Băi, oamenii ăștia nu se pot opri:
Guvernul va adopta, la 1 iunie, prin ordonanță de urgență, creșterea salariilor pentru personalul didactic cu 1.000 lei brut lunar, un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în noua lege de salarizare ce se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor. (sursa)
Va adopta la 1 iunie o ordonanță care mărește cu 5-600 lei net salariul, dar intră în vigoare când? În 3 ani, când nu vor mai fi la putere. Politicienii români nu se pot opri din scheme din astea. Nu înțeleg că oamenii nu au bani de rate azi, nu peste 6 luni, nu peste 3 ani.
De aia e bine că sunt strânși cu ușa. E foarte bine. Să iasă toată lumea la grevă, să le scoată pe nas pomenile electorale și banii luați cu împrumut în ultimii doi ani.
Pot face orice cei din Guvernul PSD, tot pe ei ii vor vota majoritatea profesorilor la urmatoarele alegeri.
This mf over here spittin’!
Most people rejected his message. They hated Jesus because He told them the truth.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Nu e nevoie sa-i voteze cineva. Se voteaza singuri si tot ei comanda sondajele din preajma alegerilor, ca sa pregasteasca populatia pentru faptul ca vor iesi iar castigatori. Adica pentru frauda pe care o fsc de 30 de ani in Romania.
Si stii asta pentru ca…?
In schimb politistii vor avea salariile marite de la 1 iunie: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politistii-primesc-bani-in-plus-de-la-1-iunie-vor-avea-salarii-marite-2369559
Daca accepta oferta guvernului, profesorii isi merita soarta…
Cineva trebuie sa puna pulanul pe profesori daca si-o mai iau mult in cap.
@Tudor: Corect! Si mineri nu mai sunt!
25% în 3 ani sunt mâncați de inflație, în 2 ani.
Dar e ok, vom plăti dobânzi și mai mari, sau am uitat că tăvălugul a pornit când a început să arunce dragnea cu bani în bugetari?
În articol scrie ca majorarea se aplica din luna iunie 2023 (paragraful 2)
N-a ajuns pana acolo, s-a grabit sa scrie postul…
Eu am înțeles ca le dau 1000 brut acum, nu din 2024.
Și eu înțeleg la fel, cei 1000 lei brut se vor acorda de acum, dar suma asta va reprezenta o primă tranșă din creșterile ulterioare (prevăzute în viitoarea lege a salarizării unitare), cu alte cuvinte o mărire în avans.
O prima transa care va ramene o transa singuratica
cum ar fi ca pe baza grevei profesorilor, mai vin din spate si cei din CFR, Sanitas-ul (astia nu se satura de bani?) sa iasa si restul prostimii in fata, asa vreo 100.000 de oameni cel putin si sa dea de pamant cu guvernul asta?
Motive? Avem destule:
– preturile alimentelor, gazelor, electricitatii, benzinei , rate mariteetc in contextul in care toate companiile au fact profituri record
– angajari masive la stat in contextul in care nu sunt bani de nimic
– spart de bani pe masini
– lungesc treaba cu pensiile pana pierdem banii aia de la UE
– ar merita si neamtu tras de urechi ca se plimba ca influencerul care se crede
– mizeria aia de alianta intre PNL si PSD, doar pt asta ar merita votat orice alt partid
Ar mai fi, dar mai si lucram, ca bugetarii deja au rupt usa.
Bă, nu v-ați săturat să faceți atâta gălăgie în comentarii?
Știiiu, toți suntem justuițiarii p..lii!
Nu ieșea nici dracu în stradă dacă sindicatele nu aveau interese! Nu există absolut niciun protest care să nu aibă în spate sindicatele, deci nu vă mai umeziți atâta că oamenii nu au ieșit din starea de broască care fierbe!
Nu știți care mai de care cu ce soluții geniale să veniți, cum să păreți mai revoltați de situații, dar în final, dacă vă vine comanda de pe emag, vă ajunge mâncarea de pe glovo și vă faceți weekendu pe Valea Prahovei sau în Mamaia Nord, că tot începe sezonul, vă bateți ușor pe umăr și vă gândiți că parcă lucrurile nu stau atât de rău încât să schimbați VOI ceva în viața voastră!
“Nu există absolut niciun protest care să nu aibă în spate sindicatele. Sindicatele au interese”
Sindicatele, da. Sindicatul roman de informatii, sindicatul de informatii externe, sindicatul doi și sinsicatul șun sfert. Sindicate importante. Stiu sa organizeze un protest civilizat.
„ preturile alimentelor, gazelor, electricitatii, benzinei , rate mariteetc in contextul in care toate companiile au fact profituri record”
E piață liberă, prețurile nu le face Guvernul. Mă rog, nu există piață liberă ca în teoria liberală, dar totuși.
Sorin-P: „E piață liberă, prețurile nu le face Guvernul”
Productie de curent electrict in Romania: statul controleaza direct 90% din piata. Asta nu e piata libera, e monopol natural. Productia de gaze: statul controleaza direct 50% din productie de gaze. Nu e 90%, dar nici libera nu prea e piata.
Mai departe: ce se intampla cu toate cresterile uriase de preturi finale la energie electrica si gaz din ultimii doi ani? Bingo? Merg la stat. 90% din crestere se duce la statul roman prin dividende directe, redevente, impozit pe profit si prin impozitele suplimentare stabilite prin OG7/2013 si OUG 118/2021. A facut avocatul Gabriel Biris un calcul detaliat anul trecut si acolo a iesit: 90% din majoririle de pret merg direct in buget.
Adica Ciolacu si compania plang cu lacrimi de crocodil de mila romanilor, dar, in spate isi freaca mainile de bucurie. Au incurajat toate aceste cresteri de preturi si toata aceasta inflatie le-a produs incasari uriase in buget, in principal din piata de energie, dar si din incasarile la TVA la produsele alimentare, de exemplu. Inclusiv boul de Caciu a facut bugetul pe 2023 bazandu-se pe o inflatie similara pe preturile la energie si a supra-evaluat in felul asta veniturile bugetare din greu. Doar ca piata nu prea mai poate sa suporte asemenea cresteri. Gafaie din greu.
