Justiția pe care o apărăm: 4 ani pentru 2 morți

S-a dat decizia în dosarul Andronache: 4 ani și 6 luni pentru femeia care a omorât două fete. Și City Insurance, care e în faliment, să plătească 160 milioane familiei victimelor. Ah, scuze, e altă sumă, dar ați înțeles ideea.

Pe mine mă interesează alte două aspecte.

Ce sancțiuni au primit procurorii care au greșit dosarul de 2 ori?

Știți povestea, dosarul a fost trimis de două ori înapoi de judecători, pentru că nu era bine făcut. Au fost sancționați cumva procurorii care au făcut dosarul?

Mai grav, câte dosare din astea greșite sunt făcute anual? Câte procese pierde statul din cauza lor? Întreb asta și pentru că primarul Brașovului a scăpat de toate dosarele pe care le avea, de pildă. Pe la Ploiești, familia Cosma și Sebi Ghiță la fel, era o șobolănie imensă acolo.

Câte termene a avut dosarul?

Sunt multe dosare cu M. Leonte (o să vină peste 5 ani să îi scot numele din articol, în baza reabilitării), dar cel principal pare a fi ăsta. Ce văd eu, cu ochii mei? Că se poate judeca un dosar nasol în 4 termene? Asta văd?

Cam pune în perspectivă toate dosarele care se târâie de ani de zile pe chichițe și nimicuri. Gen, un proces de furt a durat 7 ani, până fapta s-a prescris.


Nu știu ce să zic, nu prea aud vorbe dinspre justiție despre reformă, ci doar despre „nu vă atingeți de pensiile noastre” sau „salarii mai mari”. Nu-mi dau seama de ce.

Altfel, judecați voi cu capul vostru: doi oameni cu bani au preferat să se suie băuți la volan în loc să ia un taxi. De câte ori au mai făcut asta? Câți fac asta zilnic prin România?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

57 comentarii

  1. Dinspre Predoiu se aude o tăcere sugestivă

    00
  2. „Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.”

    Mai scade doi ani la apel, mai scrie o carte in puscarie si iese dupa 6 luni pentru buna purtare.

    00
    • Haideti dom’le, e la prima abatere, a mai avut si probleme de sanatate… Ia cu suspendare. Cat despre mizeria ordinara cu despagubirile… Cum au ajuns la fabuloasa suma? Exista vreo norma, vreo formula de calcul, ceva? Sau e dupa cum bate vantul? Oare cei de la ASF ce pot comenta pe subiectul asta? Sau ei sunt ok cu „au intrat banii, nu ne intereseaza”?

      00
    • Despăgubirile, după cum bate vântul și ai investit in avocat. Dar, in cazul asta, puteau să fie și vreo 100 milioane… Nu știu dacă mai contează! De la data la care s-a pus în discuție falimentul city și până la data la care s-a pronuntat instanta, au trecut vreo…. 8-9 luni!?!? Timp in care și-au vândut mai toate bunurile?!?!
      A fost foarte cidata faza de dinaintea pronunțării… Imediat după ce au vândut la licitație, în executare, sediul din ctin Aricescu… Au pronunțat intrarea în faliment!
      Din păcate, nu știu dacă oamenii aia vor putea primi despăgubirile, chiar daca au un rang de preferință!

      00
    • zoso a scris la misto 160 de milioane. ba chiar a evidentiat acest lucru prin „Ah, scuze, e altă sumă, dar ați înțeles ideea”. suma reala e 800 000 euro.

