„Tata n-a avut niciodată accident”

Acum câteva zile eram amuzant cu explicația carambolului de pe pod. Teoretizam eu că așa se întâmplă de fiecare dată în situații din astea, nea Fane descoperă că are viteză prea mare, pune frână aiurea și se duce sanie.

Am văzut asta azi, că am avut un pic de treabă și am ieșit cu mașina. Prin tot orașul se circulă cu melcul, că e temperatura aia în care ba îngheață, ba nu îngheață. Și simți asta la un moment dat și începi să circuli atent, că nu te duce mintea să te uiți vreodată în retrovizoare să te prinzi că ești pe banda a doua și încurci traficul.

Și apropo de asta din titlu, am pus explicația pe tiktok și instagram și zeci de cetățeni mi-au explicat că părinții lor, 70+, conduc constant și nu au avut niciodată accident. Dar constant, știți cum? Unul singur a zis că da, ta-su conduce aiurea și se miră cum n-a avut până acum accident.

Că asta e faza, tu conduci ca o cizmă și te feresc ceilalți, că nu au chef de stat prin service-uri. De aia tac-tu nu a avut accident până acum. Și tu nu conduci cu el că știi cum conduce de fapt. Dar nu poți să zici nimic, că te mai ajută cu rata la casă sau cu zacuscă. Plus acum taie porcul, avantaj tu. Cum să-i zici să semnalizeze sau să se asigure?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

49 comentarii

  1. Hai lasa ca nici cu tineretul bovin nu mi-e rusine

    „Tupeu maxim pentru un individ de 27 de ani, la Timișoara. El și-a abandonat BMW-ul pe mijlocul drumului, pe strada Cloșca din Timișoara, și a plecat. Mașina a rămas acolo patru ore, timp în care polițiștii au încercat să dea de proprietar, iar circulația și așa îngreunată din cauza lucrărilor din zonă a fost dată peste cap.”
    https://www.tion.ro/eveniment/un-tanar-si-a-parcat-bmw-ul-pe-mijlocul-drumului-pe-strada-closca-din-timisoara-1659710/?utm_source=feedly&utm_medium=referral&utm_campaign=hiraggregator

    00
    • Pentru ca tineretul e bovin, automat batranii conduc impecabil, nu ?

      whataboutismele lui L. Boude, fiert pe compartimentare

      10
    • @L. Boude , mai recitește știrea cu bovinul pe ,,tupeu maxim,, apoi te focuseszi pe ,,Mașina a rămas acolo patru ore, timp în care polițiștii au încercat să dea de proprietar,,.
      Apoi vin eu și te întreb cum plm în loc să chemi o platformă și să ridici mașina din mijlocul drumului, tu cauți timp de patru ore proprietarul ? Numărul e blurat, am citit știrea de dimineață. Oare să nu supere ceva pui de barosan ?

      00
    • @Mihai C
      Sintagma ”…nici cu tineretul…” nu exclude varianta cu bătrînetul…

      00
    • Mihai C
      Cum se zice în românește la whataboutism? Sa nu zici ca ți-ai făcut studiile în engleza…

      00
    • @Marinel, era vorba de „Hai lasa ca…”

      @Basil – nicicum, daca se putea inlocui fara a fi Pruteanu, as fi facut-o.

      00
  2. Confirm, taica-miu are carnet din 85, si conduce execrabil, franeaza brusc, nu tine banda cum trebuie, nu schimba vitezele fluent.

    Si sufera si de Dunning-Kruger, daca sta in dreapta stie doar sa critice si o arde gen „din experienta iti spun ca…”

    In general, cand cineva incepe cu „crede-ma cand iti spun ca” sau „iti zic eu ca” nu il cred nici de-al dracului.

    Si mai general, nu stiu daca e doar la romani, dar au un narav prost de a se baga in seama si a-ti oferi opinii necerute si in general tampite.

    00
    • Eu cred ca te inseli cu privire la tatal tau

      00
    • Taica-miu taia giratoriile cum taie buruienile in gradina….
      „Da de ce ma claxoneaza?”
      Pai nu mai trece prin giratoriu ca prin branza, tine banda.