Finalmente, daca inflatia e o crestere de preturi venita din ceruri si imposibil de controlat de catre guvern, de ce inflatie medie in UE e 8%, iar la noi 16%? Suntem noi cei mai pacatosi din Europa? Sau doar cei mai prosti?
Miroase a cadavru gălbui din zona hoților nenorociți vânzători de țară?
Ce?! A murit Simion?
@Radu
Ăla e mai vînăt de felul lui…
Cum ar fii sa fie legat o parte din salariu de reusitele elevilor? Cum poti sa incasezi un salariu luna de luna, dar sa ai licee in care niciun elev nu trece bacul??
Cum ar fi sa putem lasa repetenti mai usor ca sa nu ajunga sa conduca tara?
Cum ar fi sa fie acord intre subiect si predicat? Aia care te-au invatat pe tine clar nu ar fi trebuind sa castige mult.
Tu ceri performanță de la unii care practic sunt necalificați. Erai prezent când se dădeau știri cu notele de la titularizări? Ai văzut ce note iau?
De ce crezi tu ca sunt atât de slab pregătiți? Unde sunt aia care cunosc materie, care sunt „meseriași”? Sigur nu în învățământ. De ce? Sigur unul din motivele importante este leafa de rahat.
Asa obtii cel mai usor fraude la examene facilitate de profesori, din moment ce leafa lor e direct legata de nota.
Asta mai trebuie, sa-i treaca pe toti dobitocii din pix, sa-si ia tov. profesor salariul „in stransa legatura cu performanta elevului”. O sa vezi doar note de 9 si 10, de nici nu mai stii cine-i bou si care-i prost.
Sa se faca asta dupa ce se stabileste un salariu de baza decent, iar apoi sa se dea in functie de performanta ceva extra. Cati tineri cunosti care sa-si doreasca sa devina profesori? De ce nu vor? Unul dintre motive sigur este si salariul. Macar una dintre probleme sa fie rezolvata. Si poate mai intra in sistem si tineri capabili.
venoame, aia care sunt primiti in liceu cu evaluare sub 5, ce sanse reale au sa treaca bacul? GIGO!
Așa mult?
Nu, că băieții au un tupeu fantastic, deja bătaia de joc este pe față.
Din articolul postat de tine eu am inteles cateva chestii:
1. Incepand cu 1 iunie se mareste salariul brut cu 1000 de ron pentru personalul didactic si cu 400 de ron pentru cel nedidactic.
2. Ceea ce se da de la 1 iunie reprezinta un avans din ceea ce vezi doamne s-ar fi dat peste 3 ani(100 de ani in Romania) dupa noua lege a salarizarii.
3. Ar urma ca cerintele de mariri ale profesorilor sa indeplinite etapizat prin noua lege a salarizarii.
Acum ca spectator neutru in toata chestia asta inteleg ca se doreste inchiderea grevei cat mai repede ca vorba aia vin concediile peste noi. Povestea poate fi ambalata frumos de televziunile de casa si opinia publica o s-o mestece cum ii convine. Mingea fierbinte s-a mutat la profesori si prin trebuie sa ia o decizie grea. Daca accepta inseamna ca greva a fost doar pentru o miza mica si lumea va fi enervata pe buna discutie. Daca nu accepta si raman pe aceeasi pozitie, vor avea macar meritul ca ei sunt interesati de toata imaginea de ansamblu a educatiei romanesti.
Grea decizie…
Nu e peste 3 ani, e de luna viitoare.
Insa care e cresterea pe viitoarea grila/lege ?
Inteleg ca acum primesc 1000 lei (de luna viitoare), care e doar un avans, si anul viitor vor mai primi inca vreo 40% pana la cresterea finala.
Dar care e acea crestere, procentual, comparativ cu salariile actuale ?
Sau cat la suta reprezinta acesti 1000 din cresterea finala de peste 3 ani ?
Aceste intrebari ne doare. Cine crezi tu ca e capabil acum sa prezinte macar o schita cat de cat credibila cu schema de salarizare unitara pentru bugetari ce se va aplica de la anul? Cu coeficienti de salarizare pe fiecare ramura si functie, cu numarul exact de salariati in fiecare categorie? Ciuca? Ciolacu? Budai? Budai??!??
Profesorii nu au ce face decat sa ceara acum si sa incerce sa obtina ceva concret. Ca altceva trebuie sa fii cam tampit ca sa te faca Ciolacu cu metoda Maradona, din vorbe. Vorbe cam ca astea:
„Prin această Lege a salarizării unitare salariile cresc în medie cu 56%. Este foarte adevărat că în baza piramidei, adică aproximativ 60% dintre bugetari vor avea creşteri de 100% sau chiar peste 100%. Dacă ne gândim la Apărare, acolo creşterile sunt şi de peste 200%. Deci 60% vor avea salarii crescute cu cel puţin 100%. Apoi urmează o altă categorie cu salarii deja mari în plată şi la ei vor fi creşteri de aproximativ 50%, dar sunt şi 3% dintre bugetari cărora le va scădea salariul”
Cine a spus aceste vorbe minunate pentru urechile oricarui bugetar? Lia Olgutza Vasilescu – 16 mai 2017. Exact asa s-a intamplat.
Eu nu inteleg o chestie:
Ei dau legea, in fine, etapizat, cum o fi, praful ala in ochi.
Dar treaba asta a fost acceptata de sindicate ca si oferta pentru incetarea grevei?
Imi pare un gest mai mult facut pentru scos ochii decat pentru rezolvarea situatiei.
In esenta oferta asta e o sabie cu doua taisuri. Daca este acceptata de catre profesori tot ce s-a discutat despre cum ne raportam la sistemul educational in ultimele saptamani pica in derizoriu. Daca nu o accepta vor fi cosmetizati foarte bine de catre televiziunile de casa ale partidelor si de aici intram intr-o zona in care orice e posibil.
Peste tot in mediul online se simte o oarecare tensiune si o oarecare iritare asupra tot ce inseamna clasa politica si cum se raporteaza aceasta la cetatean. Povestile cu nu sunt bani pentru profesori, insa pentru sinecuri,risipa si pensii speciale exista sunt un catalizator mare de ura. Pe langa asta aroganta si prostiile facute de politicieni care in alte vremuri erau trecute cu vederea cantaresc enorm de mult in situatia actuala.