      00
  3. Hai sa nu ne mai invartim in cerc sau sa nu ne mai ascundem dupa cires si sa recunoastem toti de pe aici de pe blog ca Romania este un stat esuat iar perspectivele sunt negre. Care nu am plecat de aici din diferite motive asta este dar copiii pregatitii pentru export cum spunea cineva pe net , adica incurajatii sa plece in tarile civilizate ca sa isi faca un viitor pe acolo unde au alte oportunitati de dezvoltare. Da, stiu , or sa apara imediat comentatorii clasici care ne vor spune ca afara nu umbla cainii cu covrigii in coada sau ca in afara nu curge lapte si miere pe strazi, da este nasol in afara , nu este totul perfect dar daca comparam cu Romania stiti rezultatul.De aia au emigrat definitiv vreo 5 milioane de romani care nu prea sau mai intors, ca este nasol in afara si foarte misto in Romania.
    Viitorul Romaniei il vad foarte trist, probabil in urmatorii 10-20-30 de ani populatia va scadea drastic , pensii pula ca nu or sa fie contribuabili iar domnii bugetari isi vor mari in continuare salariile ca sa fie bine.
    Justitia romaneasca este o caricatura de justitie , de aia alte tari europene nu dau doi bani pe deciziile definitive emise de tribunalele romanesti, vezi cazul Oprescu si alte cazuri.
    Pe scurt , Romania nu mai are oameni de calitate ca aia au cam plecat sau sunt in curs de plecare , asa ca am ramas cu ciurucurile needucate in toate domeniile.
    Romania este Titanic si deja sta inclinata intr-o parte si asteapta sa se scufunde.

    00
    • spui că România este un stat eșuat; nu este, oricum nu mai eșuat decât Spania sau UK sau SUA. țările alea de care vorbești nu sunt mai civilizate, sunt mai bogate; țara asta nu are o problemă cu civilizația, are o problemă cu banii – și lucrurile stau așa cum stau fiindcă istoria nu a permis României să extragă rente necuvenite de aiurea de pe glob.

      justiția. eu cred că cei care vor veni după noi, uitându-se la ce s-a întâmplat, după ce pasiunile se vor fi temperat și majoritatea actorilor se vor fi mutat altundeva, vor spune simplu, așa cum spunem și noi astăzi despre deceniul 9 al secolului trecut: atâta s-a putut, asta este tot ce se putea face în condițiile date, cu banii existenți atunci, cu oamenii care au fost.

      00
    • NOU
      #8

      Cei 5-6 milioane nu au plecat din cauza corupției ci a veniturilor de mizerie.

      Când mori de foame ți se rupe de procurori, spitale sau autostrăzi.

      00
    • Ba este (sau va fi în curand) din motive demografice și de structura etnică a populației…de la revoluție pana acum și de acum încolo, romanii rămași nu au mai făcut copii și nu vor mai face; au facut si vor face suedejii. Și oricât de political corect ar vrea unii sa fie, trebuie sa recunoască ca suedejii nu vor da curând elite în domeniile care fac lumea mai bună . Ei sunt urmașii celor mai năpăstuite caste din India, aici au suferit de foame, frig, izolare, inca multe generații de acum încolo vor gândi cu burta , cu sa fac banii sa moara dusmanii….si vor deveni majoritari…sa ne imaginam cum va arata tara asta plina de suedeji…India 2.0 …locuiesc intr-un cartier dormitor al Bucureștiului, pe care il cunosc foarte bine de 40 de ani, bunicii materni locuiau aici, am petrecut aici multe vacante ale copilăriei…deci pot face comparația intre oamenii care locuiau în comunism și imediat după revoluție , și cei de acum…in prezent e plin de suedeji, cu ce deriva din asta : scandaluri, bătăi, mizerie, lipsa de respect, comportament de India slums, zone care au ajuns sa arate ca India slums …printre ei, bătrânii, apăsați de griji și lipsuri, și tinerii bucureșteni care nu au emigrat sau nu castiga suficient pt a se muta în enclavele ‘realizatilor’ din Bucuresti, și provinciali rămași la capitală fugind de lipsa de alternative din zonele de bastina; ambele categorii de tineri sunt la fel de suedejizati și cocalarizati…de altfel se vede și în rezultatele alegerilor locale, de sector, castiga cine da ceva pomeni bătrânilor amărâți…pe suedeji si pe tineri nu ii prea interesează…

      00
    • Romania nu e un stat esuat, e un stat mort. Agitatia provine de la viermii care consuma cadavrul: procurori, suedeji, doctori, politisti

      00
    • 100% de acord cu comentariul lui gigi. Vai de curul generatiilor care vin dupa noi ! Noi, astia la 40-45 de ani…..