      Asta si a mai facut el niste smecherii si i-am zis sa stea potolit pana nu-l bate vreunu.

      Acum vad ca de vreo juma de an e cumintel. Merge mai incet acum a redus la 50, asta nu e o problema. E bine sa-ti iei o marja mai ales ca la 60 de ani iti mai incetinesc reflexele.

      00
    • Păi ai pe cine semăna

      00
  3. Mai eu recunosc ca nu sunt un sofer prea stralucit, si de asta incerc de fiecare data sa nu incurc pe altii in trafic. Ma refer aici la asigurat temeinic, semnalizat, tras pe banda 1, aprins lumini, depasiri facute in siguranta, viteza adaptata la conditii de drum, parcat incat sa nu incurci pe altii sau sa blochezi accese auto. In plus mentin masina la o stare tehnica cat mai buna.

    00
    • Se va vedea cat de stralucit esti cand vei reusi sa-i feresti pe altii sa faca accident.

      Primul ‘examen’ o sa-l ai cand o sa-ti vina unul pe contrasens.

      00
  4. din experienta iti spun ca te inseli cu privire la tatal tau

    00
  5. tata n-a avut masina si nici permis.
    deci… n-a facut niciodata accident!

    00
  6. Ba dar n-ajunge ca taica-tu a facut puscarie, acum te iei si de sofatul lui?
    Te-a crescut si te-a facut om (cu banii de la sindicat)… Sa-ti fie rusine!

    00
  7. Confirm si eu, cand mai merg cu taica-miu ma strange oleaca in spate. Are momente de neatentie, mai ales atunci cand incepe sa palavrageasca si incepe sa schimbe vitezele cumva aiurea (gen schimbat 3 cu 4 desi are 1800r/min si dupa schimbat iar in 3) + alte reflexe dubioase.
    Dar una peste alta pe traseele lui e peste medie, iar la drumuri lungi si orase noi o are si pe maica-mea in dreapta drept copilot si compenseaza cat de cat.
    I-am invatat pe amandoi (cu greu) ca cel mai safe e pe banda 1, mai ales pe e85, unde teoretic tre sa tii banda din mijloc, dar practic stim cu totii cum merg lucrurile.

    00
    • Le-as mulțumi rusilor daca ar da cateva rachete pe E85 ala, poate ar fi refăcut normal

      00
    • Fiind nevoit sa merge destul de frecvent pe drumul ala, il urasc din tot sufletul. Macar daca ar face pe toata lungimea lui treaba aia cu alternanta 2+1, dar cu parapet pentru delimitare, ca am vazut prea multi care se baga in depasire, asa ar fi mult mai safe si mult mai ok.

      00
    • „I-am invatat pe amandoi (cu greu) ca cel mai safe e pe banda 1, mai ales pe e85, unde teoretic tre sa tii banda din mijloc, dar practic stim cu totii cum merg lucrurile.”

      Drumul ala are o banda pe sens (80% din el).
      Care banda 1/banda mijloc?

      00
    • @dan aia pe care i-ai vazut in depasire, aia sunt aia care procedeaza corect. Ca nu intelegi ce e cu drumul ala, asta e problema ta.
      Da, e periculos, si eu il detest adanc. Insa pe banda aia de urgenta din dreapta ma dau cand simt ca e sigur sa o fac. Si nu ma apropii de margine. Daca ala din spate care preseaza intelege, bine, daca nu, asta e. Sa fie sanatos.
      Depasirile se fac pe contrasens, la fel ca orice drum cu o banda pe sens.

      00
  8. In ultimii doi ani cat a condus, taica-meu era mai tot timpul neatent. Dupa ce a facut un accident minor, s-a lasat de soferie. Socru-meu inca sofeaza, dar stiu ca nu este atent tot timpul, soacra-mea si cu cumnata-mea sunt cu gura pe el sa se lase de sport. Nu mai merg cu el ca sofer, ca nu am mai avut nevoie, dar stiu ca nu m-as simti confortabil cu el la volan.
    Cum vom fi noi ca soferi la 70-80 de ani? Hmm, asta este alta discutie

    00
    • Cum vom fi noi ca soferi la 70-80 de ani?

      pe noi ne ajută domnul elonie muscă cu tehnologie care se conduce singură.

