Comentariile de la acest video trebuie analizate de o comisie și unii dintre autori trebuie fie internați în centre de specialitate, fie să le fie eliberate certificate de handicap.
Răzvan Bălănescu nu știe pe ce lume este, de aceea este absolut adorabil. Buhniceala clasică, până nu observ eu ceva nu există.
Un cuplu a fost agresat în India, pentru că Spania era prea civilizată pentru ei, în zone izolate din India era valoarea.
Aparent, e nevoie de avertizări pentru a nu bloca ghena. Ce credeți, alții vor citi ce a scris pățitul pe un carton, sau vor ignora și ei până și-o vor fura?
Cineva care se pricepe are chef și timp să facă un rezumat la Strategia De Cutremur? Că tot e azi aniversarea cutremurului din ‘77.
Ieri, Ion Iliescu a împlinit 94 de ani. „Simt că am 40 de ani” ar fi mărturisit fostul, de trei ori, președinte al româniei.
Un prieten l-a vazut la ghiseul CEC, tocmai semna un contract ipotecar pe 30 de ani… Iliescu, nu el.
Pacat ca nu mai candideaza. Cred ca ar intra lejer in turul 2.
A spus ca se gandeste sa candideze la presedintia tineretului PSD.
A distrus viitorul multor oameni pe cine stie cate generatii, dar totusi inca are spirit de gluma omuletul cu „speranta moare penultima”. Ii doresc multa sanatate pana vine macar prima condamnare, sa intre in istorie asa cum ar trebui.
@Claudiu
Nu va intra cum speri. Așa cum nici tu, nici eu, nici alții, nici justiția pe care o apărăm™ nu i-am făcut razie, nici până când va muri în liniște, înconjurat de prieteni și familie.
@Lapis Lazuli Nazar: „sărac, dar cinstit!” se știe!
Cica daca fumezi o tigara, Dumnezeu iti ia 5 minute din viata si le da lui Ion Iliescu.
A trăit nemernicul ca să vadă efectele democrației originale, dar nu cred că le-a înțeles.
Din partea mea o urare de Pațurcă.
Next topic pentru Balanescu: daca amesteci apa calda cu apa rece devine calaie.
Asta da eficiență. Cum de reușești într-un oraș mare cât Rm Vâlcea să ai grădinița la 4 km distanță?
Când am văzut pe Twitter știrea cu spaniolii violați in India direct la tine m-am gândit.
Toți prin comentarii – da se știe dintotdeauna că în India te bat și te violează aia, nu e că in eat, pray, love. Dar la noi India și țările bananiere de prin Asia sunt promovate de Andreea Raicu și alte influecerite iluminate ca oaze de pace, liniște, de regăsire a eului pierdut prin patul bogătanilor și printre rândurile revistelor glossy.
Apoi vin influencerii wanna be și dau rapid de adevăr, după ce le trece miopia turistului, fac puțină boală, foame și sex de musai că de voie bună cu localnicii.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Pai nici aia care merg nu sunt Julia Roberts sau Andreea Raicu.
@lapis lazuli, in primul rand sunt tipă, nu am soție.
In al doilea rând m-am gândit sa îi trimit știrea lui Zoso fiindcă îi urmăresc live-urile/parerile. Și în live-urile lui & articole a spus de nenumărate ori că nu îl mănâncă sa meargă în țări din astea fiindcă nu e lapte, miere și iluminare ci boală, sărăcie & sălbăticie. O dădea exemplu pe o influencerita care a fost căcatã la cur când picau bombele in Israel, alți influeceri faliți de travel care și-au vândut tot ca să aibă experiența vieții lor prin Asia și s-au întors cu coada intre picioare, fără bani și fără vizualizări.
In concluzie, m-am gândit la Zoso fiindcă am vrut sa ii dau dreptate după ce am citit articolul cu spaniolii violați.
In al treilea rând, mama ar tine la glume. Dacă i-aș zice- m am gândit la tine când am citit articolul ăsta, ai grijă prin ce țări te gândești să-ti faci vacanțele, nu s-ar supăra, ar fi luat-o ca pe un sfat prietenesc.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Conform recurentei ne cam paste un seism mare. De la cutremurul din 1802 se fac 225 de ani fix in 2027.
https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_cutremure_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia
In „strategie” au propus sa se mareasca intervalul mediu de recurenta de la 225 ani la 475 de ani care va fi luat in considerare la urmatoarea revizuire a codului de proiectare. Deci se amana cutremurul ca nu avem noi timp si chef de prostii si de praf in Bucuresti, vedeti la pagina 13.
La cum se misca consolidarile cladirilor cu risc seismic clasa I jumatate din centrul istoric va fi moloz la un cutremur serios. Vor fi si surprize la rezidentialele mari si medii de la porumb si la blocurile comuniste din anii 60-70 care au deja un seism la activ plus multe modificari si o incarcatura mult mai mare data de finisajele adaugate suplimentar.
@Bigbear, singurul detaliu din articol care contează e că in India te violează, violatorii nu pățesc mai nimic și nu o sa ți faci in vecii vecilor dreptate. Problema e că oamenii nu citesc astfel de articole, se uită în schimb pe Netflix la eat pray love.
Din înșiruirea ta de locuri nu am înțeles prea mare lucru, dar într-adevăr poți fi violat/violată oriunde pe acest pământ. E bine totuși sa eviți sa dormi cu cortul într-o țară plină de sălbatici cu stomacul lipit de spate care se comportă ca în junglă și nu țin cont de regulile vesticilor.
Mai pe românește, și-au căutat-o cu lumânarea.
@DS – in articolul ala scrie ca 3 barbati au fost arestati, nu? Eu spuneam un lucru simplu – nu poti generaliza plecand de la un cuplu care s-a dus intr-o zona izolata si probabil periculoasa, astea sunt peste tot. Mergi in Los Angeles pe Skid Row si vezi daca ti se intampla ceva, ca vorba aia, este oras mare si frumos, nu?
Sau conduci regulamentar in Romania, esti spulberat de Huidu sau Mario Iorgulescu si vezi ce patesc ei, ca este stat european.
La final de zi mai tine si de persoana sa aiba grija pe unde si cum merge, nu?
In comparatie cu astia, Guru nostru mioritic Gregorian Bivolaru este un semi-zeu
😂😂😂 am râs… conform Lapis Lazaru și cum ți-o mai fi nickname-ul, Vali ar trebui să aibă grijă că o femeie are gânduri violatoare cu el… @DS dacă-i așa fiică, așa mamă sau invers whatever… respect pentru amândouă!
Eu zic ca au auvut noroc spaniolii. Puteau sa aleaga Pakistan, iar dupa viol urma si lapidarea.
Legat de aia care au mers intr-o zona din India renumita pentru talharii, violuri si violente. Mergea o maicuta prin padure si deodata se intalneste cu o ceata de haiduci. Cand o vad sar pe ea si o fute toata ceata. Se scoala apoi, se scutura de frunze: „Multumesc Doamne…si pe saturate si fara de pacat !”
Chiar nu ti-e rusine? Cum poti sa scrii asa ceva? Ai stricat rima.
Erika dislikes this!
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Majoritatea violează doar limba engleză.
asa e, restul sunt victimele
asa e, unii sunt scam-eri cinstiti
concluzia ca spaniolii nu aveau de unde sa stie *homeric laugh*
Dar toti violatorii din India sunt indieni.
Bagati si alte lucruri evidente pentru ulise.
In India, Maldive, Zanzibar si alte shithole-uri exotice de duci pentru experienta de resort.
Vrei variata filtrata.
O opinie cinica si probabila impopulara: sa zică mersi ca n-au pățit ca ăștia (i.e. inca mai sunt in viată): https://en.wikipedia.org/wiki/2018_Tajikistan_tourist_attack
„Some English-speaking news sites and social media posts raised the idea that the American couple had been excessively naive for travelling in Tajikistan. Before the attack, however, the official U.S. travel advisory for Tajikistan was at Level 1, the lowest; it was raised to Level 2[2] (exercise increased caution) in the aftermath of the attack.[3][6]”
Am dat o căutare rapida, si asta am găsit, nu știu daca ăștia 2 is aia care mergeau cu bicicleta in jurul lumii, convinși ca toți oamenii sunt inerent buni.
Mi-am downloadat pedefeu’ ala si-o sa „prad” niște foi si un rest de toner sa citesc strategia vieții, promit sa revin cu un rezumat daca:
1) apuc s-o citesc in timp util pana sa se închidă comentariile
2) e suficient de rezumabila (oricum la asta scris multe cuvinte pe multe pagini suntem buni: daca vine din nou cutremuru’ poate la mai mica intensitate si vom fi mai rău de cum a fost in Turcia la începutul anului trecut…
vezi ca iar faci victim shaming. yup, in ziua de azi sa ii spui unuia o chestie de logica si bun simt e victim shaming.
True! Unfortunately very true!
Am avut împreună cu consoarta o mâncărime dorsală să mergem în Mexic în concediu.
Așa, pe cont propriu. Luăm bilete, închiriem hotel, vedem Chichen Itza, un burrito, niște mariachi.
Unșpe din zece persoane se uitau la mine cu o avansată formă de strabism când auzeau de ce plănuim.
După ce am citit de niște cazuri de împușcat turiști care au văzut ceva dubiosenii pe stradă, ceva luat pielea la propriu de pe tine și niște sechestrări cu cântec, am renunțat.
Dacă nu am fost explicit, nu era concediu organizat și frecat duda în resort, ci o chestie pe cont propriu.
Mă gândeam că dacă timișorean fiind a incercat să mă ardă un taximetrist în Aeroportul din Timișoara, oare la ce mă puteam aștepta la cuca măcăi in Mexic ?
Noooo, acolo she unde-i Banatu’ frunceeeea? Nu creeed ma (de taximetrist zic ) Altfel bine ca n-ati fost in Mexic, nu de alta dar aia au disparuti si disparute proprii pe care nu-i gasesc (nici nu stiu daca-i cauta), ziaristi asemenea (din astia cetateni care posteaza anonim ce se intampla nasol in cartier: citeam o poveste unde l-au dibuit cartelulile pe unul (sau chiar una) si au publicat mesaj de pe X-ul persoanei (cu identitate reala) ceva gen pentru c-am fost rau / rea m-au rezolvat cartelul Y… Asa ceva?!?
sunt copiii mari? nu ai copii deloc? du-te.
Si sa ne povestești experiența când te întorci (daca te mai întorci).
Daca ati vrut sa vedeti Chichen Itza, banuiesc ca stateati in Cancun/Playa del Carmen/Tulum. E o zona super turistica si nu e chiar asa periculoasa, atata timp cat iti vezi de ale tale. Chiar daca mergeati pe cont propriu, trebuie sa luati ceva excursie spre Chichen Itza, ca nu o iei la pas prin junga la 50 de grade.
Zona turistica din riviera Maya e plina de politie tocmai pentru ca tin sa-si protejeze turistii. Iar baietii din carteluri au treaba (de obicei) cu celelalte carteluri, nu cu turistii. Trebuie sa ai super ghinion sa nimeresti locul si momentul nepotrivit. Acelasi ghinion pe care poti sa il ai si prin destinatii considerate civilizate. Ma rog, si mai tine si de persoana, ca daca ai cat de cat cap poti sa te tii deoparte de situatiile periculoase si sa ai o vacanta frumoasa. Sunt milioane (sau poate zeci de milioane) de turisti care merg in zona aia anual, din toata lumea. Daca era o problema intr-atat de mare, nu ar fi existat turism la nivelul asta.
@ Sagi, să mă cazez în Cancun ca să văd Chichen Itza e că și cum mă cazez în Constanța ca să vizitez Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Aici era vorba de o vacanță obișnuită pentru mine, zbor, tren ,autobuz, cazare în apropierea obiectivului de vizitat. Că e cu excursie organizată nu e problemă. Găsisem ceva hotel în Piste, aproape de Chichen Itza.
Cum ajung acolo din Ciudad de Mexico? Că acolo era aterizarea.
Să dau o căruță de bani și să frec bastonul într-un resort o săptămână și să belesc dioptriile jumătate de oră la niște pietre asamblate pe verticală plătind o căruță de bani nu sunt genul.
Am fost in Mexic. Circuit, ci grupul, cu autocarul, Nu am pățit nimic și m-am simțit foarte safe. Mai complicat a fost în Africa de Sud dar m-am întors și de acolo.
cica prin Mexic te topesc aia in butoaie cu acid sulfuric, deci e mai bine decat sa te rupa ânkur indienii
@Paco – de ce ai zbura in Ciudad de Mexico ca sa mergi la Chichen Itza ? Sunt zboruri multe si mai ieftine spre Cancun. Si de ce ai lua cazare intr-un oras random si mai periculos de langa obiectiv, care pt tine sunt niste pietre puse pe verticala ? Vorbiti asa sa va bagati in seama.
Ca sa clarific, nu am zis ca nu-i periculos in Mexic, am zis doar ca e ok in zonele turistice atâta timp cat iti vezi de ale tale si nu esti dobitoc. Dar tu ai plecat de la faptul ca vrei sa vezi piramida, dar ai stabilit ca e periculos in Mexic, ca te jupuiesc aia la propriu si ai ajuns la concluzia ca e departe Ciudad de Mexico si ca, de fapt, piramida aia e un cacat pentru tine si e si scump. N-ai mai venit cu niciun argument legat de siguranta, te-ai schimbat pe e departe si scump. Si da, zona aia e imensa si daca vrei sa vezi si una si alta, sa stai si la plaja, sa ai si restaurante decente, o sa stai in Cancun sau Playa del Carmen, nu in mijlocul junglei.
Să vezi în Columbia, mai pe la periferie, cînd te vede alb și mai înalt și ridică puțin de sprînceană…”gringo?”
Cel mai periculos lucru mi s-a parut condusul pe timp de noapte, ca mexicanii nu cunosc conceptul de faza scurta. Bine si gropile adanci plasate strategic la intervale de cativa kilometri de asfalt perfect (numai bun cat sa prinzi curaj si viteza). Ah, si sarpele pe care a calcat fi-miu din greseala la Chichen Itza. Nu era in program, dar din fericire nici nu s-a intors sa muste.
@Sagi, eu încerc să explic un lucru. Tu…
Dacă vreau la plajă și restaurante decente, le am la 60 de kilometri de mers cu mașina.
Dacă vreau bolovani, ziduri și cetăți istorice deschid geamul de la bucătărie și mă holbez la ceva ruină construită de cavalerii templieri. Că e în spatele casei unde locuiesc.
Dacă vreau să văd Chichen Itza trebuie să merg în Mexic .
Mai pe înțelesul tău nu știu cum să explic.
Am vrut să merg pe barba mea, la fel cum am fost în diverse țări din Europa. De aventuri în Mexic nu am momentan nevoie.
Mai explic sau ai prins ideea ?
Facem și o schiță dacă e cazul .
@Paco – cred ca ai fost destul de clar in comentariu ca se impusca turisti pe acolo si de asta ai renuntat. Acum o intorci ca sunt doar niste pietre si ce rost are. Daca ai fi planificat ceva mai bine, nu aveai de ce sa mergi cu trenul/masina prin tot Mexicul si iti reduceai riscul de a pati ceva. Daca nu iti pasa asa de mult de Mexic, burrito, pietre si tequila, nu mai comenta de-ampulea ca e periculos.
Cum ma, tu intai ai cumparat bilete de transport si cazare si DUPA aceea ai citit despre care e treaba pe acolo si te-ai razgandit?
Pune cineva botu’ la vrajeala asta a ta? :))
Am fost in Mexic, cazare la 5* in Tulum (3 reale, la pret de 5), , la eco bio, influencerite, escorte si staruri Only fans peste tot.
La 4* spre e cam tot acelasi drac, doar ca acolo esti si mai mult tavalit de americanii care vin la jumatate din pretul platit de noi si de la Akumal spre Carmen si Cancun e plin de all inclusive europeni, kka.
Am inchiriat o masina si hotelul a oferit un fel de bursa de excursii de o zi prin diverse locuri. Am mers in rezervatie in sud (Punta Allen pina la far, innotat cu delfini, scuba diving la recif, etc), vazut cam prea multe cenote-uri, scuba si holbat la testoase.
Spre „Chicken” erau jde tour operatori cu autobuze si microbuze de diverse dimensiuni. M-am dus cu masina inchirita, singur. De acolo m-am intors la aeorport in Cancun.
Pericole? Mare grija unde si ce mancati.
In rest, daca ai un pic de experienta gheto, te prinzi cam pe unde se poate umbla si la ce ore. Si cand e cazul sa stergi putina daca ajungi unde nu trebuie. Ghidul de la Punta Alen ne-a zis ca zona Tulum mai spre sud inca nu e clar impartita intre baronii locali, asa ca e recomandat sa nu frecam menta prea mult pe acolo. Asta era pe la 16:00, cand ne intorceam, la 18 erau deja baietii la inspectat barurile cu mitraleria. Au achitat si doua turistei.
Speed bumps peste tot (semnalizate si nu prea, cu semnul acela cu carapace de broasca testoasa). Chiar la sosire, noaptea, pe drum spre hotel, am luat una cu rental-carul, pe INTRAREA PE AUTOSTRADA. Adica ii dau in gura sa prinda harbul ala 100 si bum, raliul celor 1000 de lacuri. Am reusit sa deschid hayonul si sa rabatez bancheta din spate, no hands.
E un contrast tragi-comic, un paradox: zona turistica nu are nimic de a face cu Mexicul real, dar esti cat de cat sigur. Zona locala, esti pe cont propriu daca vrei sa vezi si sa mananci cot la cot cu localnicii si sa vezi cum este realitatea.
Spre deosebire de Sayulita, zona are mai putina hipstareala. Si mai multa istorie.
India e un gunoi de tara, la propriu si la figurat. Pute a cacat de cand cobori din avion, ocazional cu arome de curry in cacat.
Si e populata cu salbatici imputiti si nesimtiti.
„Da dar nu peste tot…” – peste tot. Si toti.
N-are cum frate, e de la vaci, alea se caca si se bese, de afectează clima planetei…
India este experimentul nereusit a lui Dumnezeu.
Si cat as vrea sa te contrazic din toti rarunchii…dar chiar e o tara bizara rau de tot. Mizerie si jeg ca acolo nu am vazut nici in cel mai prapadit sat din Romania. Si colac peste pupaza de ceva timp plus inca muuuulti ani la putere este Modi un Orban mai tuciuriu dar mult mai bine inarmat.
in India faci diaree de la aerul pe care il respiri
In Bombay (acum Mumbay) inhalezi zilnic praf de căcat uscat în echivalentul unui baton de ciocolata cu rom. Statistica lor.
vorbim de spanioli si indieni…dar cum e la Umbrarescu la munca? care are dreptate? am si eu un cunoscut care vrea sa se angajeze la el ca s-a saturat de tir.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Cum zice acea vorba din bătrâni: un membru de o calitate îndoielnică a stat la posteriorul mamei tale.
strategia la cutremur se va numi „Am betil pul@”
Si fiindca suntem in Romania mai si platim pe cineva la suprapret sa ne faca stragia si moto-ul asta.
Ne-a luat prin surprindere, ca zăpezile de iarnă…
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
*instinctul de conservare consta in rezervarea unui zbor cu escala in Istambul sau Dubai si pierderea zborului pe al doilea segment.
Asta suna a frica de necunoscut si ambulante negre care fura copiii. Cel putin asta e parerea pe care mi-am format-o vizitand mai multe parti din India, pe cont propriu. Nu zic, poate am avut eu noroc si altii au avut parte de o experienta diferita. Dar am asa impresia ca multi doar au o parere construita din auzite (de pe interneti, de pe la cunostinte sau de la colegii de munca Indieni). Iar la cat de mare e India, sansele sa se intample niste grozavii numai bune de preluat in mass-media internationala sunt destul de mari. La urma urmei putem sa ne mandrim si noi in Romania cu violatorii nostri (https://stirileprotv.ro/socant/turista-poloneza-de-20-de-ani-violata-de-un-cerc-etor-la-mamaia.html)
@Ali – tu vrei sa spui ca daca ai fost de mai multe ori in India stii tu mai bine cum este acolo decat cei care stiu ei despre India dupa ureche?
Doar la video ala? Cam orice sectiune de comentarii de pe fb e plina de pacienti scapati de la psihiatrie.
Aia de s-au dus sa vada India rurala cu cortul, retarzii de servici. Cum plm sa fii atat de prost si mai ales de ce? Ce cacat ai putea sa vezi in India rurala si nu poti sa vezi in civilizatie?
India e o tara in care violul e la ordinea zile… asta ca idee, ca n-am eu treaba cu ce fac oamenii, dar nu inteleg deciziile astea in care „da bine pe social media” dupa care iti iei nasoale.
poate oamenilor le-a fost frica sa se duca in Ferentari si au preferat la origini
Ce dracu sa vezi in India? Aia de se caca si se pisa pe strada, vaca pascand in gunoaie, roiurile de sobolani, muntzii de gunoaie, raurile de pe marginea drumului de pamant pline cu fecale si gunoaie, mortii plutind pe apa sau arsi pe mal in timp ce unii isi faca baie si se spala in gura din apa unde se arunca mortii ca-i sfanta, jegosii care dorm pe trotuare,
cersetorii care nu te lasa in pace iar daca le dai ceva sar o suta pe tine ca maimutzele care fura, haosul de pe strazi cu traficul infernal plin de claxoane, mancarea street food facuta cu picioarele si cu mainile jegoase. Stai frate la tine acasa sau cauta o tara cu apa calda la robinet, nu pleca in amaraciunea aia de saracie de India.