      00
    • @car. greșești. eu locuiesc lângă câteva familii de suedezi și pot să-ți spun că din astea 2-3 familii (termenul este destul de impropriu, în sfârșit, cred că sunt vreo 16 oameni) au lucrat, toți adulții, de când se știu. imediat după revoluție, când s-au închis întreprinderile unde erau angajați, s-au reprofilat rapid către ceea ce știau foarte bine să facă: acoperișuri, jgheaburi, burlane; ulterior au adăugat și o „divizie” de exploatare a lemnului. cei mai în vârstă sunt 90% analfabeți, cei maturi 50%, tinerii – 0%. uite o poveste cu suedezi:

      una din fetele „adoptate” de ei (termenul, iarăși, este impropriu când vorba despre tribul ăsta), care are acum vreo 19 ani, i-a lăsat efectiv cu gura căscată pe greii de la Regeneron Pharmaceuticals, arătându-le că nu-știu-ce proteină se plimbă prin organism și produce efecte urmând un pattern matematic, fără nicio legătură cu dieta/medicamentația. cineva care era la curent cu situația mi-a explicat că „descoperirea” este pe drept cuvânt uimitoare – corelații care se repetă constant și pe care nimeni nu le observase înainte – însă nimeni nu-și dă seama ce implicații practice poate avea „matematicizarea” biologiei și până unde merge; este partea fundamental teoretică a medicinei. oricum, „suedezca” (de fapt este caucaziană 100%) s-a întors acasă (temporar – urmează să plece în Elveția) cu 2 burse, una de la firmă și alta din partea statului elvețian.

      the bottom line: atunci când „românii” le-au dat o șansă, majoritatea suedezilor și-au văzut de treabă. între suedezi sunt exact la fel de multe uscături câte sunt între japonezi sau miliardari sau fotbaliști. chestie de context, de statistică și de oameni suficient de lucizi să lucreze cu numerele astea doar după ce și-au rezolvat alte probleme pe care eventual le au.

      00
    • Bine scris „car” ! Cocalarismul, suedejizarea sau garoismul, manelizarea – 3 cuvinte care definesc Romania….Plus tzaraneala la tot pasul !….

      00
    • @Joker

      Mai, nu te supara ca iti spun, dar bati campii cu gratie.Ori traiesti intr-o realitate paralela ori ai o capacitate uimitoare de a augmenta realitatea astfel incat sa te simti tu bine.
      Peste 5 milioane de romani te cam contrazic pentru ca altfel situatia era alta.Icearca sa iti recalibrezi perceptia asupra realitatii si scoate filtrul roz.

      00
    • bai astia care aruncati cu kkt fara motiv in romania ar trebui sa mergeti intr-o tara cu adevarat de lumea a 3a si apoi sa comentati, Joker are partial dreptate dar e mai simplu sa spui ca romania e stat esuat mai ales cand nici nu te-ai obosit sa-l transformi in stat ‘ne-esuat’

      00
    • Joker, tu spui de o excepție care confirma regula…nu înțeleg la ce te referi cu lăsatul în pace, cu ce sunt deranjați? Uitandu-ma la ce autoturisme au, îmi pare ca chiar sunt foarte lăsați în pace…o fi și de la faptul ca romanii au apetit pt coruptie, spaga, nu știu…

      00
    • NIX , retrogradam sigur…e ca la fotbal, nu poti sa ajungi în Liga Campionilor cu Dodel Tănase sau Florinel Coman…nu știu ce pot face mai mult decât sa îmi plătesc impozitele și taxele, sa ma comport civilizat, sa nu înșel, fur, sa nu iau mită…oare sa ma duc la spălătoria auto de la colt, patronata de niste suedeji care schimba lunar avioane de mașini (cea mai recenta este un Maybach ultimul model) si sa ii întreb care e secretul succesului ? Ca vad ca se opresc și polițiști pe la ei, băieți cu ghiozdane goale, și care pleacă cu ele nu asa goale…sau la suedejii care au primit permisiunea de la neacoita sa faca si ei blocuri printre blocurile făcute de el și frati-su ? Ca dacă pot bănui de unde au bani fratii neacoita de făcut blocuri , nu prea înțeleg de unde au niște suedeji cu un vocabular care arata puțintei ani de școală …