    • Si atunci va fi Nea Fulgutza care nu are el incredere in AI-ul masinii, si vrea sa o conduca el, ca o face mai bine. Sau paranoici pe AI-ul masinii, ca simt ei ca ii saboteaza, doar au vazut asta in „I, Robot”.

      00
    • pai cand vezi ca robotu te duce cu 30/h in zona cu limita de 30 pai sanu o iei razna de ast aam murit la revolutie sa facem 2h in loc de 1.50?

      00
    • @Octav sa vezi cand trebuie sa conduci un Buc – Oradea si dupa 10 ore de condus masina incepe sa mearga cu 30km/h extraurban ca asa arata un indicator

      00
    • >>Si atunci va fi Nea Fulgutza care nu are el incredere in AI-ul masinii

      Nu, nu va mai avea de ales nea asta, masinile nu vor mai avea volan. Sau daca vor avea, va avea prioritate AI-ul, la fel cum azi are prioritate franarea automata.

      00
    • „pe noi ne ajută domnul elonie muscă” – vom avea si implanturi neuralink. Singurul inconvenient va fi ca la 10 minute ne vom opri si vom recita ultima reclama la Produsele Tesla. In rest, totul va fi perfect :-)

      00
    • >>Singurul inconvenient va fi ca la 10 minute ne vom opri si vom recita ultima reclama la Produsele Tesla

      Sau platim 8$

      00
    • @Pablo, AI exista deja: avion. Nu faci 10h, nu mergi cu 30/ora.

      00
  9. Tata conducea ca un dusman neatent, raliu prin oras, inconfortabil pt pasageri. Cumva asta a aparut pe la 50ani, parcă inainte era mai chill. Fara casco, a ciocnit oglinda de oglinda altui meserias, 1500 de lei au usturat la masina de până in 5 ani.
    Acum are 60, e mai bland in trafic, n-a mai atins-o deloc.

    00
  10. Tata depășește ca besmeticul. Când vine în București, parchează pe locurile altora de reședință și nu lasă număr in geam, că ce, „stă și el puțin”. Mă duc și las numărul meu sau îi mut mașina, că nu vreau să deranjeze pe cineva.
    E genul ăla de șofer care stă în curul mașinii din față, veșnic depășește, le știe pe toate, are carnet de 300 de ani, fără accidente, milioane de km făcuți, bla bla.
    Mă cert cu el fără nicio jenă, îi arunc rahaturile alea pe care le pune la centuri ca să nu îi mai bipaie senzorul, când pleacă la drum lung îi zic mereu să conducă atent că eu nu am de gând să mă duc să îl râcâi de pe asfalt dacă se face praf, îi cumpăr eu anvelope dacă mi se pare că cele pe care le are sunt uzate.
    Mai comentează la mine dar i-o tai rapid.

    00
  11. Socra-miu, 80 de ani, conduce de cand lumea, din ala de merge cu 40-50 la ora viteza maxima. Ii zic ca ar trebui s-o lase mai moale cu condusul ca nu mai vede bine si nu mai are reflexe. Se ariceste la mine ca ce-i spun eu, mitic, lui cum sa conduca.
    Ii zic sotiei „bai, eu nu-l vad bine in urmatorii doi, trei ani”.
    Dupa un an, statea la semafor intr-o intersectie, face stanga si dupa ce intra pe stanga, p pune la pamant oglinzile a trei masini parcate regulamentar. Se opreste dupa 200 de metri, la urmatorul semafor ca il claxonau ceilalti soferi pentru ca n-a oprit.
    Mosul nici nu auzise cum a rupt oglinzile. Efectiv, era deconectat de la ce se intampla cu masina lui in timp ce o conduce.
    Pentru mine e exemplul perfect de „oameni care nu vor sa priceapa”. Cu tot respectul pentru ei.

    00
  12. Daca aveti parinti care asculta de sfaturile voastre in ale condusului, eu va doresc succes. La mine nu e cazul.
    „Nu imi spui tu mie cum sa conduc”.

    00
  13. Am scris un articol in care am PRESUPUS ca soferul din fata era batran, iar acum venim cu follow up cu sursa articolul anterior. Plm.
    Nu ar fi mai corect sa vii cu o statistica in care zici „30% din accidente se petrec pt. ca nea fane e slow as fuck”? Pentru ca daca nea Fane merge incet (pe banda a doua sau nu), si singurul inconvenient e ca pierzi 5 minute in plus, donno, parca nu suna periculos.

    Asta e din seria de articole „bolidul condus cu 180 la ora a distrus 3 vieti si 4 gaini. DAR NU SPUNE NIMENI CE CAUCIUCURI AVEA!!!! CA NU VITEZA UCIDE, CAUCIUCURILE!”. Stiu, hater, dar, cam asa se vede din dreapta.

    00
    • tocmai asta e, că statistica nu spune nimic. și de obicei pe tine te face nea fane să faci prostii, că conduce ca cizma, dar nu auzi și partea cu „din cauza unui prost am tras de volan”.

  14. A dat inghetul la brasov? reduce si Vali viteza la 80 in oras.

    00
  15. Pe la 65+ ani tata a zis ca nu se mai simte in stare sa conduca si sa facem ce vrem cu masina si aia a fost. Un vecin de aceeasi varsta se chinuie 15 min sa iasa din parcare si nu cred ca merge cu mai mult de 50 km/h pe nici un drum. Bineinteles ca niciunu dintre ei nu a fact nici un fel de accident…

    00
  16. Tata are 55+ si conduce periculos de cand eram mica. Partea buna e ca mereu a pus masina la punct, cauciucuri, revizii etc, dar conduce cu viteza de parca mereu pierde avionul si nu poarta centura desi a primit o groaza de amenzi, de alea mari. E un exemplu bun in favoarea amenzii diferentiate in functie de venit. Pe unii nu ii ustura destul la buzunar cat sa stea cu teama ca daca il prinde o sa fie nasol rau luna aia. Teama pt propria viata sau a altora am vazut ca nu are efect.
    Suntem 3 surori cu permis si e dezamagit ca n-am mostenit stilul lui de a conduce :D.
    Toti barbatii din familia extinsa au mentalitatea asta ca respectam regulile daca e politia in zona nu ca sa fim in siguranta, cu exceptia celor educati. Aproape niciunul n-au facut accidente, dar a fost noroc si grija celorlati din trafic.

    00
  17. Tata ca tata, dar mama?

    00
    • pai mai mult tatii au carnet printre persoanele de 65+. ca cam asa era societatea acu 45+ ani. in alta ordine de idei, al meu are exact 75 si conduce exact ca la 35. nu intra in depasiri periculoase, se asigura tot timpul, respecta viteza, ok pe alocuri mai mult dupa ureche ca nu prea sunt panouri, iar pe autoruta nu merge cu mai mult de 120 desi ar putea.

      00
  18. Stau si ma crucesc câtă superficialitate si „superioritate ” da din cate unul !
    Deci un „tataie” conduce prost !
    El conducea bine cand era tanar dar acum, ca e tataie, conduce prost.
    Toti ceilalti participanti la carambol erau probabil cel putin octogenari.
    Altfel nu se explica de ce tineau cu tot dinadinsul sa-i suga teava de esapament lui tataie.
    Pentru ca daca erau niste tineri cu masini bengoase ar fi avut si spatiul si reflexele pentru a evita carambolul in lant.
    Pe scurt, nu conteaza ca avem de-a face cu niste ( multi ) ageamii !
    Conteaza ca a franat un tataie cu o masina de 0,9 de pe banda a doua !
    Jos tataie de pe soselele tarii !

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.