Cum să te asiguri că ai voturi în continuare și nu vor fi locuri pentru cadrele didactice tinere, care fac scandal și vor primenirea învățământului? Păi, dai o lege care spune că vor putea rămâne la catedră până la 70 de ani.
De anul școlar viitor, profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani, potrivit metodologiei de mobilitate, document publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Este vorba de profesorii cărora nu li s-a emis decizia de pensionare. În acest sens, până pe 29 ianuarie, cadrele didactice vor face o cerere pe care o vor depune la secretariatul unității de învățământ, conform calendarului oficial. (sursa)
Foarte frumos. Deja tineretul nu se înghesuia să devină cadru didactic, acum o să fie și mai motivat să își găsească alte ocupații. 5 ani în plus de predat de la oameni care au învățat materia pe vremea lui Gheorgiu Dej. Oameni care erau la școală când Stalin era la putere. Când Iliescu avea doar 165 ani.
Image by Freepik
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
au mai văzut ei schimbări și nu se sperie așa ușor.
Invatatoarea la care e fiul meu e de moda veche. Era obisnuita sa bata copiii pana se cacau pe ei. Acum, nu mai poate face asta. Doar ca tot omul conteaza la ea, omul cu pile. Nu are habar sa discute cu elevii, sa tina disciplina in clasa fara sa-i bata. Asa ca avem 4 indivizi in clasa care fac scandal, orice vor, nu-i opreste nici dracu. Aia sunt pilele ei. Restul.. cum o da al de sus.
E o fosila care preda automat, fara sa asculte ce intreaba copiii sau ceva. Cand sunt probleme, se face ca n-a vazut nimic. FMM de dinozaur comunist.
Nu stiu cum si unde naiba sa mut copilul.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Exact, unii din ei nu s-au speriat de aparitia focului sau de revolutia industriala.
Astia cu manute rosii fumau in spatele scolii la lectia „sarcasmul”. Bravo domnu’ papa pane.
Eatmydick sau cum îti zice.Și tu ai avea nevoie de niste capace la ureche să-ți revii din prostie.
Pe vremuri se facea scoala, nu gluma. Un fel de sah-box.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
nimic cu „mai puțină materie… mai puțină umplutură de învățat pe de rost… nimic cu hai să facem aplicații practice” – hai să vedem cum se modelează un fier încălzit dacă îl bați, față de un fier rece, de ce se întâmplă? … păstrați la catedră pile și hoașce de 62+… va fi bine!!…
@Laur
Daca vrei sa-l trimiti pe fi-tu/a la Forged in Fire trebuie meditatii ca lumea. Nu merge doar cu ce inveti la scoala.
Gogule, vreau să-l fac să înțeleagă „de ce” și care e efectul, care sunt consecințele. Atât de simplu e.
@Andrei: sarcasm? Basina pe care am dat-o acum 5 minute avea un sarcasm mai bun decat a astuia cu nick generat random
Acum nu doar actorii ci și profesorii pot ieși cu picioarele înainte din cîmpul muncii, dar cu pensie și salarii cumulate, ca securicii, milițenii și magistrații.
– In articol: „Este vorba de profesorii cărora nu li s-a emis decizia de pensionare.”
– Tu, cateva paragrafe mai jos: „dar cu pensie și salarii cumulate”.
Nu iau si pensie si salariu, doar salariu.
De fapt se vrea reducerea numarului de pensionari, nu prin cresterea varstei de pensionare la toate categoriile, dar macar la cei care pun botul la prostelile lor.
Am avut profesori care au spus ca ies la pensie de a doua zi dupa ce au implinit varsta de pensionare si altii care se tot rugau sa fie prelungiti inca un an, si inca un an ca nu au terminat vila pe care au inceput-o. De regula dinozaurii sunt cei care nu se dau plecati.
Eu sunt de acord ca profesorii sa fie lasati sa predea si dupa varsta oficiala de pensionare, dar as vrea ca asta sa fie conditionata de o evaluare psihologica anual. Invatamantul este probabil singura profesie unde varsta poate sa fie un avantaj.
Cei mai buni profesori pe care i-am avut, de care imi amintesc cu placere si care m-au invatat lucruri pe care si acum le stiu, erau trecuti de 60 de ani.
Din pacate, tot trecuti de 60 de ani au fost si cei mai prosti, idioti si cretini profesori pe care i-am avut.
Evaluare psihologică, sigur. Dar si postul pe care vrea să mucegăiască sa fie scos la concurs. Concurs corect.
florinel⁶, ce nu înțelegi tu este că legea asta a fost dată pentru că tinerii nu mai sunt interesați să devină profesori. Așa că nu lipsa concursurilor pentru catedră e problema, ci lipsa celor care să le ocupe.
Nu poți să trimiți la pensie un profesor cu experiență câtă veme nu ai să pui în locul lui decât un suplinitor NECALIFICAT. Asta încearcă să rezolve legea asta.
Cu evaluarea psihologică sunt de acord să se facă de TOȚI profesorii în fiecare an, pe bune, dacă nu cumva s-o face de mântuială, mai mult pe hârtie.
motanes – e cale lungă de la intenția declarată (a legii) până la blocarea unor posturi (scoli și licee de oraș) pentru niște piloși, in detrimentul unora care s-or fi saturat de navetă, sau alte asemenea situații.
Evaluarile astea sunt apa de ploaie, e plin de militieni care se sinucid sau mai rau, ii impusca pe altii dupa o criza de depresie.
Unii se pensioneaza la 45 de ani, altii vor sa munceasca la 70. Nu ne place echilibrul deloc, e plictisitor.
Pot sa cumuleze pensia cu salariul ? Atunci chiar ca merita !
Și ceva meditații cu elevii colegului de catedră…
Nu se cumuleaza pensia cu salariul. Doar amana varsta de pensionare. Primesc doar salariu.
Am făcut ciclul primar într-un oraș mic și când îmi amintesc mă îngrozesc. Asta se întâmpla cam prin 2001-2003.
Școala avea o clădire separată, în curte, unde erau toaletele. Era plină de rahati, nu puteai să calci acolo. Erau rahati și în chiuvete și pe pereți. Nu a făcut nimeni curățenie acolo. Noi eram copii, dar cadrele
dicactice ce păzeau?
Mulți copii mai sărăcuți erau bătuți cu bestialitate de învățători. Palme, pumni, bătuți cu tacul de geografie, dați cu capul de tablă.
Și cea mai memorabilă experiența a fost când a venit o mamă în clasă, în pauza mare ca să îl identifice pe un coleg care se certase cu băiatul ei din altă clasă în ziua precedentă. A aflat cine e și l-a dat cu capul de bancă, lăsându-l lat acolo, spârgându/i nasul și câțiva dinți.
Sediul poliției era peste drum de școala, după vreo oră a venit un burtos desprins din filmele cu prosti care a spus ca nu mai poate face nimic pentru ca “a fost spălat pe față copilul și nu se mai văd urme”.
Toate astea se întâmplă cu acordul tacit al cadrelor didactice, era o școală 1-8.
Bai, erati voi copii dar nu cred ca profesorii erau aia care se cacau in chiuveta si se stergeau pe pereti… Adica cam tot parintii vostrii v-au invatat si asta
@Adib și din cauza asta niciun copil nu merita sa se cace în niște condiții rezonabile?
OFF TOPIC
@Vali poti sa ne oferi niste stiri adevarate despre aeroportul Brasov? Ce se intampla acolo, va deveni la un moment dat aeroport comercial etc. Pe ziare sunt zeci de stiri contradictorii. Scuze, ar fi trebuit sa-ti trimit un email personal.
E una din variantele pentru un spatiu de parcare pentru turistii bucuresteni. Vin, parcheaza si merg cu metroul spre Poiana.
S-a făcut construcția, s-a făcut recepția, s-au luat banii, toată lumea mulțumită…
tinand cont ca avem un avion care a decolt de pe baneasa si a aterizat pe otopeni, si avem si autostrada lui mandachi, presupun ca pot monta cateva scaune de cinema intr-o conserva mai mare, te zguduie un pic, si te lasa sa pleci. aeroport.
@Alexnicolae: imi pare rau, dar de la aeroportul din Brasov metrou doar spre Cluj. Sau racheta spre Marte. Pentru ca metrou pana in Poiana…
Sunt meserii pentru care trebuie pasiune, chemare, empatie, ceva mai mult decat harnicie…sau sa citez un clasic in viata ”Lucru bine facut”, Profesia de dascal se numara printre ele.
O mai tineti minte pe Printesa Urbana?
https://ziare.com/invatatoare/marturisire-emotie-mama-copil-invatatoare-1845945
O vita progresista.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
bai mariuse. nu vrei sa te duci si in pula mea?
Pt simpaticul
Domnule, tu ești dovada vie că școala, predată de tineri sau de bătrâni, e departe de tine.
In principiu nu ne-ar păsa, dar am prefera să trimitem copiii la școală să învețe, nu sa mănânce colivă
75 o data, de doua ori… avem 80, o data, 90 de la domnul din spate…., o data, de… 95… o data, 1000…. adjudecat!
ps stiu cate zerouri am folosit
Se scrie „cadavre didactice”.
Acum si cu narcisiști…
http://www.hotnews.ro/stiri-educatie-26810170-primul-rand-suntem-categorii-sociale-diferite-declaratia-unei-profesoare-care-starnit-controverse-trebui-elevii-aiba-aceeasi-intrare-scoli-profesorilor.htm
daca tragem oleaca de ei eu zic ca un zoom si de pe lumea cealalta merge la o adica :))
Atâta ură și batjocură la adresa unor oameni, ca în comentariile de mai sus, rar mi-a fost dat să văd.
Da, este o problemă ridicarea varstei de pensionare, iar cei care au adoptat această lege trebuie luați la întrebări.
Eu am avut o rudă care a fost profesoară și nu am mai fost lăsată să predea încă un an, pentru că nu avea PCR. O colegă de-a ei, cu 2 ani mai în vârstă, preda bine mersi și la 3 ani distanță, la unul dintre cele mai bune licee din țară, pentru că era prietenă bună cu Tov. Inspectoare Școlară. Cred că și acum mai are ore, la 75 de ani.
@zoso: boss, n-ai prins-o pe asta. E dată ca să mai aibă cine preda. Tinerii nu sunt interesați de profesorat decât dacă pot face bani din meditații. Ex: în orașul de sub poalele Tămpei s-a publicat oficial anul trecut că cel mai tânăr profesor de geografie are 43 de ani. că la geografie, fizică, istorie, biologie, nu e mare bătaie de doritori, de aia au ajuns să ia 2 pensionari și să împartă o normă. Cu rugăciuni și plecăciuni la oamenii ăia
statistică mai veche, dar bănuiesc că nu s-a schimbat pozitiv la zi găsești mai jos
https://www.bizbrasov.ro/2022/06/27/criza-de-personal-in-sectorul-educatiei/
fix ce-a zis curly mai sus, e grav ce se intampla, nu mai vine nimeni din urma, doavada si rezultatele de la teste, si incearca sa-i prosteasca pe cei deja in sistem sa mai stea.