      00
    • @car, sa respecti legea nu inseamna ca faci activ ceva in a transforma tara, de asta spun ca perceptia e un pic distorsionata in functie de nivelul la care te afli. respectand legea respecti status quo nimic mai mult. ar trebui sa facem o comunitate pro legi si pro legi mai bune si mai bine aplicate altfel nu are sens sa ne asteptam ca se schimba lucrurile in bine. doar sa comentam online nu inseamna ca suntem intr-adevar o comunitate desi are si aia efecte vizibile uneori.

      00
    • @Bart – eu sunt unul din cei care n-au plecat din cauza veniturilor de mizerie. Ca se pot face bani frumosi si in Romania. Toate bune si frumoase pana ai contact de orice fel cu Statul Roman. Controale la care trebuie sa iei obligatoriu amenda, functionari publici de orice fel cu aere de superioritate, care isi schimba tonul instant cand le spui ca „doresc sa discut cu superiorul dumneavoastra”, spitale mizere si fara medicamente, gradinite/scoli samd lasate in paragina, servicii in batjocura (am gasit o coaja de paine in mancare la Costinesti), mizeria de japca cu mancarea afisata pe meniu cu pretul la suta de grame sau sa mai platesti 3 lei o felie de paine, plagiatele ministrilor, pensiile speciale, certificatele de revolutionar false, Ilie Nastase in uniforma de general, samd. Toate astea nu reprezinta nici macar 10 la suta din lista de motive care m-au facut sa emigrez.

      Acum vreo 15 ani imi spunea un fost coleg de facultate stabilit in Spania: cel mai mare avantaj e ca, daca lucrezi, ai scapat de grija zilei de maine. Mie mi-a luat mult timp sa ma obisnuiesc cu faptul ca pot merge la doctor fara sa am bani la mine, doar cu cardul de sanatate. In Romania, 20 de lei adeverinta, 50 de lei consultul, iar analizele la privat, ca la stat trebuie sa astepti cateva luni. Platesti orice, desigur, ca Casa de Asigurari de Sanatate a cumparat niste echipamente de milioane de euro care zac prin subsoluri din lipsa de specialisti sau reactivi.

      00
    • Oameni buni, cei care ziceți că România e stat eșuat din cauza justiției, n-ați avut de-a face cu justiția italiană, franceză, germană, etc.

      E fix tot o sărăcie, totul se rezumă la cine ești și în ce cercuri te învârți. La fel chiar și în glorioasa și măreața US.

      Problema e că justiția se face după niște reguli de acum câteva sute de ani, care în societatea de azi nu mai are multe tangențe cu realitatea. Și în general din vremuri arhaice justiția era ca să apere rezolve conflictele nobilimii, nu să dea dreptate muritorilor de rând, asta era un mic bonus.

      Legile sunt complet ne-adaptate vremurilor moderne și nu doar la noi e așa. Ar trebui dublat numărul de judecători și procurori dacă nu chiar triplat ca să facă față conform legilor și procedurilor curente.

      Sau…să se simplifice legile și să se modernizeze, dar pentru asta ai nevoie de niște parlamentari bine pregătiți, relativ mai tineri de 60-70 de ani, și pe deasupra, să fie și bine intenționați.

      00
    • @manu144x
      Romania este un stat esuat si din cauza justitiei , este ca o cireasa pe tort , nu este vorba doar de justitie. Teoria ta este oarecum corecta si interesanta dar nu a putut tine in tara atatia romani plecati definitiv.
      Ar fi interesant sa ne spui daca ai trait in tarile enumerate de tine si daca te-ai hotarat sa te intorci in Romania in urma concluziilor tale.

      00
    • @manu144x. foarte bună observația – știm care-i boala, nu prea știm ce să facem în legătură cu asta. justiția perfectă și completă ar face imposibilă viața – am deveni o planetă de gardieni, procurori, inculpați și judecători.

