“15 ani pentru două sutici?”

DNA a solicitat ca cei doi pompieri să fie condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi uzurpare de calităţi oficiale, urmând ca pedepsele să fie orientate spre maximul prevăzut de legea penală, care este de 15 ani.

Potrivit procurorilor, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu. (sursa)

Și am auzit pe cineva întrebând dacă nu e prea mult 15 ani pentru câteva sute de lei spagă.

Faza e că ei nu sunt cercetați pentru că au luat 1 bucată șpagă, ci pentru că au luat șpagă și din cauza acestei șpăgi au murit oameni. Șpagă în formă continuată. Și cel mai probabil nu luau de la un singur local.

Asta face procesul ăsta interesant. Pentru că toți inspectorașii ăștia devin indirect vinovați când se întâmplă ceva. Mai merită alea două sutici la câteva luni de la câteva cluburi?

Plus, când schimbăm legislația să poată fi închise toate localurile improprii? 3 luni perioadă de grație, după care închis dacă nu corespunde. Păi ce facem, vrem politicieni care nu fură, dar localurile noastre dragi să rămâne deschise, cu un afiș la intrare? Vrem să așteptăm să ningă și după aia ne punem anvelopele? Vrem să ni se facă șosele și apoi să conducem noi civilizat?

film-vikings-26

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

55 comentarii

  1. NOU
    #1

    Din ce am citit despre subiect, autoritatile de control ale statului se comporta precum cele americane prin anii 60-70, ba chiar mai corupte. Mai corupte deoarece la esaloanele superioare in SUA nu prea era coruptie, pe cand in Romania coruptia e la fel de prezenta.
    Asta naste o intrebare – daca absolut toti sunt corupti, mai exista notiunea de coruptie? La care tot eu raspund – exista, deoarece exista necorupti prin natura intrinseca a ocupatiei lor (privatii, profesiile liberale). Asta inseamna ca motorul economiei este automat ne-corupt, dar ingreunat grav de parazitism la nivel de stat. Practic – Romania este un rogue state – un stat invers haiduc, ce fura de la muncitori saraci, platitori de taxe, cinstiti pentru a da celor ce nu aduc plus valoare – bugetari, corupti, bogati.
    O alta concluzie – PSD nu este nici Partid (e GIO), nu este nici Social (a lua de la muncitori pentru a da bogatilor, pensionarilor, bugetarilor nu este deloc social) si nici Democrat (nu este democrat nici in interior (ex Dragnea), nici in exterior (complet autoritarist, facem ce vrem, gen ordonam Soarelui sa se roteasca in jurul Pamantului sau ordonam Mandru ca Sunt Roman)).
    Concluzie – Romania e Jurassic Park, daca vrei sa faci ceva tre sa fii top dog si specie ta sa fie intre primele carnivore. Egalitate de sanse? Poate la furat…

    00
    • coruptia e totusi in ambele parti, nu poate exista statul corupt fara partea privata dornica de îmbogățire fara respectarea regulilor.

      00
    • @ flo – cam asta face privatul in orice tara, incearca sa faca bani prin orice mijloace II PERMITE STATUL!

      00
    • Flo, la noi nu dau spaga doar aia care vor sa stea in fata, la noi da toata lumea ca altfel functionarii statului nu te lasa sa traiesti. E, mai corect spus, taxa de protectie mafiota, nu spaga.

      00
  2. Pe tot lantul de la primar la artificier niciunul nu si-a luat meseria in serios. Toti s-au tras pe cur ca merge si asa. La cati oameni au murit si la cati au ramas infirmi 15 ani e putin. Trebuia macar cate un an pentru fiecare mort.

    00
    • s-au tras pe cur sau au luat ‘suticile’…pentru ca, romanica…

      00
    • pai a fost momentul acela… cand dupa: „Lasa ca merge si asa”… a urmat: „Au avut ghinion!”.

      00
    • Sunt vreo 3000 de scoli si grădinițe fără aviz ISU la incendiu, asta inseamna 15 ani supt presedinti com-pe-ten-ți si atenți la grijile oamenilor si care-au băgat in CSAT jurnalismul ca vulnerabilitate la securitatea națională!
      Vivat Machi&Fuhrer, spre noi culmi de împliniri mărețe…..

      00
    • mai trist e ca dupa „au avut ghinion” a venit patriarhul baniel sa ne zica ca „au meritat-o, ca s-au dus noaptea sa se destrabaleze ca niste satanisti nenorociti” (citat aproximativ)

      00
  3. Pentru câteva sute de lei au murit zeci de oameni, alte sute poate plâng și acum! 15 ani nu cumva e puțin?!

    Restul din Ministerul Sănătății care au mințit ca sunt condiții?

    00
    • ok. dar de ce să facă doar 2 pârnaie? de ce nu închidem toate localurile periculoase?

    • @Vali

      Corect.
      Toate localurile care nu corespund sa fie inchise pana cand indeplinesc condițiile.

      Șpaga primită ajungea si la alții din sistem, poate cei 15 ani ii determină sa spuna cate ceva.

      00
    • @ Vali Cu atitudinea asta trebuie sa inchidem tara.
      Curios ca pentru oamenii aia care s-au prajit in club se vorbeste de 4 ani intruna insa nu se face nimic.
      Nu vad pe nimeni sa spuna ceva de scolile sau gradinitele unde copiii nostri stau 4-8 ore / zi. Nu avem nevoie de reguli de bun simt , ca directia de deschidere a usii , exercitii lunare de adunare in locul stabilit in caz de incendiu , etc. Dar suntem olimpici la religie si avem centura neagra la tras pe nas si fumat la coltu strazii.
      Dimineata toti desteptii lasa motorul sa mearga pe strada pana lasa copilul sa nu ii fie frig , iar apoi se mira ca aia mici racesc de 3-4 ori pe iarna.
      Suntem o natie de babuini fuduli si imputiti.

      00
    • „nu se face nimic”. normal că nu poți cere de la stat ordine și siguranță dacă tu nu ceri asta de la tine întâi.

    • Normal că nu ceri de la tine nimic pt că mai întâi ceri de la stat, că doar de-aia plătești tu impozite și angajații la stat! Să facă! Să se facă!
      E ca la restaurant! Am plătit, vreau să fiu servit, în rest să pot râgâi liniștit la masă și să-mi suflu mucii-n farfurie după aia, că doar am plătit! Eventual să iau și o furculiță, că e exact același m0del ca setul pe care l-am primit cadou de nuntă de la socrii și i-a aruncat copilul o furculiță la gunoi!
      În rest, eu sunt perfect, statul e un nenorocit!

      00
  4. Problema nu e ca pt doua sutici. Problema e ca in toata tara se intampla asta si aia nu patesc nimic doar pentru ca nu au fost incidente in locatiile respective. Oricat ar lua puscarie nu se rezolva nimic la nivel macro

    00
  5. In blocurile astea de citat de pe blog se impart ciudat cuvintele. Cred ca mai bine modifici putin word-break-ul ala. La articolul precedent era complicat sa urmaresti textul .

    00
  6. Centrul vechi e plin de jeguri de localuri care au o hartie lipita pe un perete pe care scrie : „acesta locatie nu are aviz de securitate in caz de nasol”. Sunt pline toate, TOATE….

    00
    • Asta n-ar fi cea mai mare problema, fiindca nu te obliga nimeni sa intri. Mai nasol e cand aceeasi hartie apare pe scoli, spitale, institutii, si nu se face nimic pentru a remedia situatia. Dar cand poate si blocul unde locuiesti are bulina rosie de ani de zile, ce mai conteaza ca la scoala sau la serviciu cladirea nu are avizul pompierilor?
      Apropo de bulina rosie: de cati ani ai nevoie sa te muti in alta parte, in momentul cand pe blocul tau apare bulina rosie (sa zicem ca pana atunci n-ai observat crapaturile din pereti si unghiurile ciudate dintre ziduri si plansee)?

      00
  7. Ma insel eu, sau singura solutie de la autoritati pentru birocratia excesiva a fost sa permita companiilor sa marcheze spatiile ca : „Acest spatiu functioneaza fara autorizatie de securitate la incendiu”? Nu simplificare de proceduri, nu asistenta pentru contribuabil, nimic.

    00
    • dap, aia a fost singura.

    • pana la urma daca nu e un spatiu pt o activitate gen scoala / tribunal / spital nu te obliga nimeni sa intri acolo daca ai impresia ca riscul e prea mare

      is curios daca aia care comentau pe aici ca sandero e crap ca nu are 5 stele la ncap intra acolo sau nu

      00
    • @vasile99, pai nu te obliga nimeni, dar statul nu asigura conditiile sa te tina in siguranta. Nici atunci, nici acum. Dincolo de vina vizibila a celor doi, sunt probabil sute ca ei, in aceeasi situatie, pentru ca legislatia de compliance e imposibil de aplicat. Si nu exista interes din partea statului sa se imbunatateasca, pentru ca le-ar scadea incasarile informale…

      00
  8. bre, prea vreti sa aiba tatucu STAT grija de voi; sa nu ardeti, sa nu va cada casa in cap, sa fie mancarea buna etc, etc. Nu stiu cati din voi intelegeti ca de fapt vreti un stat socialist/comunist. Primii care trebuie sa aiba grija de noi, si uneori singurii, suntem chiar noi; prea asteptati sa vina statul sa va sterga la cur .. sa nu va mirati ca o sa platiti taxe din ce in ce mai mari – si le veti plati degeaba !

    00
    • De ce ar avea pretenții plătitorii de taxe la servicii medicale, siguranță pe strada, alimente produse si vandute cf unor standarde, etc?
      Doar pentru ca platesc taxe?

      Din ce grotă ai ieșit?!

      00
    • cata vreme platesc taxe la stat (consistente, zic eu) si nu injur pe nimeni nu vad de ce nu mi-as da cu parerea (indiferent de grota de unde vin). doar atrageam atentia ca toate aceste „pretentii” a caror necesitate nu o neg (doar o pun in discutie) COSTA. Si pot costa mai mult decat merita – mai ales ca statul are monopol :) .. daca nu-ti place ce face statul nu poti decat sa te cari din tara .. numai ca nu este asa usor sa gasesti o tara „pe sufletul tau”.

      00
    • @vlade in 99% dintre cazuri as de acord cu tine, da acum pe bune ca merita sa infunde puscaria pentru ca cei care au definit sistemul asta jegos l-au definit tocmai in asa fel incat sa fii dependent de spagi.

      00
    • Bine-nteles ca trebuie sa-ti folosesti creierul si sa actionezi in consecinta. Dar nu poti cere de la toti sa fie specialisti in medicina, alimentatie publica, protectia la incendii, rezistenta materialelor etc. etc. De aia exista institutii de stat, platite din taxele si impozitele tuturor, ca sa se ocupe de treburile astea. Daca ma duc la un magazin si cumpar ceva de mancare intr-un ambalaj inchis, nu ma apuc sa scot trusa de chimie si microscopul si sa fac analize, ma astept sa fie respectate niste reguli si sa nu mor daca mananc. La fel, inainte sa intru in magazin nu ma apuc sa bat cu ciocanelul in pereti, ca impiegatul de miscare in rotile trenului, ca sa vad daca rezista cladirea la un cutremur de 6 grade. Ma astept (si mi se pare o asteptare rezonabila intr-un stat civilizat) ca magazinul ala sa fie construit dupa un plan al unui inginer, cu materiale ca lumea, nu din carton acoperit cu polistiren. Nu putem fi toti inspectori ANPC, ISU si ce alte institutii mai sunt. Astea sunt lucruri de care trebuie sa se ocupe tatucu’ STAT, asta e ratiunea lui de a exista.

      00
  9. Le da cu suspendare sau cu executare? n-am gasit nicaieri detalii legate de aspectul asta :(((

    00
  10. Daca ar ciripi poate s-ar ajunge ceva mai sus, ca banii astia din spagi nu ajung doar la inspectori , ei sunt doar sageti si banii ajung pana sus in ierarhie.

    00
  11. Cum e aia cu autorizatia ISCIR sau ce mai era, unde ala care isi pune parafa pe un cazan de presiune plateste penal daca ce a semnat nu e corect? Asa ar trebui si pentru toti inspectorasii astia, se intampla ceva si tu ai dat aviz ca e bine, ia parnaie.

    00
  12. Vali, a propos de „vrem politicieni care nu fură, dar localurile noastre dragi să rămâne deschise, cu un afiș la intrare?”, da, le vrem pe amandoua, dar in primul rand politicienii banditi la puscarie!

    00
    • Pula mea, să nu greșească nimeni în fața noastră că dracu l-a luat! Noi fiind niște melteni care ne căcăm pe ele de orice legi, pt că dacă ne place și ne e nouă bine e voie!

      00
  13. Cazul, asta arata ce inseamna treaba superficiala si facuta de mantuiala. Nu a fost un soc pentru societatea romaneasca, pentru ca lumea, romanul neaos nu prea pune principiile si regulile la suflet, in schimb combinatiile si smenurile da. Trecand peste aceste clisee, problema a fost si este pusa prost:
    -Nu ma intereseaza ca x sau y da spaga, in fond fiecare face ce vrea, insa daca din cauze unei spagi au murit oameni si altii au ramasi schiloditi pe viata, spaga/luarea de mita, cam trebuie sa i se schimbe incadrarea intr-o fapta mai grava(vatamare corporala, poate si un omor).
    Pe de alta parte, in cazul in care sentinta ar fi cum si-o doresc cei din DNA, orice inspectoras va refuza sa mai dea avize si am intra intr-un blocaj total. Dileme, dileme.

    00
    • Ar fi un blocaj mental pentru unii și altii, cum adică să aplicăm legile și cum să respectăm legile! Respectarea legii, cine a mai auzit?!

      Unii bugetari ar putea intra in sevraj fara șpagă! Tragedie!

      Bos, ai uitat șpaga!

      00
    • La DNA tot români lucrează.. pt cazul ăsta , că e mediatizat , s-au găsit să facă treabă și să ceară maxim… să vă dea zoso ce am postat pe aici legat de experiența mea cu DNA…

      00
  14. E o discutie cu autorizatia asta de invediu, mai ales pt cwi care au spatii inchiriate. E prea lunga sa o pun aici insa un tldr ar fi ca proprietarul ar trebui pus sa ia acel aviz inainte sa i se permita inchirierea in scop comercial al acelui spatiu, cel putin asa e prin alte tari europenee. Acum e fix ca la noi, proprietarul inchiriaza in scop comercial dar tu nu poti obtine autorizatia pt ca spatiul estw impropriu (de ex nu are nr de iesiri necesar).

    00
    • Emag Crangasi era pe punctul de a se inchide, proprietarul a investit si a obtinut toate avizele ISU, asa e corect.

      00
  15. Bun, sa spunem ca aveau autorizatie ISU si deci pompierii si patronii erau in regula.
    Problema care se pune este daca incendiul ar mai fi avut loc ? Probabil ca da, pentru ca pirotehnistul ala idiot oricum ar fi folosit artificii proaste si n-ar fi avut stingator. :(

    00
  16. E cumva posibil ca legislatia sa fie oarecum imbecila ? nu ca ii aparam pe aia, dar gen, daca ar fi cerinte rezonabile (iesiri de incendiu neblocate, cu deschidere spre afara rapida, iluminate, extinctoare in stare de functionare si in garantie, plan de evacuare afisat, si.. cam atat probabil ca nu ar mai inflori paduchii de la „ponpieri” cu firme de „consultanta” si nici spagile pt evitat. Insa daca ti se cere sa ai bazin de apa de 50000 litri, tot soiul de documente fanteziste etc etc, incepe sa fie mai rentabil sa dai shpaga..
    Asta e valabil cam in tot ce atinge statul roman inept. ca la legislatia rutiera.. ca la orice. Excesul de legislatie produce haiduci. Nu ma itnelegeti gresit, astia ttrebuie sa infunde puscaria, dar ar trebui vazut si ce se paote cere si ce nu, un set de reguli clare simple si de bun simt probabil ca ar fi mai usor de aplicat decat un munte de hartiii si cerinte idioate.

    00
    • ok, dar nu mai bine schimbi legislația decât să dai șpagă și să nu respecți absolut nimic? că scuza cu „legislația are unele cerințe cretine, hai să nu le respect nici pe alea de bun simț” e aiurea rău.

    • nope. nu poti tu sa o schimbi. daca ai restaurant ai o problema simpla – cum faci? bain de 50k litri – imposibil. spaga la ponpier – 200lei. Sau inchizi?

      00
  17. Foarte multe scoli nu au autorizatii ISU.
    Daca mor maine 20 de copii in mod normal in egala masura sunt vinovati pompierii, ministrul de interne, primarul, prefectul, directorul, ministrul educatiei, primu-ministru si inca cateva pule puse politic acolo.
    Daca ar face cineva dintre cei de mai sus 1 zi de puscarie a 2-a zi s-ar inchide restul scolilor asa cum s-au inchis barurile dupa colectiv. Dupa juma de an cateva s-ar pune la punct dar majoritatea nu. La primul clopotel din urmatorul an scolar toate ar fi redeschise „and here we go again”.

    Acum toti acei primari si directori si etc stau relaxati pentru ca „-Mie nu mi se poate intampla.”.

    00
  18. Totu’ pleaca de la bani. Cand iti ragaie matul a salam de 10 lei si vodka cu cola de la bodega din colt…

    Cam asa e colorata viata.

    00
    • Poate pleacă de la faptul că șpaga merge și nu e niciun risc pentru șpagar si retea!

      Daca ar exista riscul de a fi nevoiti sa cumpere alifie timp de 15 ani, poate că
      Daca averilea le-ar fi confiscate , poate că ar fi si mai interesant…. sau cel putin să plateasca din avere ceva despagubiri, poate ca ar fi si mult mai interesant

      Responsabilitate? Pârnaie la primirea de șpagă?

      Poate se face bulgărele de zăpadă un pic mai mare!

      00
  19. Scolile, spitalele si multe institutii ar trebui inchise, nu au aviz pt ca nu ai bani de stropitori si spatiile sunt improprii. Sunt multe locuri publice unde se poate muri in masa. Sa le dea cate 50 de ani la inspectori, asa se rezolva pb.

    00
  20. Daca nu luau spaga, tot intrau pt neglijenta nu?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)