Nu stiu cum o sa se termine intreaga poveste, dar este clar ca o dorinta de protest, greva si alte cele exista in acest moment in societate. Si mai mult dupa aceste miscari de strada o sa trebuiasca sa pice niste cape pentru a potoli multimea. Pentru ca daca nu se intampla asta lucrurile vor escalda din ce in ce mai rau….
@venom: uite, tu ai luat bacul și de asta crezi că ai avut prof de română bun. Dar scrii cu doi de i când n-ar trebui
nu re prinzi tu, cu ăilalți vorbesc
auzi, nici nu ți-a trecut prin cap că ar putea fi probabil ca meritul/eșecul să fie determinat în cotă mai mare de elev nu de profesor. Adică de obiectul devenirii, nu de agentul devenirii?…ești aitist sau pe acolo, am ghicit?
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
@curly
„Pericol! Cum ne va plăti pensiile o generație care nu știe ce e romanul interbelic?
via TNR
@curly ai vrut să fii isteț, dar nu se spune ”cu doi de i”, ci ”cu doi i”.
Curly, problema ta e la ce te raportezi cand judeci „o devenire” de asta. Ca nu e cu obiectul devenirii vs agentul devenirii.
Adica elevul care pica bacul plateste deja prin faptul ca n-are bac si teoretic ar trebuie sa fie cam mutut in viata.
In timp ce profesorul care are o clasa doar de picati, cum anume plateste?
Ambii tre’ sa plateasca ca ambii au participat la „devenire”.
@Boris: ai ridicat o problemă frumoasă. Cum facem să pedepsim/răsplătim toate părțile implicate? răspunsul e: nu știu. Dar pe același tipar pus de tine pe cei care nu iau bacul aș merge și la profii de acolo: sunt pedepsiți prin rămânerea într-un liceu slab,cu elevi fără chef, n-au cum să dea meditații că nu sunt căutați,etc….în zona asta aș găsi un eventual echilibru. Ideea e însă ca ăia pw care îi votăm să ne conducă să facă în așa fel încât să schimbe ceva și în învățământ. Cum necum, în spitale atmosfera s-a îmbunătățit, e ceva mai mult respect dat bolnavilor. La poliție la fel: cum, necum, față de 20 de ani în urmă (cei care viețuiau conștient pw atunci știu ce zic) nu maj ai teamă că la poliție poți să îți iei bătaie din nimic
e momentul să se facă ceva important și în școli
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Ohh nu.. o sa concediezi oameni care fac 2700 lei pe luna. Le faci un bine. Daca faci Uber part-time in weekend, faci banii aia intr-o luna.
Un parlamentar primește o sumă forfetară lunară de 35500 lei, din care trebuie să justifice doar jumătate. Într-un mandat de 4 ani primește cat un profesor in 48 de ani ( cu un salariu de 3000 lei). Avem 1 000 000 de scutiți de plata impozitelor și contribuțiilor ( adică vreo 70 miliarde). Dar gaura din buget e fin cauza meditațiilor. Da, profii care fac meditații se plictisesc acasă, nu vor să stea cu familiile samd.
Vedeti, daca ne gandim putin, profesorii sunt chiar privilegiati in tara asta. Eu zic sa le dea si niste ani de temnita pentru tupeul de a face greva cand ei se scalda in bani si nu fac nimic.
da, așa ar trebui.
2700 lei e bacsisul lunar de chelner plictisit la un bar random din Focsani. Sunt efectiv sclavi pe plantatie.. si ar tb sa iti educe copilul cica. Si sa fie si pedepsiti daca nu au rezultate premium :)))))))) fantezie nene
Romanii din clasa mijlocie si de sus cand e vorba de renuntat la masina personala: „domnle intai statul sa ofere niste conditii de bun-simt si apoi renunt eu la masina.”
Aceeasi romani cand e vorba de educatia din Romania: „domnle intai sa ofere profesorii calitate in schimbul unor salarii mici (nu mai zic de elevii saraci pentru care o masa calda ar fi mana cereasca, dotarile scolilor etc) si apoi statul sa ii plateasca bine.” Nu e ipocrizie?
Nu mai zic de lipsa de realism de a veni cu KPIuri corporatiste intr-un domeniu ca educatia. Ca tot pomenea zilele trecute cineva de educatia privata, nu e nimeni printre comentatori profesor sau antreprenor in sistemul privat sa ne povesteasca ce „KPIuri” au ?
Si hai sa nu normalizam si a fi agramat. Destul ca am normalizat tarfeala in Dubai sau mersul ca un boschetar pe sosele Romaniei.
Pe langa ce zice Sebi, sunt tare curios daca si anul asta au marit bugetul SRI si MApN cum au facut de nu stiu cati ani incoace. Ca sa nu mai zic de rectificarile bugetare cand se luau banii necheltuiti de peste tot si se repartizau catre SRI si MApN.
Nici plata fara KPI, nici KPI fara plata!
Daca macar 5% din modelul corporatist de plata si/sau promovare conform cu rezultatele s-ar aplica in domeniul public (de la administratie locala pana la sanatate publica) am fi departe…
@Cristian tin minte ce agitati erau corporatistii cu copii cand se inchisesera scolile cateva zile pe la inceputul pandemiei „aoleu unde gasesc bona”,”aoleu deschideti mai repede scolile ca nu avem paznic pentru copil”. Cam asta e scoala romaneasca, loc de parcare pt copil cat e mic, „statul se face ca ii platesc, ei se prefac ca ne educa copiii”.
Ce ironie sa ai ca presedinte un profesor si nesimtitul ala sa zica public ca problema e ca unii (la profesorii se referea) nu achieseaza la ideea de Romania educata si din cauza lor mai e un pic de lucrat, cum ar veni altfel ii reusea proiectul. :)))
Apropo de calitatea profesorilor: aveam un profesor tanar in facultate, asistent universitar, a plecat omul dupa vreo 2 ani in mediul privat si fiindca ne intelegeam bine cu el, l-a intrebat un coleg de ce. Banii, nu doar ca a primit o oferta buna 6k lei prin 2012, erau bani buni, dar salariul lui de asistent era ceva in jur de 3k lei daca imi amintesc bine. La diferenta asta normal ca strangi doar ciurucuri si combinagii pe termen lung.
Intreaba-i pe parlamentari, sa faca ceva si in acest sens, daca isi permit. Doar nu vrei sa ceara profesorii toate astea prin sindicat. Pana la alta gargara, oamenii isi cer un drept. Nu mai fiti ofticati ca ei pot face greva si in privat sunt multi care sunt sclavi, fara a isi putea cere dreptul. Sunt curios. Kaufland, Carrefour, bancile si alti mari angajatori privati au sindicat? @Zoso, poate e o idee de articol.
nu, nu au, că „nu le trebuie”
@Zoso, pe google apar sindicate la Carrefour, bcr, brd, petrom. Pare ca ceva au si cei din privat, unele chiar de multi ani. Greu de crezut totusi ca au ceva sens, nu am auzit de ele pana acum in vreun fel.
Am mai dat si peste asta:
https://actualitateaprahoveana.ro/actual/46429-sindicatul-carrefour-suspiciuni-de-implicare-in-campania-aur-bilete-la-directia-5-oferite-gratuit-de-un-candidat
Dubioasa treaba. Cei care lucreaza pe la firmele astea oare chiar stiu de sindicate?
@ Alex BT are „reprezentantii salariatilor”, un numar de 7 angajati, votati in mod democratic.
Sper sa se concentreze toate energiile si nemultumirile din societate in acest scop: dublarea salariile profesorilor pt demnitate. Sa se alature protestelor grupuri diverse pana se rezolva. Blocat tot, peste tot. Si sa continue atitudinea cu alte teme mari care devin insuportabile. Stiu.. visez.
daca era ceva insuportabil nu mai visai pe un blog trist. poate erai in strada cu un cutit in mana.
cât o să însemne net pentru fiecare grad în parte?
divide et impera…
Eu nu asta inteleg. Eu inteleg ca de la 1 iunie o sa le dea 1000 la brut ce inseamna vreo 600 de lei la net ce e ceva. De la 3000 de lei o sa ajunga spre 3600 de lei. Nu au cum sa dubleze salariile si alte aberatii. Vor opri greva. De marti reincepe scoala.
Daca greva încetează, totul e terminat. Deja jumătate dintre cadrele didactice sunt dintre cele cu diplome luate pe la Spiru Haret sau alte fabrici academice. In câțiva ani mulți dintre cei cu pregătire adecvată în spate vor pleca, se vor pensiona . Si cei care vor rămâne si vor veni vor definitiva dezastrul. Se ratează, cred, ultima șansă.
@Sebi da e posibil. Din ce observ clasa politica nu pricepe ca am tot intins pelteaua in foarte multe domenii. O buna parte din reteua electrica e cea care ne-a lasat-o mostenire Ceausescu, nu mai stiu sigur cum stam cu productia de energie electrica dar cred ca si drama e la acelasi nivel. Idem metrou unde vreo 70% din statii sunt tot dinainte de 89, de autostrazi nu mai zic, caile ferate nici atat, au mai inchis si scolile de arte si meserii si meseriasii buni fie au plecat, fie s-au pensionat si lista poate sa continue. Practic s-au miscat ca ochiul mortului comparativ cu ce era acum 34 de ani.
Da, ca si la legea din 2017, vor face o lege frumoasă, apoi in decembrie vor fi da din nou o ordonanță trenuleț prin care vor proroga toate creșterile. Dacă greva se încheie acum, se pune cruce.
Nu uitați cuvântul cheie: brut.
Ca se tot pedalează pe „1000 ron”, dar defapt la final chiar vor avea praf în ochi…
Eu citesc in felul urmator:
1000 de lei astia sunt avansul de 40% din viitoarele cresteri.
Adica in 3 ani, veti primi maxim 2500 lei brut (1500 net) in plus la salariu.
Va pooopam! Gata cu greva ca are vacanta sefu mare!
Legea salarizării scrisă de Olguța va fi acum rescrisă de boul ăla de la PSD, și va avea alte zeci sau sute de excepții și prorogări. Ce le dă acum le va lua în iarnă prin noile grile, va ieși Ciolacul și va zice că nu au înțeles ei bine, că în 3 ani, mai întâi votul și după aia banii.. pai?
Deci clasa politica nu e vinovata cu nimic în tara asta.
Polițistul e un jeg ordinar care sta în boscheți, profesorul face scandal după ce ia bani din meditații și tot el vrea mărire de salarii nesimțitul.
Și tot asa mai departe dar doamne ferește sa fie clasa politica vinovata.
Nu pe bune va lăudați pe blog cu salarii de mii de euro pai plm dacă faci asa de mulți bani pe luna cum drăcu poți sa fi atât de închis la minte în problema de fata ?
Profesorul 2700 lunar și un polițist 3500.
Pe banii ăștia unul ar trebui sa îți educe copilul sa fie premiant și celalalt ar trebuit sa ti-l protejeze sa fie în siguranță.
În schimb voi lucrați pe zeci de mii de euro.
Sunteți reali ?
la polițiști e diferit. polițiștii au avut salarii mari, și tot muncă puțină, și tot fraternizau cu interlopii.
@Vlad nu esti singurul care a observat egoismul din bula asta. Multi corporatisti au mentalitatea asta ca invatamantul public a fost bun cat erau ei saraci si au prins tot moca si scolarizare si camin la Politehnica, dar acum ca s-au vazut cu sacii in caruta si sunt ITsti cu cateva mii de euro salariu, trebuie privatizare neaparat. Nu mai zic ca uita ca au fugit din saracia din provincie si acum baga pieptul in fata cu „cerere si oferta”,”piata libera”.
@N nu ai cum frate.
Pai dacă stai și te gândești ca majoritatea politicienilor sunt plecați din sărăcie.
Ce așteptări sa ai de la ei când elita sa zicem se comporta asa ?
Odata facem greseala sa legam educatia si inteligenta sau lipsa lor de caracter.
Apoi realist vorbind, e in interesul tau ca om odata vazut cu sacii in caruta sa dai cu piciorul scarii cu ajutorul careia te-ai ridicat, pentru ca vrei ca copiii tai sa aiba o viata mai usoara „de-a gata”, nu sa fie nevoiti sa traga cum ai tras tu. Aceeasi tactica o aplica si tarile cu economii mari care au aplicat unele modele economice (cum ar fi protectionism sau subventii in anumite domenii aflate la inceput) ca apoi sa ii dea inainte cu „lasati piata sa fie libera”, nu intru in detalii, recomand „Samaritenii cei rai”.
@N gândește asa dacă nu se marea salariile la medici cine plm mai rămânea în România ?
Doar panarame care probabil te omorau cu zilele.
Eu unu am găsit pe unde am mers servicii de calitate și fără șpagă.
Și gândește ca în pandemie erau în prima linie.
Tu vrei pentru copilul tău ceva mai bun dar dacă nu are cine sa ti-l ofere?
Ce căcat faci ?
Totuși nu îmi explic un lucru.
Una e sa vrei servici mai bune ca de aia plătim taxe și impozite și alta e sa speli imaginea politicienilor.
*se mareau
@Vlad nu cred că e o bulă, dar aici atmosfera e mai de stânga. Nu comentez dacă e bine sau rău, dar așa e.
1. Te iei de IT-iștii care au salarii de mii de euro dar nu-i compătimesc pe profesori. Îmi pare rău să-ți spun, dar oamenii ăia trag tare, mulți au ani de nopți nedormite, chiar de prin facultate, pentru banii ăia sacrifică familia, sănătatea, etc. Majoritatea lucrează în privat, unde pot fi oricând disponibilizați. Ca profesor, din punct de vedere al timpului și stresului, trai pe vătrai. Dacă nu faci mârlănii jobul e 100% sigur. Plus, hai să nu ne căcăm pe noi cu ”vocația”, puțini sunt cei pentru care îți scoți pălăria și lași privirea jos. Înțeleg nevoia de a avea o viață decentă (și mai ales frustrarea când vezi că bani sunt, dar se fură) dar au fost și sunt parte a batjocurii care se numește acum școala românească.
2. să lăsăm IT-ul, chiar comparând cu medicii și polițiștii, nu poți să pui pe același nivel stresul și riscurile ăstora cu cel al meseriei de profesor. Oricât îi ”iubim” și pe medici și pe polițiști, dacă ești corect, chiar nu poți.
@vlad: clientul plateste pe mine intre 4000 si 6000 RON PE ZI. Asta se traduce intr-un salariu vestic dar si in faptul ca e ora 21 pe 31 mai si eu fac pe repede inainte un curs ca sa stiu sa raspund unei liste de intrebari. Banii astia sunt facuti nu din cauza profesorilor si invatamantului ci IN POFIDA lui. Am facut o facultate tehnica („buna”) care avea ca scop sa aiba unde sa munceasca profesorii nu sa ne invete ceva util motiv pt care majoritatea nu lucram in domeniu. Jumatate din programa si materiile de liceu ar fi un mare bonus daca s-ar taia da ei tot mai adauga, tot mai baga. E asa rau in invatamant ca toti verisorii si cumnatele vor sa prinda si ei ceva.
Am înțelese ziceți voi de fapt.
Mergeți pe ideea ca educația e mai prejos decât ceea ce faceți voi.
Sunteți reali ?
Pai voi știți pentru ce plătiți taxe în tara asta ?
Educație infrastructura acces la servici medicale.
Și totul trebuie sa fie la nivel destul de ridicat la ce bani se oprește din salariu.
Da voi tot insistați ca va-ti născut învățați probabil ați scris din naștere coduri.
Va credeți superiori dar din păcate sunteți înlocuiți în următorii 10 ani profesorii nu.
Ca IA nu te învață să scrii sa citești etc.
„Te iei de IT-iștii care au salarii de mii de euro dar nu-i compătimesc pe profesori. Îmi pare rău să-ți spun, dar oamenii ăia trag tare, mulți au ani de nopți nedormite, chiar de prin facultate, pentru banii ăia sacrifică familia, sănătatea, etc.”
Mai las-o jos, băi, @adyzah, că măcăne. Și eu sunt ITist cu câteva mii de euro salariu, dar dorm 8 ore pe noapte și nu am sacrificat nici o familie. Din contră, am venit din alt domeniu, plătit mai prost, unde nu puteam lucra de acasă și pierdeam 3-4 ore pe drum zilnic, cu naveta. Am făcut asta, pentru a avea mai mult timp pentru familie.
Salarii peste trei mii de euro net sint extrem de putine in Romania.
Ma indoiesc ca sint toti pe blogul asta.
@vali nu se aplica regula asta la toți.
Și tot din cauza sărăciei sa ajuns acolo.
Ba da când vad cum e spălată clasa politica de oameni cu creier sa zicem asa te ia cu jale.
Încep sa ma întreb dacă salariile alea sunt reale, alea postate aici.
Nu ai cum sa faci asa de mulți bani și sa fi atât de dobitoc în rest
nu pot sa spun ca sunt prost dar eu nu vad nicaieri legea aia, unde plm e ? ca asa toti scot din burta suma X si data Y … plm niste mafihotzi.
Deja magistrații amenință cu proteste dacă se pomenește ceva despre varsta de pensionare…
La ce sume încasează lunar, e posibil ca încet – încet restul societății sa ii tragă în țeapă sau sa ii atârne de grinda de la parchete si judecătorii… Dacă polițiștii se vor preface si mai mukt ca muncesc (greva neavând voie să facă), nici nu o sa aiba cine sa ii apere / pazeasca.
Aveți dreptate. Cuțitul a ajuns la os pentru mulți, iar noii ciocoi încă nu conștientizează. Dar dacă nu se schimbă ceva in bine, eu cred că ne așteaptă o perioadă foarte urâtă. Personal, nu-i văd pe mafioții ce-și spun politicieni capabili să înțeleagă și să facă o schimbare.
Marirea salariilor fara masuri reale de monitorizare a performantei e facuta degeaba, fara a avea impact asupra calitatii actului pedagogic. Se va intampla cum s-a intamplat in cazul doctorilor…ce s-a schimbat? Simplu, doar faptul ca doctorii castiga,in mod oficial, mai multi bani si in continuare fac ce faceau inainte iau sau cer spaga pentru a face ce sunt platiti (mai bine) sa faca!
Cat despre greva, la fel ca in cazul multora, castigatorii reali sunt liderii sindicali…ma intreb si astept cu interes cati din actulalii lideri sindicali vor candida in curand pe listele PNL sau PSD sau cati vor fi mai devreme sau mai tarziu subiecte de presa sau ale unor dosare penale.
Pai ce celelalte instituții ale statului ce fac ?
DNA de exemplu ?
Anaf de exemplu?
Pai normal ca după ce le-ai mărit salariile cineva trebuia și sa verifice dacă are efect sau nu în stoparea mitei.
Aruncați vina asupra unei singure entități și nu priviți per ansamblu tot mecanismul.
Tot va bazați pe integritatea omului dar ghici ce cine a luat o viata greu se mai dezobisnuieste.
Și ala trebuie pedepsit nu toți gramada.
Tot aia fac si ăialalți, dar as vrea sa vad si eu o data ca cineva promite ca face ceva când cere bani.
Măcar nu mai zică ca pentru educație, nu ne ajung banii si atât, ca acuși o sa vedem iar licee cu zero absolvenți
Nici polițiștii sa nu mai zică ca pentru ordine, nici judecători pentru justiție, nici medicii pentru servicii medicale ca tot aia fac si ei, vrem bani si gata
Cel puțin nu te mai enervezi, ca de sancționat incompetenta, in zona aia nu se sancționează
Bun, sa zicem ca maresc salariile in de ajuns in cat sa atraga tineri destepti care altfel s-ar angaja intr-o corporatie, ajunge oare?
Oare profesorii nu au nevoie si de o programa scolara decenta, manuale, materiale de studiu, scoli renovate si amenajate ca in afara, sa vina elevii cu drag?
Problemele din educatie necesita o investitie mult mai mare, dar cand politicienii se gandesc doar la propiul bine, de unde bani si pentru asta.
Romania e ca un om cu datorie pe cardul de credit, pe langa rata pe care o are de platit, mai scoate si 200 de lei de pe el inainte de finalul lunii sa ajunga pana la salariu.
Adevarat, sunt multe probleme legate tare una de alta.
Dar nici nu poti sa le tratezi la pachet: le rezolvam pe toate deodata sau nu rezolvam niciuna. Pentru ca rezultatul va fi inevitabil nul.
Dar, inevitabil prima problema tot de bani va fi legata: 2% din PIB alocat sistemului public de educatie e mizerabil. Media in UE e peste 5%. Bulgaria a ajuns la 3,5%.
Reporter: „Vreti o crestere de 60% brut sau net ?” :)))))) mai intrebase si inainte si au inceput aia sa rada in spate
https://youtu.be/70XSoWp0oT8?t=194
Salut Vali,
Nu am nimic cu oamenii astia, si ii inteleg ca au probleme mari cu banii.
Dar totusi: unde este educatia din Romania , azi ? Cati copii sunt analfabeti, si cati analfabeti functionali ? Cati iau BAC-ul, cati intra la facultate, cati termina facultatea ?
Unde este medicina in spitalele de stat ? exact
Educatia in Romania este acolo unde vei plati minim 100k de eur pentru scolarizarea copiilor ta. Asta desi ei vor primi fix educatie de anii 80 sau 90. Millenial style
Zero legătură cu profesorii. ZERO.
Suna contraintuitiv dar nu e treaba profesorilor sa iti stie odrasla carte.
Profesorii sunt doar niste unelte, niste prestatori de servicii, niste ospatari, delivery agents.
Profesorul predă. Aici incepe si se termina jobul lui.
Pentru toate celelalte fute-l in gura pe ficus si pe aia peste care patroneaza, ca ei dau legile – programa – metodologia.
In plus, daca fi-tu e un dobitoc, inseamna ca si tu esti unul.
Alexx: profesorul , când intra la ore, urmează niste programe, proceduri etc stabilite de alții: parlament, guvern. Nu face ce-i trece lui prin cap. Oricât de bun sau motivat este, dacă nu-i asiguri pregatirea si baza materială adecvată, degeaba. Cati copii ar fi atrași de științe, dacă laboratoarele ar fi dotate si experimentele sau aplicațiile practice ar fi ceva la ordinea zilei? Cand ii dai o tablă alba, un marker, eventual un videoproiector si atât… Si o clasă cu 36 de copii in care e suficient să ai 1-2 ” zmei” pentru o atmosferă ” plăcută”. Nu cred că am auzit vreun ministru spunând răspicat părinților că a lor este l, in primul rand, responsabilitatea educării copiilor.
Profesorii, politistii, doctorii, armate, parlamentarii si toti ceilalti bugetari se bat de fapt pe banii pe care ii platesc cei ce produc ceva in tara asta, sub forma diverselor taxe si impozite .
Din pacate platitorul de taxe, pe banii caruia se bat toti, nu are nici un cuvant de spus in ceea ce priveste destinatia banilor platiti de catre el.
Ai un cuvânt de spus odată la 4 ani.
Aparent da, ai de ales.
In realitate alegi intre ce ti se propune. Si de obicei candidatii sustinuti de partide sunt atat de slabi incat nu poti alege pe cel mai bun, ca nici unul nu e cu adevarat valoros, ci esti nevoit sa-l alegi pe cel mai putin prost. Asta nu prea se cheama alegere…
Sistemul electortal descurajeaza candidaturile independente. Si partidele propun medicocri pentru ca acestia pot fi influentati si santajati mai usor.
In al doilea rand nu exista nici un mecanism real prin care alegatorii sa poata scapa REPEDE de cineva care nu se ridica la inaltimea functiei cu care a fost investit de alegatori.
Ca nu traim 1000 de ani ca sa avem rabdare la nesfarsit cate un ciclu electoral pana cand gasim pe cineva cu adevarat priceput si bine intentionat.
Smiorcul userist never fucking dies.
eu am o singura intrebare.
cati dintre voi, cei angajati oriunde altundeva decat la stat, ati primit bonusuri si cresteri salariale in urma unei rate de esec de ~60% (sau cat era rata aia de analfabetism functional intre elevii romani)?
iar aia care sunteti patroni, cati dintre voi ati oferi cresteri salariale benevol pentru aceiasi rata de succes a angajatilor vostri?
si nu imi veniti cu argumentul cretin „vreau educatie pe burta goala”. nu. situatia e veche, la aia 60% nu s-a ajuns in ultimele 12 luni si pana acum 12 luni cumva salariile erau ok… ca nu i-am vazut in strada atunci.
si iarasi… voi primul salariu l-ati luat inaintea primei zile de munca?
cand om avea nenumarati olimpici internaționali si vom vedea cozi la scolile profesionale si ajfm-uri formate din tineri care au picat bacul s-au nici nu au ajuns sa il dea pentru ca pur simplu nu au stiut de 5 in timpul anului școlar, atunci sa vorbim de sporuri si bonusuri.
pana atunci 7nsa, daca nu le convine, demisia si faceti ceva mai productiv, sunteti profesori cecdracu, oameni cu facultate, nu e ca la aia care in afara de santuri nu stiu altceva. sau (in cele mai multe cazuri) chiar asa e?
Plecând de la un buget X, majoritatea firmelor tind spre
a. minim de angajați care să facă treaba
cu
b. salariu competitiv care să-i motiveze și să-i țină în ograda firmei cât mai mult
(am zis majoritatea, da?)
Bugetarii sunt o specie separată, ei vor și salarii mari și organigramă stufoasă. Că, deh, așa au fost învățați, că statul dă bani. De unde, cum, mai puțin important. ”Să se deie! (sic)”. Evaluări anuale? Nu! Eliminat din programa școlară toate aberațiile? Nu! Depolitizare? Nu! Și tot așa. Și de ani de zile e o complicitate între politicieni fără ouă și bugetari comozi.
Când vom avea un sistem bugetar minimal și eficient, atunci vor avea și salarii mari. Cât timp sunt trei oameni la o hârtie, salariul ăla mare se împarte la 3, asta e…
Arunci vina asupra profesorul dar părinții? Ei nu sunt vinovați cu nimic?îl întrebi acasă ba ce ai făcut azi la școală ai teme ?
Da sa vad cum scrii sau dacă știi tabla înmulțirii?
Și îs curios în domenii voastre de activitate dacă exista performanta pe salarii de casier.
Vlad, da, o parte semnificativa din vina o au si parintii. dar aici vorbim de performanta sistemului educativ, ca pana una alta profesorii au iesit in strada sa ceara bani mai multi, nu parintii.
si oricum, parintii aia vinovati sunt tot produsul sistemul educativ.
si acum cateva zile mai era cineva care arunca vina pe programa, pe materiale, pe organigrama, pe, pe si pe si ca profesorii nu fac de decat sa predea. practic rolul lor era nesimnificativ, doar niste difuzoare care citesc din manual. concluzia la care nu se gandea era ca la felde practic ii putem scoate cu totul din schema… copii sa citeasca manualul sub indrumarea parintilor si am rezolvat problema.
De curiozitate, dacă e vreun profesor, sau rudă cu un profesor pe aici: nu vorbesc de cazuri mai vechi, dar uite, acum 2-3 luni au fost fazele cu copilul prins cu cuțitul, cu profesoara aia batjocorită și au mai fost câteva. Aș fi vrut să văd atunci toți profesorii în stradă, blocând anul, cerând așa:
– bugete pentru fiecare școală pentru pază (firmă serioasă, nu nea Pompilică de 75 de ani), camere video
– introdus în rahatul ăla pompos de România Educată un sistem de protejare atât a profesorilor cât și a copiilor … normali la cap, știți voi, ăia care vin fără cuțite sau spray-uri paralizante la școală. Amenzi pentru părinți, exmatriculări, reguli din astea de societăți primitive.
Când o să văd proteste pentru așa ceva (și e valabil și pentru alte categorii de bugetari, fiecare cu specificul ei), mă pun în genunchi și pup asfaltul. Și vin și eu la protest.
Eu as merge pe dosare penale la părinți.
Un control de la asistenta sociala sa vedem cum stau treburile acasă și dacă e nevoie sa se ia masurile necesare.
Ca dacă îți umbla copilul la școală cu cuțitul după el e clar ca are o problema.
Deci cum ziceam mai sus sunt alte instituții abilitate tot bugetari tot pe salarii babane care nu isi fac treaba dar voi sunteți setați pe profesori.
Ala trebuie sa îți învețe copilul și tu ca părinte trebuie sa îl verifici acasă dacă ia întrat în cap ceva.
Auzi, tu traiesti in Texas?
De cand pana cand urgenta numarul unu a educatiei in Romania e asigurarea pazei si securitatii in scoli? Si spun asta in conditiile unui parinte cu 3 copii care au facut doar scoala publica in Romania, incepand cu scolile de cartier – Bucuresti, Colentina.
Cam nasol sa traiesti permanent cu spaima asta, ca o sa se intampla vreun masacru in scolile din Romania si e nevoie de camere, paza profesionista sau cine stie ce verificatoare de metale pentru fiecare elev. Dar chiar nu sunt astea prioritatile.
@silicon_v, sigur, pentru că eu fix de masacru și mass-shooting vorbeam
Dacă dau link ajunge în moderare, caută ”bullying romania” și găsești link-uri din 2022-2023 de pe HotNews sau Adevărul.
Plus, nu mai zic de zecile de cazuri cu profesoare abuzate și umilite.
Asta se întâmplă acum. În condițiile în care nu se face nimic pentru rezolvarea problemei, cam care crezi că e evoluția?
Oricum, era doar un exemplu de cerere ”non-pecuniară”. Măcar strecurată la finalul listei. Dar nimic, nu vezi așa ceva.
Cateva date statistice. Venituri bugetare vs PIB.
In Romania costurile cu salariile bugetarilor au crescut cu 60% în ultimii cinci ani, de la 70 mld. lei în 2017 la 112 mld. lei în 2021. Ca pondere în PIB, salariile bugetarilor au reprezentat 9,4% în 2021
România are cele mai mici venituri la buget, ca procent din PIB, dintre tările Uniunii Europene.
România a avut, în 2020, venituri la buget, ca procent din PIB, de 31,1%. Banii se duc în proporţie de 85% doar spre salarii şi pensii.
Cu toate ca avem cel mai mic procent de venituri raportat la PIB, Romania este pe primul loc în Uniunea Europeană cu o alocare de 37% din venituri către plata bugetarilor. Versus 16% în Germania, sau 23% media Uniunii Europene.
Nicolae Ciucă: În bugetul pentru 2023, cheltuielile pentru investiții vor ajunge la 112 miliarde de lei și vor reprezenta aproximativ 7,22% în Produsul Intern Brut, nivel istoric pentru țara noastră.
Deficitul bugetar a fost în 2022 de 5,68% din PIB (81 mld. lei). Cu corectiile de rigoare (deficitul este mereu subraportat iar asa zisele investitii sunt mereu umflate), daca e sa se faca investitii se vor face doar prin indatorarea si mai accentuata a Romananiei. Ca in realitate bani reali pentru investitii nu exista in buget.
Cam asa stam in mare. De 30 de ani suntem tot timpul pe deficit. Deci Bani pentru investii serioase canci, ca de aici se taie in primul rand cand trebuie sa se mai dea ceva de la buget pe undeva.
Trebuie reformat tot sistemul bugetar, social, economic si politic in Romania. Altfel nu vor ajunge niciodata banii si doar se va da cate o firimitura celui ce tipa mai tare, accentuand dezechilibrele din societate si dand nastere la tensiuni intre cetatenii care activeaza in sectorul privat si cei bugetari, ba chiar si intre diversele categorii de bugetari – vezi cum acum cei din educatie reproseaza ca pentru sistemul sanitar s-au gasit bani pentru cresteri salariale semnificative, dar pentru educatie nu.
De acord, ce fel de reforme propui încât să existe salarii decente pentru toți ?
Per ansamblu, asa este. Cheltuielile cu salariile bugetarilor sunt mari in Romania, raportate la incasarile bugetare.
Profesorii tipa (destul de justificat, zic eu) pentru ca ei au cam fost lasati la coada, cand au curs majorarile. Favorizati au fost lucratorii in servicii, functionarii publici din administratia centrala si din primarii sau doctorii. Inflatia galopanta din ultimii ani i-a lovit si mai tare pe cei din Educatie, de asta sunt atat de incinsi.
Ce ar fi de facut pe termen lung?
1. Cresterea ratei de colectare si de conformare in Romania. La felul cum e construit statul roman si la asteptarile populatiei, nu se pot acoperi cheltuielile bugetare cu 26% din PIB. Trebuie sa mergem treptat spre 35-40%. Nici macar nu trebuie majorate taxele, decat marginal si doar in anumite domenii (pe proprietate, de exemplu). Se poate face, daca exista vointa. Trebuie reformat ANAF-ul, atacata frontal marea evaziune si atacat mai pe margine mica evaziune. E o treaba ce se intinde pe minim 10-15 ani. Politicienii de la noi nu prea vor sa faca asta, ca e de munca si isi afecteaza singuri „afacerile”.
A, si trebuie limitat si furtul din banul public, ca e deja prea mult. Conteaza deja prea mult procentual, e obscen, reduce drastic conformarea voluntara la plata taxelor.
2. stabilirea unei anvelope clare salariale care sa nu poate fi depasita (procent din incasari sau PIB). Apoi o lege a salarizarii unitare facuta cu cap, pe baza de coeficienti aplicati la salariul mediu bugetar. Nu garanteaza nimeni ca vor fi salarii decente „pentru toti”. Dar macar va fi ceva cat de cat echitabil. Sau macar predictibil.
Cum ar functiona? Ai sta, ca bugetar, cu ochii beliti la calculul „punctului de salariu bugetar”. Ura, aflii in noiembrie ca e 4000 de lei pe anul viitor. Inmultesti cu 1,6 (coeficientul tau), mai adaugi maxim 10% sporuri si vazi cat o sa castigi brut la anul.
Pe termen lung nu trebuie decat sa repunem lucrurile pe fagasul firesc: Statul exista ca sa-i serveasca pe cetateni, si nu cetatenii exista pentru a servi statul.
Statul este doar un prestator de servicii pentru cetatenii platitori de taxe si impozite.
Cetatenii au delegat o serie de atributii catre politie, sistem sanitar, armata, justitie, politicieni, etc. Din pacate cetatenilor le-a fost anulat orice mijloc real de a controla calitatea serviciilor primite de la stat.
Nu e normal ca un primar slab sa stea 4 ani in functie pana la urmatorul ciclu electoral. Trebuie ca cetatenii sa detina un mecanism eficace prin care pot pune imediat in loc pe cineva capabil. Acelasi lucru e valabil si pentru celelalte categorii aflate in slujba cetateanului: politisti, judecatori, armata, medici, profesori, ministri sau simpli functionari samd..
Trebuie ca cetatenii sa-si constientizeze puterea si sa inteleaga clar cine pe cine trebuie sa serveasca in relatia stat-cetatean.
Ca platim cu varf si indesat pentru aceste servicii, insa banii nu ajung unde au cetatenii nevoie, ci unde dicteaza interesele meschine ale politicienilor sau functionarilor.
Deci, cu marirea asta, un profesor debutant o sa ajunga sa castige cat un angajat de la supermarket…
Adica un angajat de la supermarket e un cetatean de mana a doua ?
Proasta atitudine, salariul profesorului vine si din impozitele platite de angajautul acela din supermarket.
Am mai vazut genul acesta de atitudine, un politist se plangea ca un debutant castiga cat un muncitoer in constructii. Cu ce e mai presus ce face politistul acela fata de ce face un muncitor in contructii ?!
Nu stiu cum se face, dar toti cei platiti din bani publici se cred mai presus decat platitorii de taxe care le asigura lor salariul.