      00
    • @gigi. 2 lucruri care sunt perfect valabile și în Elveția, și în Finlanda și (probabil) și în America: 1) omul sfințește locul; 2) să fii mai sărac decât media celorlalți din jurul tău este o idee dintre cele mai nefericite, indiferent că este vorba despre justiție, asistență medicală sau servit cina la restaurant.

      00
    • Las aici un comentariu gasit pe internet unde discutia era despre plecarea in masa a inginerilor comparativ cu medicii :

      ” Asa este, au plecat mai multi ingineri decat medici. Vor continua sa plece, acesti oameni in general sunt oameni educati si pleaca nu doar pentru bani mai multi ci pentru a trai intr-o tara normala la cap, unde platesti impozite mai mari dar acestea se intorc in societate sub forma de infrastructura, educatie, sanatate….etc. In concluzie acesti oameni nu pleaca doar pentru bani ba dimpotriva, pentru o societate mai sanatoasa. Caz concret, niste prieteni de-ai mei, inginer IT, sotia economist (lucreaza in audit financiar) s-au intors din Anglia unde ea lucra la Amazon el la alta companie. El a venit pentru un job platit cu 4000 de euro, ea continua sa lucreze pentru Amazon UK din Romania, amandoi castiga o caruta de bani. Dupa 2 ani de stat in tara s-au saturat si vor pleca din nou, de data asta definitiv. De ce? pentru ca tara s-a umplut de cocalari, educatie, sanatate praf, jeg peste tot, marlanie topeala si zero infratructura, trafic infernal, poluare, nesimtire, coruptie….etc. Inca mai sunt persoane, corporatisti care traiesc in bula lor dar cat apare vreo problema si dau cap in cap cu sistemul se trezesc la realitate, in acel moment s-a terminat. Zilele trecute declara unu pe aici ca sunt 19 milioane de romani rezidenti hahahaha ce tupeu de mincinos, poate posesori de CI/Buletin. Cand vezi ca zoaiele societatii au luat conducerea statului si il duc direct in gard cu viteza maxima daca esti un om rational care se gandeste la viitorul lui si al familiei si mai ai vreo oportunitate sa pleci, nici nu mai stai pe ganduri. Din pacate acesta este pericolul mortal pentru Romania pe care vad ca-l ignora toti asa zisii politicieni.”

      00
  4. Cum nu vedeți pădurea de copaci. În timp ce noi scriem pe-aici, mai duce o campanie asidua de descurajare a consumului de droguri, un deputat PNL a înaintat o propunere legislativa de creștere a pedepsei pt cei implicați în consumul de droguri, samd. Deci Ro e un stat cât se poate de activ în a preîntâmpina situații nefericite de genul Andronache, dar dacă tot s-a întâmplat,, daca tot a dat D-zeu nenorocirea, de ce sa nu-i dea o șansă de reabilitare făptuitorului? Scriu din Cj, orașul în care administrația publica e fan blesteme, la locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități fiind atașat un panou cu blestem „daca-mi iei locul, ia-mi și handicapul”. DOAMNE AJUTA

    00
  5. La Cristian BV am auzit prima oară de „cartierul procurorilor”

    00
  6. Dar ce fel de asigurare a avut asta încât toate daunele i-au fost preluate de City Insurance?

    00
    • RCA la City Insurance?

      00
    • Păi dacă ești băut, firma de asigurări mai preia sarcina plății daunelor?

      00
    • Întotdeauna! Pentru păgubit/victima, plătește întotdeauna asigurătorul! Doar că se va îndrepta împotriva dobitocului băut/drogat, sa își recupereze banii plătiți. Tocma asta e rolul asigurării… Sa suporte daune de nivel dasta astronomic. Că nu toti infractorii sunt meleonari că Mario… Nu că ăla ar plati!

      00
  7. Daca bause si a provocat accident, de ce sa plateasca asigurarea ceva si nu cine a provocat accidentul??

    00
  8. Politistul care a omorat-o pe Raisa Nicoleta Barbu, ca se grabea sa-si ia saorma, a primit ZERO zile. Mai aveti nevoie de motive pentru a pleca definitiv din tara asta mizerabila?!

