Cursuri online: am nimerit eu prost sau așa sunt toate?

Am cumpărat două cursuri online despre un subiect mediu/avansat. În cadrul unui software, există oameni care sunt începători, ca mine, și există oameni care sunt fie medii, fie avansați. Bun, hai să dăm ~100€ să mai învățăm câte ceva, zic.

Repet partea importantă: cursul este despre un subiect mediu/avansat. Nu e pentru începători. Și totuși, ambele cursuri au primele 10-20 minute în care mă învață chestii de bază. Cum să dau save. Cum să deschid. Cum să nimic. 10 minute. OK, aș înțelege asta dacă numele cursului ar fi “introducere în subiect” sau “pentru începători”. Dar nu e.

Unul din cursuri e ținut de un indian care nu pronunță bine aproape nimic, în special termenii și meniurile softului. Are subtitrări, dar par a fi generate automat și corectate pe alocuri, că uneori pare că omul a renunțat la a se mai ocupa. Am dat skip la partea de introducere și când am intrat în subiect și nu înțelegeam ce zice am abandonat.

Al doilea, sunt la capitolul 5. Primele 4, v-am spus mai sus “unde e butonul de save”. Ce învăț la capitolul 5? Omul trece în revistă toate meniurile softului. Toate. Avem noi nevoie de toate în subiectul nostru mediu/avansat? Păi, nu prea, că titlul cursului e doar despre o anume zonă. 30 minute pierdute. Mi-e teamă de ce ar putea urma.

Așa sunt cursurile mai nou? Am mai plătit niște cursuri acum niște ani, erau foarte profi și onpoint, fă aia ca să obții X, fă ailaltă ca să obții Y, și tot așa. Și erau mai ieftine.

 

2021120590825007

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

60 comentarii

  1. Nu știu de pe ce platformă e luat cursul, dar soția a urmărit un path pe pluralsight și a fost mulțumită de conținut și nici indieni nu erau pe ce a făcut ea..

    Indecis. Tu ce zici?3119
    • si eu folosesc pluralsight si pot spune ca e interesant pentru a invata nise si lucruri specifice, insa pentru un nivel de incepator sau extrem de avansat, tot pe youtube am gasit cele mai bune tutoriale introductive sau clipuri de 2-3 minute care explicau probleme pe care un curs intreg de back-end nici macar nu le aducea in discutie
      path-urile sunt marele lor bonus si sunt utile in o măsură

      81
    • Acum voiam sa sar. Eu creez cursuri pentru Pluralsight si chiar imi dau interesul si mi se pare ca e cam cea mai ok dintre platforme. Udemy si Skillshare au si ele content bun, insa de multe ori la fiecare curs bun ai 50 care sunt generice, descrierea ta fiind foarte precisa.

      Comentariu apreciat.376
    • @Doru, ești Doru Catana?

      74
    • Pluralsight sunt ok, au si cumparat linux academy si cloudguru.

      Si costa de zece ori mai putin decat mizeriile de cursuri IT vandute de „academiile” tepare din Romania, iar in acelasi timp sunt de 100 de ori mai bine structurate si mai utile.

      00
    • @Calin Da.

      10
  2. Mai bine cumparai un curs de OF. Erai mai castigat, ca o admirai pe aia care te aburea, nu pe un indian.

    Comentariu apreciat.11213
  3. Mai bine testai inainte cu unul de pe filelist. Daca iti placea, il cumparai. Asa fac si eu cu filmele si cursurile. Si muzica. Si jocurile. Si nu mint.

    Comentariu apreciat.6812
  4. Sincer, ca impresie foarte subiectiva, da. Ultimele doua experiente ale mele au fost cu Udemy, si la fel am cautat ceva cu filtre mediu/avansat, pe subiecte IT. Si ambele m-au luat de la informatii de nivel ”ultimul-prost”. Sigur, pe Udemy ai argumentul ca nu costa mult un curs, nu ai mari regrete pt 10/15 euro, dar tot frustrant…
    Cursurile astea de beginner banuiesc ca sunt cel mai usor de produs. Mai sus de atat, multe concepte depind de nevoi/proiect, nu prea se obosesc oamenii sa iti adune multe subiecte avansate intr-un curs. Perceptia mea vine din IT ca acolo caut, dar chiar nu gasesti module avansate ale unor tehnologii. De obicei cand am avut nevoie, am schimbat abordarea – am despicat eu firul in 4, am extras lista de subiecte medium/advanced care ma interesau, si le-am cautat individual, pt fiecare cate un tutorial, cate un articol, pe site-uri free. Dar asta presupune deja sa stii ce doresti…
    Pt cursuri video, pe IT cel putin, pareri mai bune sunt despre Pluralsight, acolo pare ca chiar se tine cont de filtrele tale. Dar ala e pe model subscriptie, nu curs platit la bucata, si e scumpisor ca persoana fizica (30/40$ pe luna). Daca nu ti-l ofera o companie, multi ezita sa si-l cumpere pe fonduri proprii. P.S. e si mai spalat, platforma insista pe o anumita calitate, se filtreaza mai bine oamenii care produc cursuri, au pronuntie buna, si le impun si anumite reguli pt video legate de fonts, marimi si culori de text, incat atunci cand au slide-uri de aratat, vizual arata destul de clean.

    131
    • Sigur, pe Udemy ai argumentul ca nu costa mult un curs, nu ai mari regrete pt 10/15 euro, dar tot frustrant…

      Asta e marea problemă de fapt. Udemy împinge periodic prețurile jos încât tu ca trainer nu ai niciun incentive pe bune ca să pui conținut de calitate (sau să pui orice fel de conținut). Am urmărit unele cursuri de $10 pe Udemy la care mă miram cine ar fi dat prețul întreg (care sărea de $100) pe așa un conținut slab.

      Misiunea nu e rea în sine – hai să facem cursurile atractive din punct de vedere financiar și toată lumea să învețe, dar partea proastă e devalorizarea muncii. Mă îndoiesc că trainer-ul primește banii integral atunci când cursul stă la reducere (cumulat) 8 luni pe an, și atunci de ce să se chinuie?

      31
  5. Cam da. Din 24 de cursuri Udemy facute recent, nu pot spune ca am invatat multe (luandu-ma si dupa notitele pastrate pt fiecare). Nu-s deloc suficient de avansate, ci pline de umplutura ca sa dea bine numarul de sectiuni si de ore. Rar am dat 4.5 sau 5. Daca e sa le cumperi individual / din bani proprii, personal recomand in loc o carte pe acelasi subiect (cand inca erau „la moda”, lucrurile avansate de acolo le luam).

    Comentariu apreciat.432
  6. chestia asta imi aduce aminte de momentele cand eram in birou cu seful si citeam CV-uri de la ‘experti’ de 22-23 de ani care nu au lucrat 1 luna in viata lor.

    Comentariu apreciat.5510
  7. Se numesc „content mills” și dacă ți-au luat banii, ăla era scopul. Și dacă nu ți-au luat banii direct, ți-au luat banii indirect. Este motivul pentru care învățarea în secolul în care avem internet e mult mai dificilă decât în secolul în care nu prea aveam internet; că gunoiul iese la suprafață, aproape în exclusivitate, și scopul e să-ți ia banul, nu să te-nvețe ceva.

    Comentariu apreciat.1437
    • E absurd sa zici ca invatarea e mai grea ca in trecut. Ai incercat tu sa inveti ceva de exemplu in ’92 in Ro? ce optiuni aveai daca nu gaseai carte despre X in romana? MAxim sa intrebi vreun priegten fugit in vest sa iti caute cava in limba locala (ast daca o stiai si daca aveai prieteni). In era internetului e simplu sa inveti orice, pentru ca (precum orice content de pe internet), inainte sa te apuci sa il consumi tre’ sa faci un research minim despre calitate.

      Comentariu apreciat.292
    • Hai sa nu exageram.
      Si nu era secolul trecut mai dificila invatatura.

      63
  8. Tu nu scrii test de umplutură? Așa fac și ei…

    Comentariu apreciat.11523
  9. Am avut cateva luni abonament la coursera (pana am epuizat subiectul care ma interesa) si au fost f bune cursurile .

    171
  10. Un curs mediu spre avansat bun, ce cauti tu, incepe de la 400-500$ in sus.
    Doar ce am luat vreo 6 de pe udemy pentru GTM si tracking cu server side, la “reducere” 300 lei 5 cursuri, dar praf, cu toate ca au 5-8 ore minimum fiecare, numai de mediu/avansat nu sunt.
    In schimb am gasit ceva de la un expert in domeniu, 560$, si merita toti banii, mediu/avansat, direct la subiect, nu pierzi timpul.

    191
    • Nu am o problemă cu accentul, urmăresc traineri din Israel, Georgia, India etc. Bine, în domeniul meu 90% din oameni vorbesc engleza ca limba a 2-a, a 3-a. Cel mai funny e când intră câte un britanic get-beget în ședințe și nimeni nu-l înțelege că vorbește de parcă are prune-n gură.
      Cel puțin pentru domeniul meu, am ajuns să ocolesc Udemy, dacă nu am recomandări serioase pentru un trainer anume. Da, plătesc un pic mai mult pe cursuri, dar oricum fac doar 1-2 pe an și timpul meu valorează mai mult.
      Eu pentru asta folosesc reddit (printre altele), urmăresc discuții din domeniul meu (din păcate nu r/programare, că acolo e panaramă) și văd pe cine mai laudă lumea.
      Ai putea pune pe blog ce teme te interesează și poate te putem ajuta. Nu eu personal, dar ai o comunitate destul de mare.

      22
  11. Cred ca ai nimerit prost.
    Daca nimereai la parnaie ca si Calin Donca ieseai alt om dupa 3 luni.
    Cel putin el asa afirma: detentia m-a imbogatit spiritual si nu lucrurile materiale conteaza (aici am o problema pt caci Crypto nu e ceva material, e ceva eminescian gen azi o vedem si nu e) iar la iesire a executat saruturi lungi cu sotia.
    Ca persoana pragmatica am sa verific cu ANP (adm nat a penitenciarelor) daca pot sa incarcerez benevol cursanti in scop terapeutic (am o gramada) care: vor sa se regaseasca, si-au pierdut motivatia, apetitul sexual, sensul in viata etc.

    Comentariu apreciat.587
  12. Daca sunt de la Udemy, nu ma mira.

    Udemy e un marketplace unde calitatea nu prea conteaza.
    Sunt si cursuri ok dar am vazut unele exact cum descrii aici.

    252
    • O sa sune rasist, dar daca e tinut de un indian -> stai departe de cursul lui de Udemy. Unii mai nou nici nu au subtitrari, in conditiile in care engleza lor e in pom.

      Comentariu apreciat.342
    • Si cand te gandesti ca ar putea gratis sa isi puna un text to speech care in ziua de azi e decent, cum spunea cineva mai sus, content mills, astia cu platformele ar trebui sa fie un pic mai rasisti, ori vorbesti limba corect si iti uploadam cursul ori il faci doar in limba ta

      152
    • sunt si indieni ok (ex Rahul Nath), dar in contextul asta, ok inseamna sa ii poti intelege, adica accent british/american. dar stiu ce ziceti, pe Udemy am gasit si indieni care au cate un geam/usa deschisa si se aud pe fundal sunete de trafic, sau pasari

      20
  13. Asa sunt cursurile pentru ca asta e piata muncitorilor in anumite domenii. Uneori asta inseamna mediu/avansat.

    Sunt cursuri bune, in general pe platforme folosite de firme (gen Pluralsight) care au nevoie de ele sa-si antreneze oamenii proaspat iesiti de pe bancile facultatilor sau din cursuri unde nu au invatat nimic.

    Altfel dai 5000 de euro sa te invete cineva cum sa iti faci profilul de LinkedIn. Ca restul „learn by doing”.

    C’est la vie.

    172
  14. Pot spune din domeniul meu. Cursuri reale pt topicuri de avansati nu exista dintr-un motiv simplu: nu are cine sa le faca. Cei cu adevarat avansati in domeniu (profesionisti) isi vad de treaba, in nici un caz nu se apuca sa faca cursuri pt ca nu au timp. Asa ca pt facut cursuri raman incepatorii, amatorii, cei care de fapt habar nu au topicurile cu adevarat avansate. Ca sa ajungi sa ai cunostinte avansate trebuie sa lucrezi efectiv in domeniul ala, sa ajungi sa ai colegi sau relatii cu adevaratii profesionisti care sa fie intr-un fel obligati de natura activitatii sa te invete ceva sau de la care sa poti fura ceva pe masura ce lucrezi cu ei.
    Si mi s-ar parea logic ca ce vad eu in domeniul meu sa fie aplicabil peste tot. In ce context normal un profesionist adevarat ar avea timp sa faca blablauri de cursuri pe net? Serios. Daca ai timp de asa ceva inseamna ca undeva e o problema.

    Comentariu apreciat.424
    • Ca să ajungi să ai cunoștințe avansate trebuie să lucrezi efectiv în domeniul ăla, să ajungi să ai colegi sau relații cu adevărații profesioniști care să fie într-un fel obligați de natura activității să te învețe ceva sau de la care să poți fura ceva pe măsură ce lucrezi cu ei.

      În România…

      97
    • Pai poți să te retragi, sa nu fii haplea disperat și să lași meseria pentru pensie sau consultanță

      411
    • companiile baga bani in research n development, de ce ai gasi gratis informatia aia?
      adica o gasesti, sub forma de academicisme, care nu sunt citibile de oricine iar ca sa le transformi in produse, iti faci propriul research. Daca nu poti si tot vrei, arunca-te de pamant si urla.

      92
    • those who can, do.
      those who can’t, teach.

      1810
    • Există cursuri pentru orice. În anumite situații, sunt exclusiv b2b, de compania care dezvolta softul, platforma, etc către compania client.

      Ce descrii tu e o românească.

      81
    • Exista si genul acela de cursuri mai profesionalizate de la oameni dintr-o anumite industrie. Dar se duc spre cateva mii de euro lejer pt curs + materiale de studiu si te rogi sa ti le plateasca firma din bugetul de training :)

      30
  15. Acum descoperi că toată harneala cu ediucheișăn, ediucheișăn, ediucheișăn a fost & rămâne exact așa: o harneală de [auto]subminare („Ești prost, învață”, „Trebuie să înveți constant că te ramolești”, „Cursuri de perfecționare”). Iar banii? ha-ha!

    Exact cum au speculat & continuă să specule organizatorii de concursuri școlare & olimpiade, subminând tot ce ține de învățământ, pe motiv de ediucheișăn și talent la temperatura camerei egoului, în timp ce oamenii șmecherilor marchează banul, iar șmecherii luând un comision din asta.

    And none the wiser…

    Indecis. Tu ce zici?822
  16. Tot ce am invatat in toata istoria mea legat de softuri a fost la modul – cum se face x, google youtube, forumuri. Hartaneala pana iese pana intelegi ce a vrut sa zica autoru.
    Da in principiu este te apuci si te lovesti de “x” problema. -> cum rezolvi problema nu altfel la modu generalist

    153
    • cam asa.

      eu personal nu am reusit niciodata sa învăț ceva la nivel mai inalt de ‘cultura generala’ daca nu o aveam de facut la propriu.

      am citit pe google sau wiki mii de pagini, am urmărit cursuri online sau de pe torente, am ascultat audiobooks, am citit carti in domenii variind de la fizica cuantica pana limba coreeana si de la genetica la sudura. am idee despre toate acele subiecte, intr-o discutie relaxata intre prieteni am ce sa spun despre fiecare. si nu gresit. dar nu ma pot numi expert, si cu greu cunoscator.

      in schimb acolo unde chiar am avut o problema de rezolvat, as putea tine cursuri. si pentru cazuri individuale chiar am facut-o. nu la modul formal, stai in banca ta si asculta ce zic eu, ci practic. hai sa facem. sunt mandru ca oamenii aia sunt la acum apreciati in domeniul respectiv.

      147
    • @thebblack

      Stii a te uita in gura la cal ca sa vezi ce varsta are?

      114
    • @Claudiu, eu știu că purceii se nasc cu colțișori, ca mistreții, doar că spre deosebire de poarca mistreață, scroafa domestică nu-i acceptă la supt c-o rănesc, așa că omul care asistă la fătare trebuie să-i taie. :)

      în urmă cu extrem de mulți ani mi-am expus aceste cunoștințe de față cu taică-meu și un tehnician veterinar. taică-meu a vrut să mă ușuie, dar tehnicianul mi-a dat dreptate.

      51
  17. Depinde cine le-a scris, pentru cine, si daca se fac revizuiri regulat. O persoana apropiata, care isi schimba cariera, a incercat multe variante pana sa gaseasca ceva care sa se potriveasca cu stilul ei de invatat si personalitatea. Cazul particular e Python de pe Codecademy, care este incredibil de elaborat si detaliat.

    Alteori, trainerul face diferenta.

    113
  18. Nu am parcurs niciun curs de curand, dar o mizerie de genul am identificat si in clipurile de pe youtube in ultima vreme. Vrei sa vezi un subiect si trebuie sa dai scroll printr-un clip de 15-20 de minute pentru ca omul vorbeste pe langa subiect si iti prezinta facerea universului si abia apoi, daca ai noroc, partea pentru care ai accesat clipul.

    141
  19. Cineva care e profesor pe felia lui castiga deja suficient de multi bani ca sa nu isi piarda timpul cu niste cursuri platite.

    Iar daca ai platit 100 de euro pe udemy fara sa te uiti la numele/originea autorului, singurul lucru pe care l-ai invatat a fost ca niciodata sa nu dai doi bani pe ce zice, face sau crede un basit de indian.

    185
  20. Cursurile de pe Lynda.com sunt foarte bine facute. Da-mi de stire daca ai nevoie de acces

    48
  21. „How to create a course using Chat GPT”. Ai ramane surprins cate „comunitati” sunt care genereaza cursuri folosind Chat GPT. Bineinteles ca sunt niste mizerii, dar principiul e simplu. $9.99 cursul X 1000 de specimene = $10.000. E decent. Cu banii astia traiesti foarte bine cativa ani in tarile care creaza aceste cursuri: Nigeria, Kenia, India, Pakistan, Bangladesh etc.

    136
    • Ce mi se pare mai ironic e ca e valabil si reversul. Au antrenat chatgpt cu RLHF pe baza textelor scrise / preferate de kenieni, ca erau mai ieftini. Dar ei vorbesc engleza cum „vorbim” noi franceza, invatata din carti. De aia suna la fel toate textele scrise cu default chatgpt.

      80
  22. unii dau patreon sa vada treburi cu influenceri, altii dau 100 coco pe un curs facut pe genunchi. circuitul sutei in natura

    180
  23. cărțile și cursurile sunt făcute pt mase și cu ajutorul lor asimilezi mult mai lent informația. Cel mai bun mod de a învăța ceva, e de la unul care știe deja acel ceva, îți vede progresul, îi pui întrebări și asimilezi informația importantă de 10 ori mai repede.

    14
    • Pentru tarani transformati in muncitori socialisti 2.0 (cibernetici), e suficient!
      Zicea Brucan ca in Uniunea Sovietica se chinuiau sa atraga intelectuatea burgheza si aristocrata. La noi a fost invers si pare ca ramane la fel. Partidul a avut nevoie de o baza de prosti, muncitori in fabrica, iar acum in faza 2, muncitori in ferme cu birouri. Nu se chinuie sa-i eleveze, ca sa ramana dependenti de ei.

      Pana la urma ce vrei sa invete, structurile ierarhice ale directoarelor din sisteme de operare sau teorie de logica formala a lui Saul Kripke. Pentru alea nu i duce capul, da trebuie sa le dai impresia ca si ei sunt buni si ii lasi sa se formeze intre ei. Eu zic ca e bine asa, nu te deranjeaza si daca isi iau teapa, isi iau tot de la semenii lor de clasa. Nu mai pot da vina pe stat sau intelectualitate.

      00
  24. ai nimerit prost pentru ca dai bani pe prostii

    11
  25. Eu lucrez de o lună la un curs video despre tulburări de personalitate. Mă străduiesc să-l fac cât mai compact și simplu și la obiect, fără mult bla-bla. Nu chiar bullet-points, dar nici multă poveste. Că mă gândeam că n-au oamenii chef să stea mult pe un capitol și să caște pe-acolo. În medie cam 10 minute are un capitol despre fiecare tulburare în sine. Chiar mă întrebam zilele astea dacă e bine cum l-am făcut – așa, mai compact – sau ar fi trebuit să dezvolt ideile. Instinctul îmi spune că oamenii n-ar avea răbdare de introduceri lungi și subiecte voalate.

    82
    • Din ce am vazut eu pana acum, cea mai buna metoda e sa construiesti o poveste, sa dai exemple si sa folosesti limbaj usor de inteles. Bla-bla-ul e ok atata timp cat contribuie la poveste.

      Daca oamenii vor ceva scurt si la obiect, poti sa scrii un articol.

      10
  26. Cel mai bun curs e sa te apuci sa faci un proiect de test impreuna cu google, youtube si chat gpt.

    Ar mai fi varianta in care platesti pe cineva care stie deja sa stea cu tine o zi/un weekend sa iti arate si cel mai important, sa iti zica si experienta „organizatorica” din jurul a ceea ce vrei sa faci astfel incat sa lucrezi (mai) usor… cursurile nu prea te invata asta.

    10
  27. Te sfatuiesc pe cat posibil sa eviti cursurile livrate de indieni. Efectiv oamenii aia nu inteleg nimic si vorbesc in dodii.

    00
  28. NOU
    #60

    daca le luai de la dorel pelivan erai mai castigat.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile