Săptămâna trecută, maeştrii internetului românesc, adică corcoduşii de la GeSePe, au înregistrat la RNC domeniul euromanele.ro. Nu mă întrebaţi de unde ştiu, bloggerii au sursele lor. După ce m-am gândit un pic ce au ce gând să facă cu el, am început să întreb în stânga şi în dreapta despre asta. Răspunsul nu a întârziat: […]

se vor reduce salariile, dar nu şi la companiile de stat. care sunt toate pe plus, încqt vor măriri şi subvenţii. hai cu greva la metrorex pentru salarii! cfrul nu protestează, că am auzit că anul trecut au produs milioane? în primele 4 luni ale anului, guvernul a cheltuit bani ca şi cum ar fi […]

Făcea un ban cinstit din reclama unui rezidenţial pentru engleji, care urma să fie construit într-un parc naţional (Hoia Baciu). Urmăriţi totul, e amuzant foc cum România e prezentată ca o ţară de viitor, iar Cluj ca un Silicon Valley al Europei.

Companie de servicii si produse financiare (altele decat asigurari) cu sediul central in Bucuresti, angajeaza agent de vanzari cu domiciliul stabil in BUCURESTI, precum si in fiecare oras din tara. Pot aplica inclusiv si candidatii fara experienta in domeniul marketing-vanzari, dar care activeaza in prezent in cadrul institutiilor bugetare: Camere de Comert, Administratii Financiare si […]

Pe 1 mai a ieşit un număr dublu, care se pare că va fi şi ultimul, pentru că revista e într-o situaţie financiară dificilă. Dorian Prodan a plecat din poziţia de redactor şef de câteva luni, mai mulţi redactori au fost dati afară, fiind păstraţi doar doi, care se ocupă de site şi celor rămaşi […]

Articolul ăsta ar fi trebuit să apară pe digital.iqads.ro, dar a fost refuzat la tipar. “Clientul e prost, clientul nu înţelege, clientul vrea totul pe bani puţini, clientul visează noaptea şi ne pune pe noi să executăm ziua, aşa nu se mai poate, e nasol, e trist, industria online de la noi nu e la […]

Zilele astea am făcut un pic de finetuning la blog. Am schimbat CDNul, am comprimat nişte cssuri, a bulit nişte htmluri, totul pentru o îmbunătăţire cu 30% a timpilor în care se încarcă blogul. Mai sunt chestii de făcut… Dar hai să vă arăt altceva: Cam aşa arată procesorul cu 4 taburi deschise pe nişte […]

Subtil şi încă la faza de “să ne facem grupele şi apoi intram în teren”, războiul politic din blogosferă a început. Nu, nu mă refer la postacii de partid, ci la oamenii cu bloguri, care se constituie mai nou în găşti pentru care lumea exterioară nu există decât ca subiect şi partidele contrare sunt răul […]

E noua sperietoare. Nu ştiu voi, dar eu nu îi spun scăderea consumului, ci chivernisire. Trebuie să devenim mai responsabili financiar, şi asta de la vârste din ce în ce mai mici. Ştiu că e amuzant să ai telefon de 2.000 lei la 16 ani, dar parcă e şi mai amuzant să înveţi valoarea banului […]

Fostul premier Adrian Nastase, impreuna cu sotia sa Daniela Nastase si Irina Paula Jianu, fost inspector general la Inspectoratul de Stat in Constructii, au fost trimisi in judecata de DNA, in cursul zilei de miercuri, pentru infractiunile de luare de mita, santaj, spalare de bani, dare de mita si alte infractiuni conexe faptelor de coruptie. […]

Pe criza asta, EVZ ţine mulţi retardei în post. “Terminalul Google a fost clonat şi îmbunătăţit în aşa fel încât să fie mult mai bun decât cel original” spune Paul Barbu într-un articol tradus de pe engadget. Pe acelaşi principiu, şi tricourile chinezesti pe care le poartă Paulică sunt mai bune decât cele originale de […]

Ştiţi toţi campania asta stupidă, menită cică să ne facă să încetinim pe şosea, că viaţa e mai importantă. Nu, nu funcţionează. E fadă, inutilă şi poziţionată total aiurea. O campanie de efect ar fi una cu panouri mari pe lângă crucile de pe lângă drum. Gigel se grăbea spre casă. N-a mai ajuns. A […]