    00
  9. In afara de cele maxim de triste despre perioada comunista, ce filme romanesti mai iau premii la Cannes sau Berlinale? Pai, cele reprezentative pentru societatea romaneasca, cum este si „Pozitia copilulului”, care semnala problema asta acum 10 ani. De „Bacalaureat” nu mai zic. Cati oameni cu bani (de la middle-class in sus) fac asta? 90+%, adica majoritatea.

    Se intampla peste tot? Sigur, doar ca procentele si eficacitatea justitiei difera de la tara la tara. In Romania, atat procurorii cat si magistratii stiu si ei ca ar proceda la fel daca ar fi fost prinsi in locul inculpatului.

    00
  10. Ți-e și frică să mai ieși pe stradă în România, atât ca pieton cât și ca șofer.

    00
  11. Am mai spus-o: crima perfecta in Romania o faci conducand un auto, eventual si un pic baut. Nu conteaza unde comiti (pe trecere, trotuar, etc.), scapi foarte rapid si reabilitat in cativa ani.

    Q.E.D.

    00
  12. Acum un an un mucos de 18 ani cu un Q8 a rupt la propriu in doua un om pe trecerea de pietoni, avea decat 180 km/h in centrul orasului. Nu se mai aude nimic de dosar, era fiu de combinator local.

    00
  13. Este evident un subiect cu impact la public, care ridică niște emoții, plus că avem de fapt două subiecte cu impact la public – un accident grav cu victime și procurori/judecători care ar fi trebuit să facă lucrurile mai repede, ori unor oameni li se pare că pedepsele trebuiau să fie mai mari etc.

    Fără discuție că oamenii vor dori să comenteze așa ceva, mai ales că oamenii nu trebuie să schimbe nimic la ei – altcineva, undeva departe, pare că a greșit ori poate chiar a greșit, deci putem dezbate și putem arăta cu degetul.

    A, dacă mâine am afla cum 1.000 de oameni care închiriau apartamentele fără acte au fost verificați de ANAF și li s-au dat amenzi de câte 10.000 lei la fiecare, sau în fiecare zi au fost ridicate 1.000 de mașini parcate ilegal și proprietarii au primit 2.000 lei amendă fiecare – atunci probabl că ideea generelă ar fi ce domle, ANAF – ul, poliția chiar nu mai au nimic altceva de făcut decât să se ia de niște bieți oameni care se descurcau și ei cum puteau – de ce nu i-au luat pe hoții ăia mari – unde „hoții ăia mari” sunt diverse persoane, în funcție de vederile fiecăruia.

    Unde vreau să ajung – dacă cineva crede că un om exemplar, un stâlp al societății, într-o zi oarecare, așa pur și simplu, se îmbată/droghează, se urcă la volan și accidentează alți oameni – PUR ȘI SIMPLU NU ESTE AȘA.

    Oamenii încep prin a încăca diverse reguli minore – gen parchează aiurea, nu plătesc datoriile la întreținere, mai fumează un cannabis, închiriază apartamente fără să le declare la ANAF etc. – adică „se descurcă”.
    După ani de zile de „descurcat” regulile/legile devin ceva orientativ – astfel fiecare om ajunge la un set propriu de reguli, adică ce este corect sau incorect să facă PENTRU EL – dar fără nicio legătură cu legile – cum ar fi de exemplu cannabisul care este interzis, deținerea lui este infracțiune – dar o grămadă de oameni nu sunt de acord cu legea asta și explică ei ce bun este de fapt cannabisul.

    Astfel că în final, de ex. celui care fumează cannabis i se pare perfect normal să fumeze cannabis și să conducă și cum adică să îi facă poliția dosar că a fumat cannabis și a condus, iar celui care bea în mod frecvent i se pare perfect normal să conducă băut.

    La un moment dat un astfel de om face un accident – iar noi ca societate IGNORĂM toate împrejurările care au determinat ca unui om să i se pară perfect normal să conducă băut oti drogat și ne concentrăm doar pe pedeapsă – de ce e pedeapsa prea mică, de ce a durat procesul așa mult.

    Dacă am începe să impunem respectarea regulilor mici oamenii ar respecta mai mult și regulile mai importante – adică dacă ar fi de la sine înțeles că la parcarea ilegală iei minim 1500 lei amendă, dacă faci scandal în bloc minim 5000 lei amendă, continui scandalul după ce vine poliția, minim 15.000 lei amendă și așa mai departe – oamenii ar înțelege că legile nu sunt opționale și trebuie respectate.

    Dacă însă pe noi ca societate nu ne interesează respectarea regulilor mici nu are cum să fie bine chiar dacă la faptele grave oamenii ar lua pedepse duble sau triple față de acum – uitați-vă în America, sunt pedepse cu închisoarea de 50 de ani, sunt pedepse cu moartea – vi se pare că nu mai sunt infracțiuni ????

    00
    • toti sunt pentru gușă. punga de bani.
      are cineva impresia ca demo-razboiul din ucraina e pentru altceva?
      muricanii se bucura ca isi testeaza si vand armament, rusii la fel, plus mai castiga teritorii si resurse, arabii si alti dictatori se bucura ca vand in locul lui putin si tot asa.
      putere si bani, viata fara ele e pustiu.

      00
    • Teoria ferestrelor sparte, mai pe scurt.

      00
  14. Boss, iar o sa imi iau minusuri, dar iar te faci ca nu vezi unde e problema. Pedeapsa maxima pentru omor din culpa e 5 ani. A primit 4 ani si 6 luni, nu stiu de unde ai alte asteptari. In 90% din cazuri, pentru omor din culpa se da cu suspendare. Lui mme. Leonte i s-a dat cu executare, ceea ce e deja in afara uzantelor.

    Vrei pedepse cumulate ca in SUA, atunci problema e la Parlament, nu e nici la judecatorie, nici la procuratura, astia lucreaza cu ce au.

    00
  15. Un mizer de la curtea constitutionala argumenta necesitatea pensiilor speciale ale magistratilor pe motiv ca nu pot avea afaceri private. Ca si cum sunt obligati sa fii magistrati. Alt argument nu a gasit luminatul.

    00
    • Asta cu pensiile speciale la magistrați este o discuție care nu o sa termine niciodată iar la cata furie s-a adunat pe tema asta în societate unii ar fi de acord ca magistrații sa nu mai primească pensie deloc.

      Dacă este însă să fim cinstiți cu noi ar trebui sa ne întrebam cine preferam sa ne judece – un magistrat care are un salariu/pensie care ii oferă o viata bună fără sa facă niciun fel de compromisuri ori un magistrat care trebuie „sa se descurce” ca să aibă o viata bună.

      Dacă îl preferam pe cel care nu trebuie sa facă compromisuri atunci trebuie sa înțelegem ca omul ala învață practic toată viata deoarece legile se schimba constant, nu are voie sa aibă afaceri și nu are voie sa facă multe lucruri- iar pentru asta trebuie sa fie plătit pe măsură .

      00
    • Eu m-am referit la pensii speciale, nu la salariu sau la pensia din contributie. Si cred ca salariul este destul de mare ce asigura si o pensie decenta.

      00
    • Eu înțeleg la ce te-ai referit – problema este ca daca esti doctor poti sa faci consultatii și la tine la cabinetul privat, daca esti profesor poti da meditații, daca esti instalator sau zugrav poti face lucrari de instalatii, dacă esti IT-ist poti să repari calculatoare sau să instalezi softuri și așa mai departe, ai înțeles ideea.

      Ca doctor (de ex.) poti să ai cabinet particular sau poti să nu ai – dar cabinetul ala ți-l faci in timpul vieții active, tu faci exact aceleași activități și la spital și la cabinet, lumea te stie iar cand ieși când ieși la pensie ai deja o clientelă. – adică poti să ai niste venituri suplimentare.

      Dacă ești magistrat nu poti să faci nimic altceva – adică toate veniturile tale prezente și viitoare vin din salariul/pensia de magistrat – de fapt poti sa fii cadru didactic la facultatea de drept, dar aici sunt extrem de putine locuri de profesori disponibile, deci e ca si cum nu ar fi – că doar mai sunt și alti oameni care vor să fie profesori la facultate, nu doar magistrați.

      Problema este ca in magistratura se intra extrem de greu, sunt 12-15 candidati pe un loc, deci oamenii aceia sunt foarte bine pregatiti și ar putea ca in timpul liber sa muncească și să castige niste bani ca avocati sau juristi doar că nu pot să facă asta, pentru că legea le interzice – adica unui doctor statul ii spune că in timpul lui liber poate sa faca ce vrea adica inclusiv sa isi practice meseria la un cabinet particular, dar unui magistrat statul ii spune ca nu poate sa faca nimic altceva in afara de magistratura.

      In mod normal cand interzici unui om să muncească suplimentar pentru a castiga niste bani in plus trebuie să vii cu o contrapondere – la magistrati asta inseamnă niste pensii mari care compensează aceste neajunsuri din timpul activității. Că aceste pensii sunt prea mari și poate ar trebui să fie ceva mai mici asta este o discutie separata, dar nu poti sa le legi doar de contributia din timpul activității atata timp cat tu ii interzici omului ala sa mai munceasca suplimentar.

      Referitor la faptul că nu îi obliga nimeni pe oameni sa fie magistrati – asta este adevarat, dar trebuie sa fii naiv sa crezi ca un om se face medic, magistrat sau ce mai vrei tu doar din vointa sufletului său – toti oamenii vor să aibă un salariu/venit care sa le permită să trăiască bine – de asta am spus eu sa ne gandim daca vrem magistrati care să fie multumiti de salariul/pensia lor si care să judece drept sau magistrati care să se multumească DECLARATIV cu un salariu/pensie de 2 lei dar sa se „descurce”

      00
    • Nu te obliga nimeni sa fii magistrat, e simplu. Din 15 pe loc, doi vor considera ca pot castiga mai bine in alte domenii si renunta, raman tot 13 pe loc. Salariile lor sunt foarte ok deci sunt si motivati. Sa crezi ca daca oferi si mai mult omul va fi mai corect este o prostie.

      00
    • Mirele, ce argument de romania tv e ala cu legea le interzice sa faca si ei un ciubuc si d’aia au nevoie de compensatii si pensii.
      Mane, legea le permite sa se faca it-sti, dansatori sau ce vrea pla lor. Nu ii obliga nimeni sa se faca magistrati. Ii obliga numai sa nu aiba conflicte de interese daca accepta jobul asta.
      Mai ramane sa se planga politistii ca nu pot sa dea si ei o spargere in timpul liber.

      00
  16. Teoria ferestrelor sparte, mai pe scurt.

    00
  17. Justiția e doar o reflecție a societății în general, cum merge societatea, așa merge și justiția. Cum e înclinată societatea, așa e și justiția.

    Societatea în general cred că o fată de 11 ani poate fi curvă dacă se-mbracă într-un anumit fel => avem judecătoare care dau sentințe gen fata de 11 ani ea a vrut, n-a fost viol.

    Noi considerăm că a fura bani și a face corupție nu e cine știe ce mare lucru, doar n-a dat în cap la nimeni => avem pedepse blânde pentru tunuri de milioane de euro.

    Avem oameni care fac accidente cu alcoolemie, asta e domnule, oameni suntem, mai bem un păhărel, i se putea întâmpla oricui, să fim înțelegători. Ce căutau și ăia pe trotuar fix acolo la ora aia? N-aveau părinți?

    Parcăm care unde vrem, nimeni nu pățește nimic, la fel, oameni suntem, dacă omul are o problemă urgentă de rezolvat la șaormerie, trebuie să înțelegem.

    00
  18. eu zic asa, daca nu aveam politie si justitie, pe soferita aia o omorau oamenii cu pietre. pe de o parte se facea si dreptate, pe de alta parte scuteam o gramada de bani pe salariile politistilor, procurorilor, judecatorilor care au lucrat la cazul asta.

    si stai asa, e abia prima instanta. se duce mai sus si se alege cu suspendar.

    00
  19. justitia romaneasca si dreptatea sunt la fel ca portalul just.ro si paragrafele

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile