Românii care se mută în Asia sunt speciali

Dau peste clipul ăsta cu niște români care s-au dus cu vise multe în Dubai să se mute acolo și să lucreze și să devină youtube superstars, așa cum te învață Biblia că poți deveni. Printre rânduri spun că munca e cam sclavageală pe bani puțini și că e foarte cald acolo vara, de aia s-au întors.

Bun, ok, până aici nimic prea prea, doar niște români care credeau că rup pisica ducându-se în aceleași locuri unde au fost alte zeci de mii ca ei. După care dau de clipul de plecare, și ăsta m-a enervat. Primele minute sunt tot ce e în neregulă cu oamenii ăștia, e o jignire la adresa tuturor celor care au o urmă de creier când încep cu faze de tipul “ne-am dat seama că nu suntem făcuți să muncim, ci să călătorim, munca la corporație nu e pentru noi, bla bla bla”.

OK. Cine ar vrea să muncească la corporație? Cine ar vrea să muncească în loc să călătorească prin lume? Voi vă auziți? Mă abțin foarte tare să-i jignesc, dar în același registru cu afirmațiile lor stupide aș putea spune că oamenii cu strungăreață nu ar trebui să aibă dreptul la pașaport, pentru că eu nu vreau să îi întâlnesc pe acolo pe unde călătoresc.

Altfel, valea înapoi la corporație. Și luați-i și pe ăștia, că nici ei nu au nici un fel de carismă și nimic de spus și pierd timpul aiurea.

ps: mi-a plăcut aia cu “noi nu mai călătorisem înainte, fusesem 10 zile în luna de miere și atât”. superb.

Relevant în context:

find-yourself

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

149 comentarii

  1. Mie imi pace la birou. Am colege frumoase si o sefa chiar hot.

    Comentariu apreciat.29517
  2. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 69302
    • De aia nu-mi place chestia cu „comentariu ascuns de spiriduși”. „Taci! că bați câmpii!” – varianta indulgentă „Taci! că ești prost!” – varianta bună sau direct comentariu șters.

      Indecis. Tu ce zici?3020
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 945
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1078
    • nu de aia. bravo lor. dar s-au pișat în capul tuturor celor care lucrează la corporații.

    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 2287
    • poți să pleci să-ți realizezi visul și fără să jignești oamenii alături de care ai lucrat, dacă tot te pretinzi mai bun.

    • De ce sa o felicitam ca are strungareata?

      Comentariu apreciat.354
    • @ev21 GG. Sper ca stii ca ma refeream la faptul ca si-au urmat visurile.

      Am urmarit jumatate din video si nu am auzit sa zica de rau despre alti corporatisti. Daca undeva in video a spus alteva, atunci e vina mea.

      In orice caz, mi se pare un pic de mentalitate de victima daca te deranjeaza iesirea unor straini din domeniul corporatiei.

      Indecis. Tu ce zici?1841
  3. Salut. Eu sunt Popescu si ma duc la birou pentru ca prefer sa lucrez 8 ore pe zi decat sa fac yachting in Caraibe.

    Comentariu apreciat.3343
  4. NOU
    #16

    Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 55100
    • nu are sens hate-ul

      ok. ce job ai tu? filatelist? bag pula in jobul tău, e un job de sclavi. asta vor să spună în introducerea aia. sigur, o fac delicat, dar asta spun.

    • și după aia, când se întorc cu foamea-n gât pt că s-au terminat banii de pe apartament, nu o să apeleze la sensibilitatea noastră ca să-i ajutăm?
      De aia are sens hate-ul!Nu ne prezenta nouă deciziile tale iresponsabile ca și când ar fi the shit, oarecum dându-ne peste nas că noi nu avem ”curaj” să le luăm, ca peste ceva timp să vii cu coada între picioare și să-ți dai seama că ai făcut o idioțenie!
      Să fim serioși, cui i-e dor de România?:)))))))))))
      A urlat foamea-n maț, banii s-au terminat după călătoriile exotice și nemaiavând nimic s-au întors la mami și la tati ca să-i țină până îți găsesc un serviciu ca să poată să-și permită mâncare din nou!

      Comentariu apreciat.1288
    • De unde vine termenul asta de hate, mai exact? Eu imi aduc aminte de povestea drobului de sare unde personajul considera ca altii sunt prosti – aia de astepta sa cada drobul de sare fara sa miste copilul de sub el, ala de cara soarele in casa cu ligheanul, ala de arunca nucile in pod cu furcoiul, etc. Presupun ca era un hater.

      Nu este hate aici, este pur si simplu sila si revolta legata de trendul modern si speechul luat de la vanzatorii de cursuri „eu nu sunt facut sa sap in gradina si sa gatesc in fiecare zi, eu vreau sa imi traiesc viata, sa ma plimb prin lume, sa sorb un cocktail in Maui, nu sa ma duc in Lidl dupa ce termin munca si sa cumpar salam si paine”.

      Prezinta lumea de parca este o alegere sa traiesti asa, nu ca aici suntem si asta putem face. Evident ca toti ar prefera sa stea in loc sa munceasca insa este o necesitate, nu
      o alegere.

      Comentariu apreciat.723
    • nu esti heitar daca ai dreptate, cum zicea si Kierkegaard.

      Comentariu apreciat.552
    • @BigBear: ai mare dreptate, dar eu aș reformula
      „eu merit sa imi traiesc viata, sa ma plimb prin lume, sa sorb un cocktail in Maui”
      „Vreau” e prea subțire, nu spune tot.

      Comentariu apreciat.383
    • @Alunelu- da, „merit” e un termen mai puternic.
      Din pacate lumea refuza sa vada si accepte realitatea – nu conteaza ce vrei si nici ce meriti ci doar ce reusesti sa obtii. Din pacate am trecut de la modelul primordial de iesit din pestera si mers la cautat de fructe la modelul nou stai in pestera si le spui la toti „eu merit sa am multe fructe, zemoase si perfect coapte, fara seminte”, asta in timp ce iti e foame de mori.

      Comentariu apreciat.431
    • Bigbear, corect, doar ca metafora asta linse potriveste de minune exact adtora 2.

      ei au iesit din pestera si s-au dus sa caute fructe. doar ca de prosti ce sunt s-au dus sa le caute in deșert.

      191
  5. „… ea – un suflet liber” :))

    zici ca se prezinta la concursul de Miss

    Comentariu apreciat.1145
  6. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 19107
  7. Poate cineva sa imi explice asta: ai 150k viewuri in medie la clipuri, tu faci content pentru Romania, dar cumva ai bani sa calatoresti in nu stiu cate tari. In caz ca nu e clar, ma refer la haihui in doi

    @Vaxi du-te la scoala :D

    Comentariu apreciat.588
    • o explicație ar fi că sunt mega scârțari și taie costuri de peste tot. de exemplu i-a prins covidul in sua și ei nu aveau kktul ăla de asigurare medicală de 100 lei.

    • Lol, suntem în 9 Ianuarie și deja s-au dus pe benis chestii din lista cu planurile pe 2024. Asta era, sunt scârțari :)

      Indecis. Tu ce zici?2619
    • 150k view pe clipuri postat odata la 2 zile nu e chiar putin.

      Pe langa asta in fiecare clip par sa aiba o colaborare, plus au proiecte pe langa la care lucreaza, cum a fost cel cu UP unde sigur au luat sume frumusele.

      Comentariu apreciat.414
    • hai hui sunt moartea pasiunii in afara locurilor pe care le viziteaza si uneori rochiile duamnei :)

      Comentariu apreciat.5110
    • Cat se castiga pe 1k views din RO?

      Poate ma apuc si eu de travelling.

      Comentariu apreciat.271
    • @Octtavyan la ei e ca la teleenciclopedia. Niste documentare, nu e travel vlog neaparat. Dar pare ca functioneaza.

      Comentariu apreciat.250
    • Pe HaiHui am încetat să îi mai urmăresc în momentul în care vizitau niște ghene de orașe pe care le descriau drept „exotice”, dar apoi se plângeau că Bucureștiul este un oraș atât de nașpă, că nu este promovat turismul, că este aglomerat, etc. Nu că au zis ceva neadevărat, ci mi s-a părut ipocrit să descri o ghenă de oraș din Asia ca fiind autentic și exotic, dar apoi să te plângi de aceleași lucruri în București.

      Comentariu apreciat.794
    • Era pe TVR acum vreo 15 ani, un tip cu cioc care vorbea vreo 4-5 limbi straine si facea documentare de travel. Mai stiti cum il cheama?

      Comentariu apreciat.321
    • virgil vochină?

    • @razvan

      razvan marc

      181
    • Pentru publicul din Romania in functie de cate reclame bagi se castiga intre 0,7 $ si 2,5$ la mia de views. Poate cateodata chiar 3$ dar rar, cu reclame milte puse des si fara skip.

      240
    • Pe hai hui nu ii mai urmaresc de cand omit sa isi marcheze sponsorii.

      225
    • @Razvan: vezi Aristide Buhoiu – „Drumuri europene”

      140
    • @Razvan

      Ioan Grigorescu – Spectacolul Lumii

      Comentariu apreciat.341
    • weeek, cum naiba are unu’ ca Lenghel bani de calatorit la preturile astea? ala pune un video pe saptamana si face 100k de vizualizari. Mai sunt shorturile alea dar si asa nu prea vad cum sa iasa bani sa calatoresti si sa mai si ramai cu ceva. Vad ca pune si pe tik tok, poate platesc mai bine :))

      70
    • Lenghel face in jur de 3k-3,5k euro pe luna, era un estimator online, dar nu mai tin minte linkul, poti sa verifici la orice canal

      10
  8. eu cred ca le-ai facut un bine scriind despre ei, au 2300 vizualizari si au publicat clipul pe 22 decembrie, nu cred ca poti scoate un cent din publicitate cu cifrele alea

    Comentariu apreciat.506
  9. Uneori, munca la corporație implică să călătorești prin lume. Checkmate, travel bloggers.

    Comentariu apreciat.1006
    • Si cand ajungi la destinatie iti iei o nuca de cocos cu rom sau te baga-n sedinta?

      Comentariu apreciat.682
    • Depinde. Am avut perioade în care făceam naveta de luni dimineața cu plecare de acasă direct la birou via aeroport, până vineri seara, cu plecare de la birou direct la aeroport. Și am avut perioade în care ajungeam sâmbătă sau duminică, luam mașina, lăsam bagajele la hotel și mergeam la cel mai interesant loc din zonă.

      Nucă de cocos cu rom n-am luat niciodată ce-i drept.

      Comentariu apreciat.375
    • Am prins eu 1 luna in Germania. 1 weekend la Innbruck, 1 weekend prin Belgia, 1 zi vizitat vf. Zugspitze. Pe banii de diurna ca traiam ieftin.

      Comentariu apreciat.300
    • Si eu am ajuns in Canada luni la 8dim dupa 15h+ de stat pe coclauri si schimbat 3 zboruri si m-au poftit direct intr-o sala de sedinta in care erau vreo 30 de pularai si fiecare se spargea in figuri ce-a mai facut si cat de bombastic e el.

      In Europa e fain sa mergi mai ales pe la 20 de ani, cand nu ajungi sa simti alea 2h sculat, strans ultimele bagaje, taxi, +2h in aeroport + 3h zborul + 1h pana la work cu transportu in comun + 1h formalitatile (ia cardu/na pasaportu, ia mergi matale in bldg 7 et 4, pa dreapta etc). Nu simti oboseala si in weekend zici ca ai apucat pe Sefu de picior ca apuci sa te plimbi un pic.
      La 40+ energy levels sunt mai jos si nu prea te mai impresioneaza 1 noapte moka platita de companie in cine stie ce junghi de hotel.

      Comentariu apreciat.573
    • Am avut si noi o data un concurs la serviciu. Premiul 3 erau 3 sapt business trip in Germania, locul 2 – 2 sapt si marele premiu 1 saptamana.

      180
    • Ehehe, pa vremuri (cand un apartament era 10.000 usd) se castiga bine din diurna.

      El + ea plecati 6m pe meleaguri straine si-au luat casa cu diurna aia.

      141
  10. 24 min primul video plus 27 min al doilea- prea mult timp pierd sa ma uit la asa ceva.
    In video ala de introducere, plescaie ca dracu sufletul ala liber.
    Ador astia care vor sa para ei desteptii care au descoperit miezul din dodoasca si vand totul, renunta la job si devin travel influenceri. Plm, nu e ca si cum nu sunt si altii care fac acelasi lucru. Numai speciali dupa speciali.

    Comentariu apreciat.718
    • Chestia cu „am vandut tot” pare asa… de impact. Sa iti arate determinarea lor. Am mai auzit-o.
      Ca sa ai o locuinta la varsta aia, trebuie sa muncesti serios. Si daca muncesti serios pentru o locuinta, nu o vinzi doar ca sa te duci in lume sa spargi banii. Zici: stai un pic… am muncit 10 ani ca apoi sa vand si sa ma plimb prin lume.
      Doar daca au mostenit ceva imobil. Sau aveau imobil cu credit, au vandut, au stins creditul si cu suma de bani ramasa au pornit la drum.

      Comentariu apreciat.463
    • adi, ultima nu are sens.

      la un pret bunicel de acum, sa zicem 150k, sa zicem ca se aliniaza toate astrele, robor, ircc sau cum ii spune, comisipn mic de rambursare, client disperat si cu bani, orice altceva…. cu cat sa ramai? 15k? 25k?

      doar mostenirea a ceva cu adevarat serios este o explicatie. sau vreun jackpot… dar daca era jackpot vedeai si reclama. asa ca…. matusa moarta sa traiasca.

      pron absurd… 50k. cat te tin banii astia sa ‘calatoresti’? 1 an? 2? 5? si dupa aia?

      150
    • Ii durea gura sa zica ca au vandut tot? Si minciuna e o vorba…

      121
    • Dupa aia vedem noi!

      ‘Aidi uai. ‘tzi-pui asa prolemi/

      81
  11. Pe nisa asta de travel, ii recomand pe – Ordinar Extraordinar. Sunt micuti (ca views, intre 1k-20k pe video) dar ar merita sa fie mai mari, dupa parerea mea. Sunt cuplu, si sunt destul de educati si simpatici incat si interactiunea lor ca si cuplu adauga la vibe. Sure, nu sunt pe nisa asta de „ma mut de tot, lucrez de acolo”, e turism asumat ca turism.

    Indecis. Tu ce zici?2133
  12. Imi plac astia ce merg prin Columbia si vor sa ti-o vanda drept ceva super aventura periculoasa. Ok, nu-i ca Romania dar daca nu esti narcotraficant sau la 12 noaptea intr-un cartier de homelesii venezueleni, nu prea are nimeni treaba cu tine asa random. In zonele turistice si cartierele de bogati pe unde se invart aventurierii de youtube, e plin de politie.

    Indecis. Tu ce zici?3123
    • Ai fost pe acolo? Sau vorbești din auzite?
      Nu-i poliție, cîtă armată, înarmați pînă în dinți. Și la margine de stațiune te întreabă unul curios și cam dubios ”gringo”? Ca să știe dacă dă un telefon la ”amici”, că americani nu prea sînt pe acolo, de la aeroport merg cu elicopterul direct în firmă, în țarc. Vizavi de hotelul unde am stat în Rodadero era o vilă frumoasă cu gard de vreo 4 metri, din beton armat. Doar cu 1 an înainte au intrat cu camionul prin poartă și au împușcat tot ce mișca.

      Comentariu apreciat.541
  13. M-a rupt cu „suflet liber”, adica in traducere libera: de ce sa muncesc cand pot sa-mi arat fundul din zone exotice?

    Multi incearca, putini reusesc cu adevarat. Cred ca e deja cam saturata piata asta de nomazi.

    Comentariu apreciat.873
    • Majoritatea nomazilor digitali au job-uri „normale” pe care le fac de la distanță, gen programator, consultant, finanțist, auditor sau mai știu eu ce. Ăștia pe care-i vedeți pe youtube sunt o minoritate, una gălăgioasă e adevărat, dar tot o minoritate.

      Comentariu apreciat.611
    • Nu ma refeream la nomazii aia care lucreaza cu laptopul incins de pe plaja ci la genul asta de „traveling couples”

      Comentariu apreciat.311
  14. Doar pe mine ma enerveaza dictia doamnei?

    Comentariu apreciat.483
  15. Cine ar vrea să muncească la corporație?

    Pai multi. Stiu ca noi le hulim pe aici dar pe multi corporatiile i-au scos din foame si i-au facut domni la oras, asa ca se pun capra imediat la manager numa sa nu se intoarca la ei la sat.

    Comentariu apreciat.915
  16. Cine a zis că Dubai nu e Asia nu e cine a zis că e.

    414
  17. păi ziceau că lor nu li se potrivește și că au riscat și au avut și dubiicu plecarea. Cam naivi dacă cred că pot face bani din asemenea conținut, au concurență pe yt pentru că e ușor să creezi astfel de conținut.
    https://youtu.be/-gZC02MG_fo
    Ca să faci ce face ăla trebuie să depui efort mai mult și să-ți riști chiar și sănătatea/viața.

    193
  18. De ce merg foarte mulți în Rusia? Și nu mă refer doar la Bertici Atilla, am văzut și alte cupluri …

    Indecis. Tu ce zici?284
  19. Nu am inteles niciodata care e faza cu astia, sunt sute de exemple inclusiv prin media de la noi cu unii care „dupa 10 ani de corporatie” isi iau lumea in cap, se apuca de plantat rosii „bio”, isi fac vile „eco” pe toti coclaurii, altii pleaca prin lume, locuri exotice, etc.

    Adica foarte ok, si eu as face acelasi lucru, DAR NU IMI PERMIT.

    Gen, „corporatie”, pai cate mii de euro pe luna sa fi castigat astia, fara rate la banci, fara copii, fara nimic, ca sa ii puna la saltea si apoi sa ii sparga ?

    Eu ma gandesc ca fara un 100k nici nu incepi sa iti faci vreun plan, cati castiga banii aia ?

    Din experienta mea, cu destul de putine exceptii, corporatiile de la noi nu platesc mai mult de 6-8000 RON in medie, cu cei mai seniori pe la 12k, si managerii in jur de 16-18k, deci vreo 3000 euro. Dar cam pe acolo e topul, media tot pe la 2000 euro se invarte.

    Stiu, sunt programatorii aia legendari de pe la Clooj care fac 3-5k lunar fara sa miste nimic, dar sa fim seriosi.

    Ar mai fi varianta cu luat an sabatic, dar cel putin la mine la corporatie s-a cam pus stop si la asta de vreo cativa ani si chiar si cand era la moda, tot nu prea era ok dpdv al banilor.

    Comentariu apreciat.644
    • Cei care „se lasa” de corporatie si pornesc un business nu o fac cu banii din economii, sau nu doar cu aia. Exista imprumuturi, fonduri europene, bani de la parinti etc.

      Si acolo rata de success e destul de mica, in grupul de prietene ale sotiei foarte multe au incercat si toate s-au intors la corporatie.

      Comentariu apreciat.451
    • 100km te costa doar teren + o casa mai de doamne ajuta. Trebuie sa mai si mananci.

      Comentariu apreciat.291
    • Aia zic, or fi din astia gen „mi-am pornit o afacere de succes, asa am facut primul milion”, cand de fapt sunt banii de la ta-su care e multi milionar de dupa revolutie.

      Comentariu apreciat.381
    • ev21 – nu iei credit daca nu ai venituri (substantiale si constante).

      Fondurile europene vin cu cota-parte de contributie, de obicei mare, locurile se ocupa in functie de CA/profit pe anii precedenti, deci scoatem startupurile cam imediat.

      Chiar si daca reusesti sa iti accepte planul de afaceri, tot ai nevoie de bani pentru colateral, iar bancile iti rad in nas (vezi observatia legata de credite).

      In principiu nimeni care nu are DEJA bani nu poate face mai multi bani.

      Comentariu apreciat.331
    • @Nopcsa am dat niste exemple dar depinde mult si ce fel de afacere faci, nu pentru orice iti trebuie 100k euro cash.

      28
    • @Nopcsa salariile in IT cel putin au luat-o razna de prin 2020-2021 incoace. Acum cu 1-2 ani de experienta pe un limbaj de programare, iei 2k euro net lejer. Valabil si la manageri. Salarii sunt acum in jur de 20k lei net ca manager, daca ai acolo 1 an de experienta, altfel sari bine de pragul ala.

      Indecis. Tu ce zici?1135
    • Credeti ca aia care platesc salariile astea unor autisti nu realizeaza? Nu sangereaza?
      Cine credeti ca finanteaza puternic AI care in 2 ani max o sa inlocuiasca hoarda asta de mancatori de Twix bautori de Cola si Mokka latte pumpkin’n shit…
      detalii in privat

      Indecis. Tu ce zici?1823
    • ev21 pai sigur nu una ca in articol, ca asa sa iti deschizi un birt pe sate sau un non-stop de cartier e clar ca nu e foarte scump, chiria o poti plati chiar din salariul de la corpo, mai lucrezi cu nevasta cot la cot, angajezi niste studenti pana isi da drumul, etc.

      N cu tot respectul, nu cred, nu asta e experienta mea, si ma invart intr-una din corporatiile alea mari din Ro, cu destui prieteni apropiati angajati la altele la fel de mari…

      91
    • Lecter zi-mi cum lucrezi la Microsoft fara sa-mi zici ca lucrezi la Microsoft. Asa bine sunt platiti „ai nostri” la Bucuresti ? Stiam ca fac in principiu chiar customer support, nu dezvoltare.

      134
    • @Nopcsa fie mint, fie nu stiu cum au evoluat salariile mai ales cele la nivel de junior-regular.
      Ce am scris mai sus nu e niciun „flex” puteti sa dati minusuri garla.

      55
    • Eu ti-am dat verde, nu mi-a trecut prin cap sa te acuz de minciuna, la fel ca tine, stiu ce stiu in mod direct, fiind in sistem.

      Poate lucram in sisteme diferite si la firmele mai mici sau la cele axate foarte mult pe dezvoltare sunt salarii mult mai ok decat la corporatiile unde se face mai mult suport si mentenanta, ceea ce ar fi si firesc pe undeva.

      60
  20. În primul rând, nu este frumos să râdem de necazul unor oameni. Însă de modul în care încearcă să îl picteze în ceva pozitiv, da.
    Atât de multe cuvinte pentru a vopsi o realitate crudă: „s-au terminat banii”.

    Comentariu apreciat.477
    • „Nu-i frumos să râdem…” Ba e! Hai să plângem împreună de prostia lor! Nu, hai să râdem e mai bine și ajută și pe alții! Howugh!

      Indecis. Tu ce zici?295
  21. Se pare ca au inceput sa ‘oboseasca’ calatorii autohtoni … sunt foarte la moda clipurile cu ‘De ce ne-am intors’; am dat si eu peste unii: https://www.youtube.com/watch?v=MxqIpgPJ8aE

    Comentariu apreciat.291
  22. ies si eu din grota un pic ca sa intreb: care e scopul canalelor astea de yt? trebuia sa flexez si eu cand am fost un an jumate cu sotul in Indonezia si alt an jumate in Mexic?! In anul domnului 2024 o buna parte din oameni pleaca in alta locatie fata de cea in care s-au nascut. Si multe locuri nu sunt cu nimic peste cele in care ne nastem.

    Indecis. Tu ce zici?3622
    • Nu, dar ai făcut-o acum!

      Indecis. Tu ce zici?278
    • Speră să aibă și ei succes precum Backpackyourlife sau Cristi și Ralu, să facă bani din Youtube și campanii și apoi să se plimbe cum vor ei prin lume fără nevoia de a avea un job.

      262
    • Măcar să fi pus și poze, daca tot ai adus vorba.

      142
    • “care e scopul canalelor astea de yt” – desi majoritatea le folosesc ca flex, exista si alte utilitati. la fel ca tic tok, instagram, facebook, pot fi gandite si dezvoltate ca unelte de business, Se pot face multi bani in multe feluri din youtube odata ce ai o comunitate cat de cat organica

      191
    • Scopul e sa ajungi sa faci bani din asta ca sa nu te intorci sa scanezi produsele la casa.

      Si cum zice si Cristi, iti creezi o „comunitate” aka public caruia sa ii vinzi apoi excursii si alte proiecte speciale :)

      Comentariu apreciat.281
    • Pe unde prin Indonezia?

      122
    • Marinel: Surabaya, Jawa de est. Era eta de multa mizerie pe acolo ca m-am bucurat cand am mirosit iarba proaspat cosita la Otopeni. No joke!

      Comentariu apreciat.344
    • Si ti-a trebuit un an jumate ca sa pleci din putoarea aia ? Sigur era ceva ales de voi in scop turistic/relaxare, si nu vreo delegatie, transfer in cadrul firmei, etc. ?

      717
    • Nopcsa: n-am zis ca sederea a fost in scop turistic. am ajuns pe-acolo datorita muncii sotului.

      171
    • Pai in cazul ala nu era cazul de flex, articolul e clar despre aia care flexeaza si arata cu tifla celor care stau „ca prostii” la job in timp ce ei huzuresc.

      E ca si cum ai fi zis ca ai emigrat definitiv in Caraibe pentru reintregirea familiei sau mai stiu eu ce motive diferite de ideea de „placere”.

      61
  23. Degeaba faci miliarde daca e cald afara!

    244
  24. Au plecat in lume cu planul de a locui la hoteluri luxoase si de a se plimba prin locuri frumoase, dar fara sa se gandeasca de unde vor face bani pentru toate astea.
    Adica ei vor sa munceasca mai putin decat cei care ii servesc la hoteluri, dar sa fie mai bine platiti.

    Comentariu apreciat.390
  25. Pentru mine cuplurile astea aratate in mai sus sunt vomitive. Nu mai pot sa ma uit la content de genul asta unde totul e roz, wow, frumi
    Acum, ptr mine de baza e Lenghel de la Imi place sa mananc. Macar ala e prost si nu o ascunde si nu e nici cu minunatul in gura

    Comentariu apreciat.514
  26. Asadar: ai ditamai strungăreața, drept pentru care esti şâşâită. Rău. În plus, mai şi plescăi când vorbeşti. Rău de tot. Ştii toate astea, pentru că bănuiesc că te-ai auzit vorbind şi totuşi ce te te gandeşti? Cea mai potrivită persoană pentru a face voice-over la filmările astea sunt…eu! Pentru că de ce să nu-l enervām pe cel care se uită la mize…video-ul ăsta până în punctul în care după două minute trebuie să-l inchidă, ca să nu-şi arunce telefonul pe geam?

    224
  27. Hahaha. Da, typical backpacker stuff, follow your dream și început în SE Asia. Mi-aduc aminte când eram prin hosteluri in sabbaticalul meu, când venea cate unul nou in hostel și ne spunea, apăsat de greutatea propriilor cuvinte, cum a decis el/ea sa lase tot și să călătorească. D’oooh, tu și ceilalți 9 din camera cu 10 paturi și sutele de alții din același loc și miile de alții din aceeași țară și zecile de mii din aceeași regiune și sutele de mii din toată lumea care se duceau la somn noaptea aia într-o cameră cu paturi la comun. Recomand celor care chiar vor să facă ce au făcut ei sa o facă dar daca e pentru ei, nu pentru show off. Pentru că nu mai suntem în anii 70-80-90 când era dificil sa călătorești și chiar trebuiau cojones. Acum e suficient sa ai bani și, ideal, să mai știi o limba. Iar dacă faceți vlog-uri sau alt tip de content, eu nu am făcut, incercati sa nu fiți repetitivi. Gen nu banalități că „Thailanda e… altceva”, că hostelul de 3$ are piscină sau că sunt ieftini carbohidrații prăjiți.

    Comentariu apreciat.441
    • Total de acord.
      Nu e nevoie de canal de yt.

      Pe de alta parte in lume exista multi ce fac asa nu doar romani. Vezi pleiada de vloggeri cupluri straini ce vin in Romania. Si lauda efectiv tot. In general ca e so cheap si nu e chiar vestul salbatic. Inainte o faceau cu Portugalia, Italia, Cehia, Polonia, dar alea s-au scumpit si vin toti acum in Romania. Si toate clipurile sunt cu the best, the most beautiful si tot asa.

      Comentariu apreciat.280
    • @weeeq: sincer, nu urmăresc deloc vlog-uri și blog-uri de travel, doar punctual dacă fac research pentru o destinație. Sa mă uit la aventurile altora e pentru mine la fel de ilogic cu a consuma muzica/filme care întristează sau a găti junk food acasă. Aventurile vreau sa le trăiesc eu, tristețea vine ea nu trebuie căutată și junk food-ul e și mai ieftin și și mai bun cumpărat. Mai urmăresc chestii travel-related dar partea „tehnica” (points & miles – View from the wing&OMAAT, cruise ship reviews – Gary Bembridge, rute de avion deosebite, gen United’s Island Hopper).

      100
  28. numai mie imi place Romania de numa si n-as pleca nicaieri? desi eu cumva reusesc sa tot plec si sa vad tot mai multe tari si sa traiesc in tot mai multe tari…

    Indecis. Tu ce zici?2218
    • E o chestiune de balans…cat de mult esti afectat de traiul zilnic in tara pesede/penele, cat de mult iti place vremea tipica de la noi, cat de mult esti afectat de lipsa infrastructurii, spitalelor decente, a scolilor decente, etc.

      Daca traiesti relativ bine, cu venituri peste medie, si esti si introvertit, mi se pare firesc sa nu vei sa pleci definitiv, mai ales ca ai posibilitatea sa calatoresti des.

      213
    • nu-s asa de batran …. dar sigur penele pesede nu sunt o problema reala. E atat de nonproblema incat nici nu ma preocupa deloc.
      lipsa infrastructurii e din nou o problema doar daca ne comparam cu vestul europei sau canada ca in rest zau ca nu e o problema daca ne uitam ca sunt cel putin 150 de tari care nu au medic si spitale peste tot mai ales gratis si nici scoli gratis. colegii mei de munca calculeaza fiecare copil si parinte in sume de bani pe care trebuie sa le asigure pentru spital si scoala.

      sigur nu sunt introvertit dimpotriva… deaia imi si place Romania. in tara asta nu poti fi singur decat daca alegi tu… altfel oricand poti socializa zi si noapte.

      77
    • Daca esti asa cum te descrii, ce cauti pe blogul asta ?

      Aici suntem doar din aia fierti pe politicieni si plini de pareri despre ce ar trebui facut sa fie cum ne place noua, fara sa ne intereseze de restul care oricum sunt prosti, isi merita soarta si din cauza carora suntem noi in depresie si hate fata de tot ce e romanesc.

      191
    • Sunt destul de sigur ca doar tie, da.

      40
  29. Poate nu am inteles eu bine, sau refuz sa cred: si-au vandut apartamentul pentru cateva luni de distractie ?

    Comentariu apreciat.471
  30. Moosafir, Americ4ro e pelcat din 2018, acum e in Columbia si n-a ajuns cu vlog urile la perioada pandemiei.

    55
  31. Singurii de urmarit in domeniul asta, parerea mea, sunt:
    Cosmin Avram: simplu, succint, documentat in ceea ce vorbeste despre locul in care se afla (atat cat se poate), fara aere de vedeta si fara partizanat politic, indiferent ca e in Rusia, Romania, Italia, etc.
    Cristi si Ralu: genul smecherasului de Petrosani, care si-a depasit conditia, si-a luat gagica si a plecat in lume. Stie vreo doua limbi de circulatie, s-au lipit de el si ceva carti citite, nu ti-e rusine oriunde te-ai intalni cu el. Plus ca impreuna cu ea sunt chiar draguti, se completeaza perfet.
    Marian Adventures: un badea Cartan modern, simplu in port si exprimare, calator low-cost cum ii place lui sa spuna, nu te va enereva cu nimic, iti va arata tot timpul zona cea mai de jos a celei mai luxoase destinatii turistice, fie ca e Dubai, Maldive sau Mauritius, lucru care il face unic.
    P.S.: Hai Hui sunt imposibili de urmarit, cel putin pentru mine, mai ales ea.

    Comentariu apreciat.393
    • +1 pentru Marian, e genul meu de călător

      84
    • Dintre toti mi se pare cel mai ok Marian. Se pare ca umple asteptarile multora.

      F interesant de ce?
      (pe langa ca e middle aged => trage la astia 40+,
      cult atat cat trebuie, nici prea mult, nici cat sa zici ca e prost,
      nu are fite si basini in cap).

      Ce i-as putea „reprosa” e asocierea cu Sorinel Pacanescu.

      125
    • Ma mai uit si eu la Marean dar cand e cu doamna (aka porcu’) parca nu mai e la fel. Eu in locul lui il luam pe cumnatu’ ala bricoleur in voiaj :)))

      103
    • NOU
      #135

      Am vazut cateva de la Cristi si Ralu si tipa aia nu mi se pare fericita. Are o mima de zici ca o tine ala cu forta, genul de relatie toxica in care nu poate zice nu …

      54
    • @GoGu: faptul că Marian e antivaccinist declarat nu te deranjează?

      14
  32. Ma scuzati, dar sunt singurul care nu a reusit sa treaca de primul minut din cauza plescaitului ala de saliva?

    162
  33. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 941
  34. Am vazut intro-ul. Vali, sa traiesti ca le-ai facut reclama.

    Care-i treaba cu vlogerii suflete libere… doar ei stiu cum isi finanteaza „visul”. Poate e exact cum zic, poate e altfel.
    N-am vazut decat 1 minut, poate explica ei asta. Dar din vanzarea unui apartament in Brasov nu prea-mi iese calculul, mai ales cand destinatia e…. Dubai ??!

    Dubai?! Eu n-as schimba Brasov pe Dubai. Sau stai, au zis ca s-au mutat in Bucuresti… ok, atunci makes sense :)

    Oameni buni, suflete libere… macar zburati in Columbia, Costa Rica, Caracas, ca ceilalti.
    Dubai ?! Really?

    121
  35. aia din ultima fraza, 600 de clipuri si deabia 6000 de abonati. ce trist 🥲

    111
  36. Tot niste influenceri si astia, alta mancare de peste…

    71
  37. Bhă, m-am uitat la clipurile cu țărăneții ăștia și am făcut kanker, acum îmi plătești tu citostaticele

    167
  38. Dupa 2 saptamani in vacanta ma plictisesc si vreau la munca

    62
  39. Chad Lenghel VS average corpo cu burnout virgin.

    42
  40. NOU
    #145

    astia is 2 pacalici :) iar m-am pacalit intrand la tine :)

    31
  41. Nu știu de ce, dar la mine în cap Dubai nu e în Asia. E în Orientul mijlociu, în Peninsula Arabă, în ceva care nu e clasificat drept continent de geografi.
    La mine în cap Asia, the real Asia începe cam pe la Afganistan, poate chiar Pakistan, încoloșa spre est.

    PS. De ce am intrat iar la zdup cu comentariile ultimele cca 7 zile?

    61
  42. 1. Vroiau sa își facă businessul privat (vlog)în timpul programului de la jobul (operator camera/fotograf) din Dubai.
    2. Aveau așteptarea ca angajatorul sa ii și școlească (foto/video) că ei să își facă vlogurile mai bune.
    3. Nu au discutat/agreat in avans cerințe jobului ( filmat landscape /portrait).
    4 . Se zgârceau la net acasă, deși era important pentru business așa că trăgeau de o cafea 2 ore într-o cafenea.
    Își merită soarta 100%.
    Nici la corporație nu merită angajați, poate la Mega.

    30
  43. N-am avut noroc de mosteniri ca sa ma fac blogger de calatorii. O mostenire mica, mica, de apartament/casa prin Dorobanti cat sa ma pun si eu pe picioare pana vin banii de pe youtube.

    20
  44. Ce să zic? Și-au trăit visul, le-a dat un pic cu fail, s-au reîntors în țară și probabil că se vor reîntoarce la corporație, că mâncarea nu apare singură în frigider. Măcar au încercat. Un loc în corporație e pentru toată lumea. Sunt tineri, o vor lua de la capăt cum se zice. :) O să facă copii, vor fi niște părinți relaxați că au văzut lumea. Eu cunosc și latura cealaltă a problemei: muncești până nu mai poți, că n-ai de ales, faci copii, ești responsabil, în speranța că la un moment dat vei avea bani și timp să vezi lumea. Și momentul acela nu mai vine. Te mai uiți la d-ăștia care trăiesc marea liberare din corporație, mai iei un antidepresiv și uite așa trece viața.

    10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube