Aseară după ce ies de pe live (apropo, luni și miercuri de la ora 19 pe youtub, dacă vreți să auziți varianta lungă a articolelor) eram încă cu cafea/adrenalină în mine, zic să mai fac una alta prin curte, că era lumină.
Fac un pic de ordine prin magazie, dau cu mătura, așez una alta, și văd niște lemne puse aiurea. Hai sa tăiem, zic. Mănuși, ochelari, tot tacâmul.
La un moment dat, în timp ce tăiam, simt o durere moderat mare la arătătorul mâinii stângi, cu care țineam lemnul. Mă lovise ceva, tare. Șocul inițial nu era durerea, șocul inițial a fost “fuck, mi-am pierdut un deget, deci aveau dreptate ăia ale căror comentarii le șterg, chiar sunt prost, n-am învățat nimic de la toate neamurile de la țară care și-au pierdut degetele la circular, iată, se închide cercul, și nici măcar nu sunt beat, să zic că am o scuză”. Circularul oprit, trag să văd, nu sânge, nu mănușă tăiată, dar tot durere. Dau jos mănușa, degetul vânăt și îndurerat. Ce naiba?!
Clapa de plastic de la protecția lamei venise înapoi cu putere peste deget după ce terminase de tăiat.
mhm
Nu mă prind de schemă, e normal să sară chestia aia sau ai ținut degetul unde nu trebuia?
am ținut degetul prea aproape.
Arunca circularul ala, vinde-l, nu il mai tine in casa. E una din cele mai periculoase chestii inventate ever.
Arunca circularul, taie cu flex-ul, ca barbatii adevarati!
Sa bage careva repede doua trei poze cu degete si maini taiate de circular. Ca un fel de lectie nesolicitata pentru cine e dispus sa invete.
Ca idee, s-a inventat si circularul cu SAWSTOP. Chiar daca Te apropii prea mult cu degetul sau cu un carnat de circularul in miscare, circularul se opreste automat, daca nu e defect mecanismul de siguranta bineinteles.
Subscriu la ideea de a te scapa de circularul de mana. Ia-ti, daca nu ai, fierastrau sabie, drujba, orice dar nu circular. Scopul aluia nu e sa tai gunoaie,deseuri sau similar, se foloseste in combinatie cu un dreptar, sau sina de ghidaj, pentru taieri lungi si drepte (la un gard, la un deck etc). Este „de mana” pentru ca iti permite lucrarile de mai sus, nu e pentru a taia o scandura pe care o tii tu cu o mana si cu cealalta dai cu circularul.
Scrii prea bine pe blog sa nu iti pese de degete, ce naiba, vrei sa scrii ca Stephen Hawking sufland in tub?
In bricolaj sunt doua reguli mari si late (daca te intereseaza extremitatile proprii)
1. NICIODATA lama cu dinti pe flex.
2. Niciodata nu tai cu circularul cu o singura mana pe piesa de taiat.
Apreciez totusi ca folosesti protectie (manusi si ochelari)
Daca insisti, macar ia-ti o pereche de manusi din tipul asta
https://fireandsaw.com/chainsaw-gloves/. La un accident poate ca scapi doar cu contuzii.
@D.O.
„Arunca circularul, taie cu flex-ul, ca barbatii adevarati!”
Gramatical, corect e:
Aruncă circularul, taie-te cu flexul….
@Dragoș: 2 mîine pe piesa de tăiat, ok, care mînă cu 5 degete va mișca circularul de mînă?
Aruncă circularul dar când îl arunci vezi să nu fie pornit
@rio, ok dar daca vreau sa tai carnati cu circularul ala sawstop, cum fac, se poate dezactiva protectia aia pirotehnica?
@rio sistemul ala functioneaza la circular de masa.
@Dragos S manusile alea sunt utile pentru alte munci. Nu ajuta nici in cazul drujbei (pt ca stai cu ambele maini pe scula) si nici in cazul sculelor cu disc. Riscul mai mare este sa ti se agate manusa in disc si sa ramai fara minim un deget. Este de preferat o taietura curata (poate chiar incompleta daca ai noroc) unei zdrobiri… La circular ai sanse mai mari doar sa-ti ciupesti degetul, daca nu ai manusa.
Pentru toti ceilalti: folositi sculele electrice fix pentru ce au fost gandite si lasati ideile destepte pentru alte activitati mai putin periculoase.
@Dragos S
Exact asa si-a pierdut 3 degete un fost coleg de-al meu, folosind lama cu dinti pe flex!
@sly piesa de taiat o prinzi in banc, menghina etc, cu mana stanga te tii de piesa de taiat pentru a pastra o postura a corpului OK la taiere si cu dreapta tai cu circularul. Eu sugeram ca nu e OK sa tii in mana stanga o piesa si sa tai cu dreapta – ca nu ai precizie si poate dai de un nod, sau un surub, cui, etc si iti sare din mina piesa si circularul se misca necontrolat la multe mii de rotatii pe minut. Poti sa ti-l bagi in picior sau mai stiu eu unde (stiu ca are protectiile alea de plastic culisante peste disc, dar si alea se pot dovedi cu un viciu de proiectare.
Better be safe than sorry
Nu-ti face griji, pana la urma reusesti.
Creierul omul obisnuit la un posibil accident cu circularul:
– taiat rau, am o carpa, ceva sa opresc sangerea, sa chem pe cineva sa ma ajute, oare telefonul ii prin apropiere, sper sa nu fie grav.
Creierul lui Vali:
-damn, rad toti prostii de pe blog de mine …
plus o pungă cu gheață în care să bag degetul după ce-l recuperez din iarbă, că sunt șanse să mi-l lipească la loc.
nu cred că e doar creierul lui Vali, toate creierele umane pot avea reacții dubioase în caz de criză.
cafea la ora 19?! mamă, ce nervi țapeni ai!
dacă bag cafea după ora 14 și orice fel de cofeină (cola, etc) după ora 16 îmi zăngăne sinapsele ca un pod pe care bate un pluton pas de defilare și câștig orice pariu cu privire la o noapte albă.
bucură-te de ultimele zile cu lumină maxim pe ore-minute pe zi, mâine-poimâine e solstițiul de vară.
Fix ieri îmi povestea soțul că a stricat din greșeală ceva.
„și nici măcar nu băusem înainte”
Azi citesc la Zoso:
“fuck, mi-am pierdut un deget …
și nici măcar nu sunt beat, să zic că am o scuză”
Nu poți povesti un accident, ca bărbat român, fără să precizezi cât de treaz erai.
Semnează BEA. Comentează despre BĂUTURĂ. Priceless!!!
În timp ce Bea își asumă pe interneți propria persoană folosind, probabil, un diminutiv al prenumelui real, Rio folosește un substantiv comun intr-o limbă străină pt că, poate, își inundă prea des chiloții.
PS, știu că AB sunt primele litere ale alfabetului, dar dacă astea mi-s inițialele, cu astea defilez.
Beam erata: „fara sa precizezi cat de beat erai”, treaz e doar o stare tranzitorie intre doua betii.
Bine ca nu a fost o intamplare de genul: https://www.dailymail.co.uk/news/article-5865415/amp/Dance-teacher-cancels-class-accidentally-chopping-finger-dog-EAT-IT.html
Deci, trebuie să concluzionăm că cei cărora le ștergi comentariile nu au avut dreptate, nu ești prost.
Dupa dinti, acu deshtu? Bine ca nu era mijlociu’! (fac si io haz de necaz).
eu am fobie de circular. de fiecare data cand il folosesc cred ca am 5 minute de pregatiri si verificari si 30 de secunde de folosire.
Nu esti singurul.
Statistic nu incepatorii/nepticeputii/utilizatorii ocazionali sunt mai predispusi la accidente de circular. Acestora le este frica si isi iau masuri temeinice de siguranta. Cea mai periculoasa perioada este aceea dupa ce te obisnuiesti cu instrumentul, ai ceva experienta(nu suficienta) si “lasi garda jos”, moment in care aparatul nemilos te taxeaza. Uneori ramai cu o sperietura, alteori platesti un tribut mai scump. Un deget ciupit de panza sau o bucata de lemn aruncata de kick-back iti dau o experienta de neuitat.
Se spune despre tamplarii cu vechime ca cer la bar cinci beri, dar trebuie sa ridice ambele maini 😀
Mai omule nu ne da palpitații. In rest ai grija cu circularul. A și încă ceva. Glumeau colegii la munca că mă feresc din timp de motostivuitor (avem 2 in depozit) până le-am povestit că la un alt loc de muncă am văzut un accident destul de urat cu un motostivuitor implicat. La naiba cu toți țin la pielea mea.
Sunt argumente pro si contra, dar de obicei nu se folosesc manusi la sculele de genul pentru ca daca iti agata manusa ajunge toata mana in falci vs sa ramai potential fara piele.
Nu se taie lemne cu acest fel de circular. Astea.s făcute să tai pe suprafețe plane. Punct. Orice altceva implica hazard.
Nu mai purta manusa cand folosesti scule cu disc. Numa’ zic.
Np crește altu
1) dacă musai vrei circular, folosește un circular fix (de masă)
2) fă un exercițiu de bricolaj și construiește-ți o capră de lemne , dacă n-ai deja
uite aici un exemplu fain: https://b4.ro/2022/03/01/capra-de-taiat-lemne/
3) taie cu fierăstrău de mână ( insert sarcasm here )
1) dacă musai vrei circular, folosește un circular fix (de masă)…si da JOS protectia discului ca un PROFESIONIST!!!
… adevarul e că de la o vârstă nu mai merge nici cu degetul dar abia acum înțeleg de ce.
Cine o sa inventeze protectia protectiei o se umple de bani!
Lipsa de experienta cu scule isi spune cuvantul.
pentru ca s-a comentat deja despre scopul circularului ala (care nu e pt taiat lemn de foc) si despre manusi (care nu au ce cauta in preajma pieselor care se invart cu viteza mare)..
eu o sa spun despre oboseala..
care e similara cu intoxicatia cu alcool din punctul asta de vedere (al operarii sculelor periculoase).
NU va apropiati de scule periculoase cand sunteti in stare de ebrietate SAU de oboseala!
Nici tu nu stai locului…
man, nu mai purtati manusi cand folositi scule electrice care se rotesc: flex, circulari, masina de gaurit, freza, strung, polizor de banc, etc.
daca din greseala iti apuca manusa, o sa ti-o traga cu tot cu mana. sa nu mai vorbim de faptul ca simti lucrurile mai bine.