteristică după atâția ani de comunism și tranziție post comunistă, conform căreia precis încearcă producătorul român de orice ar fi el să te păcălească, precis au pus ceva ce nu trebuie, precis vrea să se îmbogățească pe spinarea mea etc. etc. La noi nu se pune problema de sprijinit cultura locală, comunitatea, nu există sentimentul de apartenență la un loc, cu tot ce implică asta. Universul nostru se rezumă la familie și apropiați, atât, mai departe fiecare este pentru el.

    Comentariu apreciat.973
  7. 1.eu nu iau produse romanesti pt ca am preconceptia ca aia pun ce e mai prost in ele ca sa iasa mai ieftin de produs pt ei.
    2.eram fan cascaval solomonescu, nu zic ca diferea gustul mereu intre 2 pachete dar de vreo 2 -3 luni cred ca au schimbat reteta total, practic nu se mai poate taia, e ca un cauciuc care se lungeste pe cutit
    3.urasc ambalajele produselor romanesti: nici unul nu se deschide usor, pretaierile alea sunt puse aiurea, se rupe aiurea orice plastic sau nu se rupe. ma intreb daca ei dupa ce scot pe banda produsele se mai uita la ele? le gusta? incearca sa le folosesca? sa le desfaca? sa …orice

    Comentariu apreciat.10312
    • Eu cumpar pastrama de porc feliata de la Prodprosper (Neamt), o gasiti in Auchan si Carrefour sub marcile proprii, dar e acelasi producator. N-o fi carne din Romania, nu stiu exact, dar macar e procesata aici si nu (prea)contine prostii. Au si alte mezeluri la fel de bune si la preturi chiar acceptabile, calitate foarte buna si se strica in 2-3 zile dupa desfacerea ambalajului, deci trebuie consumat repede. Intr-adevar, ambalajul e o porcarie, nu se deschide niciodata cum trebuie, se rupe folia, apoi, daca o tai cu cutitul, se ruleaza si nu mai acopera tavita pana la urmatoarea utilizare.
      Szekely Falat au vreo 2-3 magazine in Brasov, dar nu toate produsele lor sunt gustoase, carnatii au si ei uneori cam mult tesut conectiv, cumpar doar maios/caltabos pasta la borcan, jumari uneori si rar salamuri-paine de casa. Sare nitritica au toate mezelurile din comert, oricum, ca altfel ar fi negre, nu roz-rosu inchis.

      156
  8. Vrei sa faci bere?
    Ca sa reusesti pe plan local sa fii cunoscut iti trebuie ani de zile de mers pe minus. Pune 10 romani de pe o terasa sa aleaga intre un *bere random din comert* si berea ta *no name* care e putin mai scumpa. O sa o ia pe ta 1 sau max 2 din curiozitate. Chiar de o sa le placa data viitoare cand vin aia 2 la terasa nu o mai gasesc pentru ca patronul a vazut ca nu trece si n-a mai comandat.

    Comentariu apreciat.711
    • Era sa uit ca majoritatea teraselor si barurilor au contracte de exclusivitate, cu scaune, mese, umbrele, pahare, halbe, scrumiere, vitrine frigorifice, de la ina din *berile random din comert*. Cum naiba crezi ca poti intra acolo? Nu ai cum.

      Comentariu apreciat.701
    • true story
      Anu trecut in Apuseni intr-o zona unde in apropiere erau multe locuri de campare, deci muuulte corturi. Era o terasa din aia cu foodtruck si vindeau bere locala si artizanal cu 17 paharul de 400ml. In fata mea un domn neuintandu-se la pret comanda 3 beri si i se cere 51 de lei si era sa o stranga de gat pe fata ce l-a servit. Te mai miri atunci de ce nu se vinde, de ce nu are succes si de ce oamenii aia cu corturile plecau pana in sat si-si umpleau portbagajul cu beri luate de La Doi Pasi-ul din satul aflat la 4 km?

      Comentariu apreciat.850
    • la bere cel putin e tragic.

      vine gigel, berar din tata in fiu, de acum 2 luni cand a vazut un clip pe youtube. face un contract cu o rafinarie „random” cu ii zici, tu scoate o sarja de de cateva mii de hectolitri, ii trage o eticheta colorata si un nume „fancy”, ii zice „artizanala” si o vinde cu pret dublu sau triplu fata de produsul orginal al rafinariei.

      pai sa nu mori band de drag produsul romanesc?

      Comentariu apreciat.413
    • Asta cu berar,,din tată în fiu,, a pus-o în practică unul aciuat pe aici prin sat. Etichetă colorată, preț triplu, a umblat pe la toți prin sat ( magazine, baruri) să o promovăm.
      Aici în sat în perioada de cules trufe, se organizează piața.
      Trufe, miere, migdale care ce are.
      Berarul meu, participă și el dar cu condiția că standul lui să fie primul. Ăștia din sat eject, mă.
      Berarul supărat le-a făcut ceva reclamație și s-a anulat evenimentul.
      După trei săptămâni și -a găsit mașina incendiată 😀. Pe modul artizanal.

      Comentariu apreciat.475
    • A luat foc de la instalație electrică artizanală.

      100
    • Era o terasa din aia cu foodtruck si vindeau bere locala si artizanal cu 17 paharul de 400ml.

      Berea aia era 17 lei pentru ca se gaseau destui tampiti dornici sa dea peste 3 euro pentru. Fara imbecilii aia, n-ar fi berea 17 lei.

      151
    • @Psionics singura întrebare de ous aici e „de ce e berea ta mai scumpă deși ai cărat-o 3m decât o bere venită de la sute sau mii de km?” Știu, producție mică, ingrediente de calitate, blabla. Da, trebuie ani de zile de mers pe minus în multe domenii dacă chiar vrei să pornești o afacere profitabilă. Întâi atragi și fidelizezi clientul apoi faci bani cu el, ca la cartel. Degeaba îmi bagi sub nas un produs scump și necunoscut pe bază că e românesc și produs din cine știe ce ingrediente de soi. Nu mai țin poveștile astea după atâtea țepe cu romanesc, bio, tradițional, blabla.

      120
  9. Deci sa bem frutty fresh ? Parca n as sustine economia locala nici daca ar fi la fel de bun si sanatos ca un fresh de portocale.

    Dar da, ai dreptate, doar ca la noi mare parte din producatori se targeteaza pe produse de nisa/lux.
    Toti fac bere premium, toti fac paine cu maia la 30+, de vinuri decente nu mai zic.
    Si exemplele pot continua.

    Comentariu apreciat.473
  10. Apropo de produse românești,

    De fiecare dată când trebuie să cumpăr porumb la conservă, mă simt frustrat din următoarele considerente:

    1.O conservă de porumb costă minim 5 lei în supermarket.
    2.Niciuna dintre aceste conserve nu este fabricată în România (cel puțin cele pe care le-am verificat).
    3. Agricultorii noștri ies în stradă cu diferite pretexte, dar parcă nu sunt conectați la realitățile pieței (ei văd doar partea simplă a afacerii, de a cultiva și apoi vinde produsul în stadiu brut).
    4.Mi se pare dificil să cred că nu putem produce local o cutie de porumb la un preț mai decent pentru a fi competitivi pe piață.

    Este un exemplu banal, dar cred că mulți producători încearcă să facă afaceri la un nivel de bază fără să își asume riscul dezvoltării.”

    Comentariu apreciat.807
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 2553
    • Ma omorati cu retorica asta de ‘da de ce nu faci tu’, sa-mi trag una :-O

      Indecis. Tu ce zici?286
    • Dacă ar face el ar trebui sa dea șpagă de la ANSVSA și primărie pana la ANAF și taxa de raft. Nu merge (sau merge dar la calitate… românească, așa cum ziceau alții mai sus). De-aia găsești mai mult marci străine pe orice domeniu care nu este pâine lapte (insert more produse de duzina).

      00
  11. Intr-o perioada luam bere Madonna din Kaufland, facuta la Galati.
    Foarte buna, pana intr-o zi cand am gasit un ditai ciobul intr-o sticla. De atunci n-am mai luat Madonna.

    Szekely ala e foarte bun si printre putinele fara E-uri; mai erau intr-o perioada (acum 5-10 ani) cand se gasea in Auchan ceva vita crud-uscata de la Valmar, tot asa, fara E-uri, dar a disparut.

    Napolact mai e ok si iau in mod uzual, Delaco la mozzarella.

    Ce nu gasesc niciodata sa fie romanesc si sa aiba gust sunt rosiile; indiferent cat de scumpe sau ieftine sunt, ca-s mari sau cherry. In schimb rosiile cherry olandeze la patruj’ de lei kg gasesc ca sunt foarte gustoase. Sau rosiile grecesti pe care le aduce chiar si acum un nene la aprozarul din cartier.

    Ma rog, mult bla bla, ideea e ca sunt si alternative romanesti destule, si de calitate; nu peste tot, dar sunt. Mi-ar placea sa fie mai multe.

    Comentariu apreciat.327
    • Delaco sunt pentru mine un caz de „asa nu”, se dau mare brand romanesc dar daca te uiti pe produse sunt toate facute prin Germania si Austria.

      Comentariu apreciat.620
    • La Auchan erau roșii mici de la ceva sere românești, foarte gustoase, dar în ultimele luni nu am mai văzut.

      82
    • sa te duci spre toamna asa pe malul oltului sa vezi tone de rosii romanesti aruncate pt ca ajung la 50bani/kg si costa mai mult cutiile de carton in care sunt depozitate. iar noi deja toamna mancam la 20 lei aduse din turcia.
      asta o data, apoi, primele productii din sere din martie…. iti mai creste o mana daca le mananci, ei nu mananca din primele productii.
      apoi nu se asociaza sa vanda intr-un magazin pt ca …. „aaaa pai de ce sa impartim suma in mod egal ca ale mele sunt mai frumoase si ale lui ion sunt mai mici”. si prefera sa lucreze doar in familie la modul : tatal pleaca cu duba la sibiu la piata, ca ia pret mai mare acolo si acasa raman mama si copiii/bunicii care culeg si fac naveta sa aprovizioneze acolo la taraba. asta e afacerea romaneasca.
      acolo in piata de engross, ies cu ele la 3-4-5-10 lei in primavara…. vine afaceristu de la bucuresti si ofera 1leu , e bataie care sa accepte primul ca sa ia banu in fata celorlalti.. si s-a dus pe pla pretul, deja la tura a 2a li se ofera sub 1 leu/kg.
      e valabil la tt legumele nu doar la rosii

      Comentariu apreciat.382
    • Si eu preferam Madonna (si din solidaritate locala, dar si pentru ca era pe gustul meu), din fericire nu am avut incidente cu produsele lor, doar ca nu ii mai gasesc in niciun Kaufland, si in general, nicaieri :(.

      10
    • Rosii cherry bune romanesti gasesti in sezon de la o ferma din Reghin, Mures. Am gasit in ultimii ani in Auchan. Iarna nu exista, intr-adevar.

      30
    • @maxp
      Și dacă mănânci roșii de la Matca îți cresc diverse organe atipice speciei. 😄
      Am auzit niste mătcași cum spuneau că pentru familie aveau roșii crescute separat de cele pentru dus la piață. Ce mai e de adăugat la asta decât să-ți dorești să stimulezi producția locală?
      Alte info din aceeași zonă:
      Tocmai s-a închis fabrica de bere Martens din Galați, fabrică cu tradiție, care a traversat inclusiv perioada de jaf a industriei alimentare din anii 90.
      Încercați să citiți etichetele de pe pâine (de ex, inclusiv velpitar sau alti producători locali), dacă nu sunteți complet analfabeți funcțional o să înțelegeți spectaculos că majoritatea incep sau încheie lista ingredientelor cu zahar. Și nu o linguriță adăugată în drojdie să crească. Dealtfel, cine nu mănâncă zahăr constant simte, nici nu e nevoie să citească.

      207
    • Ambra- nu pune nimeni zahăr în pîine.
      apropo de analfabeți funcțional, ce ai văzut scris pe etichete nu este zahăr adăugat ci conținutul de zaharuri.

      515
  12. Eu mereu eram dezamăgit când ajungeam în supermarket și găseam cartofi, morcovi, mere – deseori din Polonia. Ceapă din Franța?!
    Stăm mai bine pe la lactate/brânzeturi și poate la semipreparate și băcănie. Dar în rest greu găsești produse făcute în România pe raioane.
    Și nu îmi dau seama dacă noi chiar producem sau e o problemă cu vânzarea/aprovizionarea în supermarket.
    Dacă diferența de preț sau calitate nu e semnificativă, mereu am ales un produs românesc sau cu aprovizionare mai regională.

    Comentariu apreciat.310
    • E bine că e ceapa din Franța, că eu în Franța fiind, cumpăr ceapa adusă din orice altă țară fiindcă e mult mai ieftina…🥴

      Comentariu apreciat.420
  13. Aș susține produsele românești dacă majoritatea nu ar fi mult mai scumpe și mult mai prost dpdvd calitativ că altele. De la legume la mezeluri sau utilaje și electronice.

    Să luăm de exemplu marca Ruris. Dedeman sunt foarte agresivi în ai promova pe ei cât și pe cei de la O’mac. Problema este că aceste două mărci nu știu ce înseamnă 2000 de lei sau ce trebuie sa însemne o motocoasa sau o mașină de tuns iarba de 2000 de lei. Ce motocoasa îți oferă Stihl la 2000 de lei și ce oferă ei.

    https://www.emag.ro/masina-de-tuns-gazon-iarba-autopropulsata-pe-benzina-ruris-rx400s-putere-5-7-cp-196-cc-51-cm-latime-taiere-7-trepte-de-taiere-inaltime-taiere-25-75-mm-sac-colector-65-l-rezervor-1-l-400srx19/pd/DDBKFDMBM/?utm_campaign=share_product&utm_source=mobile_dynamic_share&utm_medium=android

    Avem această minunată mașină…2200 de lei. Aproape fiecare produs Ruris are aceleași review-uri. După 5-6 utilizări cedează, ba propulsia ba crapă nuș ce și vb de 5-600 de euro nu bere locală.

    Prin comparație un echivalent al Rurisului din Polonia a înțeles că un produs scump trebuie să sa fie bun. Să pornească și al doilea an și al treilea fără service. Am mașină de tuns de la ei de 2 ani merge ca-n prima zi. La fel motocoasa.

    https://naxpower.com/en/home-eng/

    Alte comparații sunt produsele de la Brico.
    Motoare Honda și Briggs & Stratton cu prețuri la care Ruris și O’mac doar își bat joc.

    https://www.bricodepot.ro/gradina/masini-si-utilaje-gradina/masina-tuns-gazon-erb-honda-51cm-101081984.html

    https://www.bricodepot.ro/gradina/masini-si-utilaje-gradina/mac-masina-tuns-gazon-51cm-163cc.html

    As vrea sa vad pe oricare dintre cei ce fac aceasta propagandă că aleg produse românești mereu, nu random când vine vb de bere sau de un cârnăcior. Ia frate Dacia Logan. O mizerie in comparație cu Renault Clio de exemplu dar mai scumpă că nah. Culmea italienii în Italia au preturi mai bune pt Dacia decât românii. De ce as alege țeapa eternă?

    Ia frate mere românești la preț dublu…de ce? Să susțin ce? Țeapa? Samsarii?

    Până acum dpmdvd singura marcă românească care are raport calitate preț excelent este Pegas.

    Comentariu apreciat.668
    • Nush ce sa zic eu am un Ruris pe benzina și deja am tăiat mai mult de un hectar de buruieni cu el (nu cu rahatul ala de fir care mi se pare inutil la orice altceva decât gazon, ci cu lame metalice). Adică buruieni uneori de peste 1 m înălțime, și destul de lemnoase unele. Inclusiv cu dat în pietre din când în când (totuși încerc sa le evit). În cam 5 ani de folosire. Dar de obicei oamenii mulțumiți de un produs nu lasă feedback pozitiv, așa ca am zis sa pun aici. În toți anii ăștia am schimbat doar bujia, o singura data. Plus adăugat vaselină la capul rotor cam o data pe an (acolo cam consuma). Desigur benzina aditivată cu ulei în raportul recomandat de producatorul uleiului. La prima pornire primavara adaug mai puțin ulei, pentru câteva minute doar.

      21
  14. Lucrez în vânzări și merg pe afară pe la clienți sau la sediul central al cooperativei, tor pe afară
    Frumos este să te prezinți cu un mărunțiș când dai ochii odată pe an, de obicei cu ceva dulciuri , ideal din țară mea. În afară de mizeriile alea de ROM, nu am ce lua. Pentru că pe restul, chiar dacă au nume românești, ori sunt produse prin Bulgaria, Ungaria, etc, ori sunt jeguri. Mai este Kandia ce face pe la noi ceva însă numele numai românesc nu este.
    Cam aici suntem

    Comentariu apreciat.396
    • Rom are vreo 15-20 de produse, Magura la fel. Sunt detinute de Julius Meinl, dar sunt branduri romanesti, cu fabrici aici.
      De asemenea daca vrei ceva 100% romanesc recomand crema de ciocolata cu alune de la Razvan Idicel. Bate Nutella la fund lejer.
      In Bucuresti, la orice bacanie gasesti zeci de produse romanesti de la o gramada de firme mice. Sunt mai scumpe, dar pentru cadou merg numai bine.

      235
    • Am găsit niște batoane de ciocolată rom prin Mega-ul din Mamaia, bune de tot, inclusiv cu ciocolată albă. S-au diversificat, dar probabil că n-au reușit să intre peste tot. Am luat vreo patru sortimente, toate foarte gustoase.

      140
    • @razvan
      Pai de aceea Rom ramine singura opțiune pentru mine. Am ce sortimente alege și marea majoritate le găsesc la orice colț.
      Măgura aia pare din aluat ce se strică doar dacă te așezi pe el (cum zicea unul de la radio)
      Nu cred ca este o idee bună să cari după tine vreo 20 de borcane prin avioane și mașini. Plus ca de obicei ce dai partenerului ajunge la locul de luat masa și se împarte între pălmași. Nu m.as duce și cu franzela
      Există viață și în afara Bucureștiului. Am nevoie de bombonele, ciocolatici, mini-checuri la prețuri omenești pe care sa le găsesc rapid și sa nu-mi fie rușine să le duc clienilor.Un „brand” cu nume și producție aici. Nu băcănii nișate pe ciocolată culeasă de negrese goale și cafea din boabe strecurate din caca de maimuță

      182
    • La preturi omenesti? Cumetre tu vrei sa spui ca in mintea ta ii omenesti pe aia ca
      duci batoane fagaras si/sau rom si tot tu vorbesti de mizeriile romanesti. Esti special. Nici unu de prin Cehia daca vine pe parte de corporate in vizita in Ro sa stii ca nu o sa va aduca Marlenka d-aia la 12 lei de prin Lidl si sa zica ca v-a omenit.

      202
    • @blob
      Nu discut de cadouri de Crăciun sau întâlniri cu șefii mari. De cele mai multe ori discuți cu middle/low/pălmasi.
      Și da, eu aș prefera o Marlenka aia (nu știu ce e) decât kinder, milka, toblerone plm
      Ai văzutde prea multe ori lupul de pe wallstreet de crezi ca roaba de șampanie este standardul.
      Discuția este despre produs în România, cu nume românesc, cu preț și calitate decente. De care să nu-ți fie sa-l pui pe masă. Nu de „omenit” 5 stele Michelin

      21
  15. Mai găsim Brădet, Monor, Mirtador, Nucet prin marketuri.
    Fie piețe, expoziții. Vor avea prețuri pe măsură.
    Fie târguri săptămânale în orașe, comune mai mici.
    Asta înseamnă jumătate de zi, trezit la 6,7 în weekend, cu lista, portbagaj, geantă frigorifică pregătită.

    413
  16. „Trebuie să eliminăm corupția toxică și să luăm exemplu corupția bună de la turci. Acolo dai un ban și se rezolvă.”

    In Turcia s-a rezolvat, ați văzut cum erau construite blocurile:

    În urma cutremurelor, până la 20 martie 2023, mai mult de 57.355 de persoane au fost ucise și peste 121.700 au fost rănite. 

    Comentariu apreciat.591
    • Nu doar asta, dar sunt si alte motive pentru care Turcia nu este un exemplu bun. Cel mai important motiv ar fi ca Romania are deja un PIB pe cap de locuitor mai mare cu aproximativ 50% decat Turcia. Asa ca ar fi aberant sa „visam” sa ajungem la nivelul lor.

      245
    • @sceptic: noi stăm mai bine la capitolul blocuri pt că nu am avut cutremure. 🤭

      @Andrei G: pibul nu reflectă neapărat bunăstarea populației iar faptul că turcii sunt sub noi la pib nu înseamnă că o duc mai rău. Agricultura lor este peste a noastră, turismul…n-are rost să-l pomenim și astea sunt doar la prima strigare.

      1811
    • pana la cutremurele din 2023 au mai fost alea de la sfarsitul anilor ’90.

      au cazut si atunci o multime de blocuri. multe dintre ele construite cu ajutorul expertizei constructorilor romani.

      59
    • @Arădean, acum daca vrei sa te minti singur, este alegera ta. Dar turcii in general traiesc mai rau decat romanii.

      84
    • ‘PIB-ul nu reflectă neapărat bunăstarea populație’ :)))))))))))))

      74
    • Eu am vizitat Turcia la pas, de la est la vest, o luna cu masina.

      Eu stiu ca arata bine hotelurile alea din Antalya, da luxul pe dinafara sau e cool sa te plimbi prin Istanbul sau Cannakale, dar in rest, cu cat te duci mai spre est, e saracie crunta. D-aia de nici macar pe la noi nu gasesti.

      Coruptie politica, inflatie galopanta, 3 sferturi din femei nu muncesc, sistem de sanatate varza (da, mai varza ca la noi).

      Faptul ca o treime din populatie lucreaza in agricultura este un lucru rau, nu de laudat intr-o economie mondiala bazata pe servicii.

      Nu mai idealizati viata din Turcia pe baza ultimului concediu, ca asa viata pare misto si in Tailanda, Dominicana sau in noua destinatie preferata a romanilor, Tanzania.

      Comentariu apreciat.271
    • ‘PIB-ul nu reflectă neapărat bunăstarea populație’ :)))))))))))))

      E amuzant ca tie ti se pare amuzanta treaba asta. Pentru ca da, PIB-ul nu reflecta neaparat bunastarea populatiei. Rusia are PIB pe cap de locuitor mai mare decat Muntenegru. Ti se pare cumva ca rusul de rand (ba, nu oligarhii din Moscova) are viata mai buna decat muntenegreanul de rand?

      117
    • @rumbu: eu n-am spus că trăiesc minunat și nici nu-i invidiez. Am spus că nu poți socoti nivelul de trai după pib și că au două ramuri care sunt superioare celor din România. 3 daca pui industria de apărare. Sărăcie știu că au. Și prostie mai multă decât sărăcie.

      54
  17. Recomand si eu Artesana pentru ca au produse super bune si pateul de la Capricii si delicii mult peste celelalte pateuri de duzina cu fainosag din comert.

    Indecis. Tu ce zici?1320
    • Artesana este revoltator de scump.

      Comentariu apreciat.441
    • Eeee acum vrem si bun si ieftin si local.

      915
    • Mai eu cumpar, cand am pofta, cam un borcanel pe luna. Tu vezi daca poti sa sustii un model de business din asa ceva.

      132
    • dacă transportul este mare parte din preț, da, vreau local ieftin
      dacă produsul local e mai scump decât cel de import, nu numai că e absurd, dar și miroase a țeapă pentru snobi, cu denumiri gen bio, artizanal, tradițional, aurit cu oeau de dac liber

      143
  18. Cea mai grea chestie pentru produsele romanesti pare sa fie marketingul si strategia de pret.
    Te duci la raftul de crema de branza de la supermarket: Almette si Philadelphia pe jumate de raft, marca proprie a magazinului pe un sfert de raft, toate celelalte branduri romanesti(daca exista) ingramadite pe un sfert de raft.
    Apoi preturile: Almette e 6-7 lei/125g, Artesana e 16-18 lei/200g.
    Almette are reclame peste tot, Artesana nu.
    Subiectiv vorbind imi place mai mult Almette, are un pic mai multa sare, e mai pufoasa, are ambalajul mai catchy.
    Obiectiv ma fortez in 75% din cazuri sa iau Artesana: e produsa local, are gustul mai „de branza”, e ambalata in borcane de sticla (mai foloseste soacra la dulceturi)

    226
    • Marea problema a produselor romanesti este ca sunt foarte scumpe, chiar mai scumpe decat produsele artizanale din tarile vestice.
      Sunt foarte bune produsele Artesana doar ca, cel putin in cazul meu, sunt prea sarac sa imi permit sa le consum constant.

      Comentariu apreciat.500
    • Poate sa fie facuta si de Jay Z crema de branza nu trebuie sa existe in meniu. E o mizerie.

      523
    • @Andrei G pai e normal ca un produs facut in masa sa fie mai ieftin decat unul facut in cantitati mici de un producator mic.

      710
    • Pentru branza te poti duce la piata si-ti iei cas proaspat de la tarani. Nu scrie pe ea nimic, ti-o da la kil, in punga. No marketing costs, tanti … (sa zicem Maria) n-are nevoie.

      De fapt tot de acolo poti lua oua si lapte. Unde ma duc eu, taranii aceia nu-s pusi pe capatuiala si pastreaza calitatea produsului.

      913
    • @hash: ” Pentru branza te poti duce la piata”

      Făcută cu drag și adăugat aracet din ăla bunuț 🤭.

      Indecis. Tu ce zici?1918
    • Aradean, tu esti din ala neiesit din casa care habar nu are cum se produce un aliment de baza cum e branza, dar ai auzit tu la un alt neadaptat ca inapoiatii aia prin piata pun aracet in branza, este? Tanti Gica sigur pune DDT in alea 5 kile de branza ale ei, dar producatorul industrial care scoate 5 tone pe piata pune lapte de vaca lauzita de 3 zile, special pt fruncea din tine.

      1411
    • @blob: poate nu trăim în aceași țară. Totuși eu din piața mi-am făcut cumpărăturile…poate tu nu știi să faci diferența între o brânză de casă și cea din piață. Pentru că, stimabile este o diferență. Dacă la tine-n piața locală e minunat și țăranii-s corecți, n-am cum să știu.

      La noi in „sat”, stimabile, sacul de ardei are ardei doar pe margine, în mijloc sunt puși cei mici și buni de aruncat. Legat de brânză , Chestia cu aracetul este dovedită, accesul la presă e liber. Trebuie „decât” să cauți. Nu e doar piata din vest…e national răspândit obiceiul pt că românul nu merge în piață să-i vândă lu’ Blob brânză cum n-a mai mâncat gura lui. Românul merge pt profit. De aia vopsește puii cu vopsea de ouă, vinde ouă de magazin la preț de ouă de casă, fură la cântar, injectează pepenii cu apă, vinde legume înecate in pesticide etc. Dar poate astea sunt doar piețele noastre. Poate la tine e mai așea.

      129
    • Na asta cu piața, fiecare cu norocul lui.

      40
  19. Chestie pe care o vedem frecvent în Ungaria și Bulgaria, țări mult mai mici ca populație, dar cu mai multe produse locale.

    Nu stiu cat e de adevarat asta, e posibil sa fie marci de-ale lor pe care noi nu le stim, dar produse tot de multinationale. Si bulgarul care n-a auzit niciodata de Ursus in viata lui vine la noi si zice „wow, bere traditionala romaneasca!”.

    241
  20. Satele vor deveni suburbii sau vor fi demolate pentru a construi ferme. Viata la sat este prea scumpa pentru salariul mediu pe economie.
    * Cat de repede gasesti un instalator la sat?
    * Cat de repede gasesti un electrician la sat?
    * Cat de repede gasesti un centru medical la sat?

    Indecis. Tu ce zici?1220
  21. Un amic imi povestea acum 7-8 ani daca retin bine cum intr-o vara gasise o bere romaneasca Zimbru la mega de langa.

    Spunea ca avea doar 4% alcool si fiind vara cumpara multe sa le tina la rece.

    Initial lua cu 1,95 sau 1,99 berea dupa 2-3 saptamani 2,2-2,3 la acel mega. Apoi spunea ca lua de la alt mega la vechiul pret pana a inceput sa creasca si acolo…

    Morala? Berea nu era grozava, mai sifon ca de vara, dar romaneasca…

    Daca la cateva zeci de beri vandute ridici pretul pentru o marfa maxim ok-ish, cine sa mai sustina si de ce?!

    Comentariu apreciat.311
    • La fel si eu incercasem mai multe marci de bere de-astea mai „neinternationale”. De fiecare data cand mergeam sa mai iau erau mai scumpe. Nu cu mult, dar in timp cresteau preturile ca Fat-Frumos.

      As lua bere artizanala dar nu la pret triplu fata de una pe care o stiu ok. Mai beau si Neumarkt ca e amaruie, as lua si alte beri romanesti dar mai scadeti fratilor pretul.

      10
  22. Legat de mancare. Pe langa tot ce s-a scris: ca avem coruptie, ca patronul vrea Lambo desi are 3 angajati, ca nu se respecta standarde de calitate, etc. Noi am pierdut startul. In timp ce la noi se inchideau ultimele fabrici alimentare comuniste in Ungaria, Polonia, Cehia(cu astia te bati local), etc si-au construit pe bani europeni fabrici mamut gandite sa produca regional si nu doar local.

    252
  23. Este frustrat că anumite lucruri dintre cele enumerate se pot rezolva relativ ușor dacă există voință politică. Din păcate românii nu vor vedea schimbări de genul prea rapid din 2 motive:
    1) dacă politicienii se apucă de treabă, când mai au timp să se bată cu soros, Bill gheiț și alți balauri? Romanii nu sunt proști așa că votează „războinicii” de la aur și PSD.
    2) Dacă se dau câteva legi care să încurajeze piața liberă și concurența multi politicieni își vor pierde sursele de bani și monopolurile din diferite ramuri economice, dar și votanții pentru că românii nu sunt proști să renunțe la socialismul tradițional in detrimentul (semi) capitalismului din vestul decadent!

    207
  24. Referitor la energie. Producem mai multă, statul a finanțat programe pentru consumatorii casnici și facilitează prosumatorii, acum se dă un nou apel de la AFM pentru IMM-uri să își monteze pentru consum propriu și stație de reîncărcare.

    Cu toate astea, prețul rămâne tot sus, tot plafonat, cum dracu vine asta?

    240
  25. La nivel de produse romanesti, cumparatorul roman are eterna dilema: Am garantia ca produsul pe care-l cumpar se ridica la calitatea celui din import sau chiar o depaseste?

    Comentariu apreciat.300
  26. Serios? Sa facem ce fac americanii? Cate idei cretine in postarea aia de pe fb. Plangem nu stiu ce procent infim cu care suntem in urma SUA si ignoram ca aia traiesc ca sobolanii pe acolo. Auzi la ei, au spart gigantii bancari in UE si asta e rau. Au uitat sa spuna cum i au salvat cu bani de la stat pe aia din SUA. Ba oamenii astia de business baga droguri din ce in ce mai grele

    Indecis. Tu ce zici?1515
    • Procent infim? A naiba ea de matematică… Calculează pe 10 ani ce înseamnă -1% scădere în UE și 2.5% creștere în US. Mai mult, caută o statistică pe ultimii 10 ani cu creșterea gdp-ului in UE, US și China. Da știu, americanii sunt saraci de asta pick-up truck-urile de la Ford sunt cele mai bine vândute mașini la ei iar la noi Dacia Logan.

      155
  27. dulceturile de la „Camara noastra” sunt f bune, fabricate la Raureni.

    315
  28. „…soțul unei mătuși din Germania. Eram la getrankemarkt, omul a trecut lejer pe lângă toate berile pe care le știam și a mers la berea locală. O dată că susții economia locală cumpărând produse locale, apoi că …”

    …apoi CĂ ei sunt siguri că taxele încasate pe produsele respective CHIAR ajung înapoi la comunitate!!!
    la noi ele sunt „sifonate”, cu buna știință a tuturor corpurilor de control :(

    NU CRED, absolut deloc, că dacă consumăm doar producția locală, voi avea apă caldă la școala din sat!

    Comentariu apreciat.326
    • Pentru scoala din sat te duci la autoritatile locale :) .

      615
    • Înainte ca taxele plătite de noi să fie sifonate, ele aterizează prima dată în bugetul central. După aceea, ce nu se fură se distribuie după bunul plac al ciolacului…

      233
  29. Suntem prea săraci ca să ne permitem luxul de a lua produse locale mai scumpe decât cele de import și uneori mai proaste dpdv calitativ. Sunt frumoase poveștile cu laptele de la Artesana sau Lăptăria cu caimac, dar la Lidl o sticlă de 1.5 litri este mai ieftină decât o sticlă de 1 litru de la Artesana. Dar în schimb pufuleții și eugeniile se vând, probabil fiindcă prețul lor nu este mult diferit față de alte snacksuri.

    Comentariu apreciat.341
  30. La nivel alimentar, consumam in mod regulat produse romanesti :
    – gama Gusturi Romanesti de la Mega – produsele sunt decente si la calitate si la pret.
    – pui de multe feluri („La provincia”, „Puiul fericit ” etc). De fapt la pui proaspat nu mi-e clar daca exista si altceva in afara de produse romanesti.
    – vita Karpaten de la Sibiu , Ferma Baciu (magazine proprii prin Bucuresti, nu stiu daca au si prin reteaua de supermarketuri)
    – Kaufland are produse „Fabricat in Romania” care nu sunt chiar rele
    – lactate „Laptaria cu Caimac”, Artesana, Solomonescu, Olympus, inclusiv unele President care sunt facute in RO. Destul de scumpe.
    – oua (wtf, e cineva care cumpara oua de import???)
    – vinuri romanesti destul de multe la raft (nu stiu exact care sunt bune si care nu)
    – pe la dulciuri nu m-am uitat ca nu am momentan mai nimic prin dulapuri. Dar exista dulceturi /gemuri romanesti destul de bune pe toate drumurile. La fel si muraturi.

    Mare parte din ce am acum in frigider /congelator e made in RO intr-o proportie cam de 60-70%, nu din motive de snobism nationalist ci mai degraba raport pret/calitate si preferinte. La ce e ne-alimentar habar nu am, nu mi-e clar daca cuie si surubelnite (exemplu random) se mai fabrica in RO sau vin bulk pe vapor. Nici nu sunt semnalizate la raft cum sunt produsele alimentare

    193
    • @F, da, cunosc pe cineva (colega de munca) care a cumpărat oua din Germania pentru nepotica (sub 1 an sau 2), am ramas tranznita cand am auzit. Cica sa manance copilul sanatos.

      111
    • cred ca pb se pune altfel, sau cel putin dpdv al meu: eu compar gustul la lactate si legume cu ce stiu ca este ceva natural facut pe bune undeva la tara. de aia si zic intr-un post mai sus, solomonescu de ex, ca ai zis de el, nu stiu ce rahat i-au facut ca nu mai e ce trebuie.
      gemuri ca si de astea zici… sa dea dracii daca am gasit unul in comert sa se apropie de alea pe care le stiu eu facute „bio” si am cam 3-4 surse.
      mie alea gusturi romanesti mi se par cam nasoale, mai ales la legume. ia rosia in mana si miroase-o, aia miroase a iarba, a verde, nu stiu daca mancai coada de la basina porcului cand erai mic , dar mirosul imi inspira gustul ala :) si apoi ia o rosie d-aia naturala, urata dar mare cat 2 pumni, cap de bou sau care naiba e soiul si miroase-o sa vezi ce senzatie iti inspira gustul, mi-e greu sa explic.

      310
    • Maxp, dulceturi bune imi fac eu sau cele doua doamne din generatia a 2-a. Dar cateodata ratam sezonul si atunci trebuie sa ne bazam pe ce gasim in comert. De exemplu, Ana Pan are o dulceata de cirese amare foarte buna. Produsa la o fabrica de la Campulung, parca. Nu mai retin.
      Rosii si legume incercam sa luam din piata nu din supermarket. In weekend ne-am obisnuit sa mergem sa facem aprovizionarea pt cateva zile ca sa nu fugim ca bezmeticii seara ca am ramas fara patrunjel.
      Cu timpul am invatat sa apreciem si alte gusturi nu doar pe alea cu care am crescut.

      02
    • @F (ref: „ incercam sa luam din piata nu din supermarket.”)

      dacă te trezești la 5 dimineața, ia urma sursei de verdețuri din piață!
      dar ca să nu te chinui, îți zic io: TOȚI piețarii aduc marfa cu portbagajul de la piața de gros cea mai apropiată, iar pe tarabă „se jură” că e de la el din ogradă
      iar piața de gros aduce marfa din marile depozite (unde produsele se țin la 2…4*C), marile depozite fiind alimentate cu TIR-urile din toate colțurile lumii…

      dacă crezi că vine băbuța cu pătrunjel din valea călugărească în mijlocul oborului – te-nșeli :(

      172
    • Gushpi, nu cred ca la piata se gasesc doar produse romanesti :) am zis mai sus ca luam “ce ne place”. La piata am sansa sa gasesc chestii mai bune la gust decat la supermarket. Piata de gros inseamna si ca “sunt aduse din ferme” adica un minim de control sanitar veterinar. Babutele care vand patrunjel “din gradina” sau oua “de la ele” pot avea niste idei absolut neconventionale despre cum trebuie ingrijite.
      Deunazi eram in transportul in comun si un nene de la tara se conversa cu altul la telefon – se lauda ca are pasari sanatoase, le da macar 5 zile pe luna antibiotice. Albinele erau nitel afectate, ca s-au stropit pomii si o parte au murit intoxicate. La gradina si pomi se lauda ca stropeste si cand nu e nevoie, ca “sa fie”. Am coborat inainte sa aflu ce face cu vaca

      132
  31. „Cum se întâmplă asta? De ce se întâmplă asta?” Nu știu cum se întâmplă la alții, dar
    sunt întrebări foarte bune și care m-au făcut curioasă să văd ce s-a mai întâmplat cu protecția produselor românești la nivel european, cu DOP, IGP sau STG. Cu siguranță sunt o grămadă de alte produse românești neprotejate și care poate că ar merita prioritizate de către consumatorii români, dar na, fiecare poate alege ce prioritizează să prioritizeze.

    Am dat peste acest articol, din 2024, cu lista produselor alimentare tradiționale românești care au primit protecție în UE https://www.digi24.ro/digieconomic/consumer/lista-produselor-alimentare-traditionale-romanesti-care-au-primit-protectie-in-ue-4641

    Extrag din el:
    – „În România sunt 54 de vinuri cu sigla DOP sau IGP (din Dobrogea, Prahova, Oltenia, Transilvania, Moldova), respectiv 9 distilate din fructe cu sigla IG (preponderent din Transilvania și Argeș).”
    Cele mai cunoscute produse alimentare tradiționale din România și protejate în UE sunt următoarele:
    -Cașcavalul de Săveni – IGP
    -Cârnații de Pleșcoi – IGP
    -Magiunul de prune de Topoloveni – IGP
    -Novacul afumat din Țara Bârsei – IGP
    -Pită de Pecica – IGP
    -Plăcinta Dobrogeană – IGP
    -Salinate de Turda – IGP
    -Salamul de Sibiu – IGP
    -Salată cu icre de știucă de Tulcea – IGP
    -Salată tradițională cu icre de crap – STG
    -Scrumbia de Dunăre, afumată – IGP
    -Telemeaua de Ibănești – DOP
    -Telemeaua de Sibiu – IGP

    În afară de Magiunul de Topoloveni, realizez că nu am văzut prin supermarketurile bucureștene restul produselor noastre protejate. Da’ asta sigur pentru că nu m-oi fi uitat eu cu mare atenție. Plus că n-aveam nici lista asta centralizată. Abia aștept să merg la următoarele cumpărături în supermarket și să cumpăr toate aceste produse.

    141
    • @Andruta
      Pana la urma tu ce prioritizezi inainte de a incepe prioritizarea?

      210
    • GrasuX, înainte de a începe orice prioritizare, prioritizez identificarea nivelului de atenție pe care sunt dispusă sau capabilă să-l investesc în acțiunile ulterioare stabilirii priorităților.

      121
    • eu gasesc prioritar sa prioritizez prioritatile prioritare prioritizate de prioritatile …. hai ca-mi bag…. nu e mai simplu sa zic ca inaintevde mers la cumparaturi beau o tuica?

      30
    • thebblack, să zici e simplu, să faci e oleacă mai complicat. Bei țuica aia și apoi tre’ să te duci la cumpărături pe jos. Dacă ai mai făcut și imprudența să nu mănânci înainte, ți se face foame până ajungi la magazin. Și riști să faci achiziții necugetate, bazate pe impuls și nu pe rațiune. Ceea ce nu prea ar fi bine, ar zice specialiștii în cumpărături. Îmi pare rău, dar nu pot să prioritizez simplitatea. Sau fie, pot să o prioritizez, dar nu cu prioritate zero. :))
      Și pentru că văd aceste 2 activări pe prioritizare, propun să facem o listă cu „expresii/cuvinte românești și alți demoni”. Încep eu:
      -„gnom”- am observat ceva vânzoleală ieri pe acest cuvânt
      -„prioritate”
      -„simplu”- în mod normal, n-am vreo problemă cu acest cuvânt, da’ o să-l puna așa, de-a naibii
      :-D

      31
    • @Andruta
      Tu practic vizualizezi in avans nivelul de mindfulness pe care ti-l poate oferi momentul in care musti din cascaval, apoi alegi cascavalul. Not bad.

      00
  32. Haake Beck – excelentă bere. Sper să mai ajung prin zonă…

    19
  33. Cumpar cu placere produse romanesti de la legume la produse din gamele Camara Noastra / Gusturi romanesti. Vinuri de la
    Purcari si Gitana sau Crama davidescu. Daca au si un pret corect (nu ieftin, corect) cu atat mai bine. Insa daca testez un produs cum a fost o ciocoalata artizanala din Brasov de peste 30 de lei bucata si care a avut un gust banal si o consistenta naspa, nu mai cumpar. Am mai cumparat si niste cafele macinate ca deh pandemie producator local. Scumpa si proasta. Deci pentru mine conteaza si produsul nu cumpar ca AUR istul doar produse romanesti sa ajut tara.

    177
    • @Cosmin T.: Toate vinurile enumerate de tine mai sus sunt defapt din Rep. Moldova… (dar da, sunt foarte bune de altfel)

      252
    • „Vinuri de la
      Purcari si Gitana sau Crama davidescu” românești poate cand se va reface România Mare…
      Off, off habar nu avem ce cumpărăm și ne dam rotunzi pe internet

      93
    • Purcari , Gitana și Domeniile Davidescu sunt în alta țară, în ciuda numelui cu rezonanță românească.

      90
    • Crama Oprisor e din Oltenia uite ca beau si pur romanesc si puteti dormi linistiti..sper

      37
  34. Nu am multe produse romanesti pe care le caut ca prima solutie pentru o probleme sau fac un efort sa le gasesc, dar sunt cateva, din ce imi aduc aminte rapid

    Marca de vinuri romaneasca dar afacere condusa de un francez

    https://www.finestore.ro/brands/serve

    Detergenti produsi la noi, mai mult decat decenti

    https://farmaciadedetergent.ro/

    Chestii din lana merimos, nu am idee daca mai exista totusi

    https://www.facebook.com/mirelaioratelier/

    41
  35. Dupa ce o sa se impuna amprenta digitala cu consum de carbon pe fiecare persoana. nu o sa fie ecologic sa cumperi din import, ca alea consuma energie la transport, bio nu rezista la transport.

    Produsele de la noi sunt preparate dupa retete babesti sau industriale. Nu avem artizani suficienti cat sa fie accesibile.

    Din ce articole ecologiste am citit, s-ar dori reducerea industrializarii iar la schimb sa se implice mai multa munca manuala, pe langa ecologie e si sanatoasa.

    In urban deja se practica „community farming”, la periferie prin toate orasele occidentale. gasesti sub forma de parcuri de gradini mici si o coliba la fiecare.

    gen asta din Dresda 51.092152, 13.761856

    sau in rural, in Olanda deja se proiecteaza sate in stilul celor din Romania cu parcele mici de teren pe care il lucrezi manual

    Almere Oosterwold

    https://www.ajlajournal.org/articles/almere-oosterwold-netherlands-a-dutch-utopia-in-the-making

    52.339849, 5.328734

    In Rusia e mai vechi fenomenul de „counter-urbanization” prin colonii de dacha la periferia urbelor, ca o a doua casa/coliba la periferie.

    https://rujec.org/article/112818/

    55
    • Din ce articole ecologiste am citit, s-ar dori reducerea industrializarii iar la schimb sa se implice mai multa munca manuala, pe langa ecologie e si sanatoasa.

      In urban deja se practica „community farming”, la periferie prin toate orasele occidentale. gasesti sub forma de parcuri de gradini mici si o coliba la fiecare.

      gen asta din Dresda 51.092152, 13.761856

      Ai tu impresia ca asta e o chestie noua ca „munca manuala, ecologie” si alte abureli – in Germania cel putin. Treaba aia cu gradinile de pe langa orase, in care oamenii din oras isi cresc niste vegetale (altii chiar gaini) e treaba veche de vo’ 200 de ani, chiar reglementata prin lege.

      51
    • munca manuala in scop ecologic e noua. inainte era de nevoie.

      Vad ca la rusi, au program de stat sa se dea gratis de la stat, un hectar pentru casa de familie, in sate noi construite.

      https://nversia.ru/news/v-gosdumu-vnesli-zakon-predlagayuschiy-davat-rossiyanam-besplatno-gektar-zemli-dlya-semeynyh-pomestiy-saratovskaya-oblast-mozhet-popast-v-spisok-pilotnyh-regionov/

      01
    • munca manuala in scop ecologic e noua. inainte era de nevoie.

      Da, doar ca nu. Da, inainte era nevoie, ca lumea era mai saraca. Acum o fac nu pentru ca au nevoie sau pentru ecologie sau ceva ci pentru relaxare. Isi iau oamenii gradinile alea si multi nici nu planteaza nimic, isi pun o cabanuta si au loc de gratar in week-end. Iar aia care vor sa puna o ceapa, o pun, dar nu pentru ca n-ar avea de unde sa cumpere o ceapa bio si ecologica (ca-i plin de ferme absolut bio si ecologice) ci de relaxare. Ai fi observat asta daca pe coordonatele alea din Dresda ai fi pus un satellite view sa vezi ce au oamenii in gradinile alea – piscine. Pe bune, baga un ochi sa vezi cate piscine sunt in gradinile ale din Dresda, unde zici tu ca fac aia „community farming”.

      TL;DR nu-i nici un community farming cu gradinile alea, alea-s pentru mers la gratar in week-end.

      10
    • Wtf, printre puținele chestii care nu sunt ronțăite de diverse insecte infecte, se afla fix mărarul. De ce ar folosi cineva pesticide???

      00
  36. NOU
    #133

    Imi fac singur vinul, tuica de pruna, carnatii si slanina afumata, plus coaste si ceafa. Bere nu beau ca se spune ca aceasta bautura contine purine si dauneaza organismului prin acumularea de acid uric. Cartofi, sfecla, salata, verdeturi si fructe productie proprie, cu toate ca nu sunt perfect rotunde ca la mol. Pui de gaina pusi in primavara la crescut, toamna tarziu la congelator. Curent pe casa, apa calda la fel. Nu supar pe nimeni.

    142
  37. Nu ai cum sa produci mai multa energie daca reteaua este praf. Mie nu imi aproba dosar de prosumator pentru ca am putere zero Kw pe locul de consum. Vorimde panouri de 5Kw pe o casa, nu de un parc fotovoltaic.
    Investitiile in reteaua electrica sunt spre zero si asta e principaul motiv pentru care nu avem cum sa crestem ca si productie.

    01
  38. Ai zis niște platitudini și te bati pe umăr de parca mare articol ce ai scris, lool.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile