În unele cazuri, eutanasia nu sună rău

„Am oferit familiei servicii sociale in cadrul unui centru de criza, unde primeau mancare si aveau acces la dusuri pentru a se igieniza. Avand in vedere ca au refuzat categoric sa-i lase cel putin pe copii, au fost incepute demersurile legale pentru instituirea unor masuri de protectie a minorilor in regim de urgenta”, a declarat Angelica Stana, de la Directia Generala pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului Arad.
Conform legislatiei actuale, copiii nu pot fi luati cu forta de la parinti sau tutore, astfel ca se va apela la judecatori, care vor trebui sa ia o decizie in cateva zile. (sursa)

Copii n-au acte, n-au educaţie, n-au nimic. Iar cele câteva zeci de femei parlamentar n-au făcut nimic în sensul schimbării acestei legi tâmpite care nu permite luarea cu forţa a copiilor de la părinţii imbecili în ultimii 20 de ani, cele bătrâne fiind ocupate să fure şi să îşi vopsească părul mov, cele tinere să se lungească cu alţi politicieni. Pe cutrele bătrâne şi social-democrate le înţeleg, dar pe pizduţele tinere şi liberale deloc.

Familia din comuna gorjeană Văgiuleşti care în această toamnă a primit cadou o casă de la europarlamentarul Gigi Becali nu mai are niciun ban din suma oferită de politician, afirmă primarul comunei, susţinând că în câteva zile cei doi au cheltuit cei 5.000 de lei primiţi.

După ce a plecat domnul Becali şi le-a lăsat bani, pe lângă lucrurile pe care le-a adus aici pentru ei, toată ziua îi vedeam numai cu taxiul. Se duceau la Motru, la 20 de kilometri, pentru un pachet de biscuiţi şi ce îşi mai luau ei, dar oricum dădeau mai mult pe taxi decât pe ce cumpărau de acolo, deşi avem magazine şi în comună. (sursa)

Au făcut cinci copii, i-au dat în grjia statului că nu puteau avea grijă de ei şi au mai făcut unul GROZAV!

La un moment dat se discuta în Texas cât de moral şi uman e să execuţi retardaţi. Nu tâmpiţi, ci pur şi simplu oameni cu retard mintal, care nu prea înţeleg că nu e ok să omori sau să violezi alţi oameni. Texanii pur sânge nu discriminau şi nu aveau bani de sanatorii, iar retardaţii oricum nu făceau diferenţa. Cam aşa ar trebui şi aici. Ăştia de mai sus nu se vor prinde că e ceva rău, ei se vor aşeza bucuroşi pe scaun, mai ales dacă e şi un pic încălzit înainte.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

29 comentarii

  1. NIMENI nu poate avea dreptul discretionar de a-ti lua copilul, sub nici o forma. Pentru ca lasa loc de abuzuri maxime.

    http://www.dailymail.co.uk/news/article-2088337/Norwegian-authorities-away-children-Indian-couple-eating-hands.html

    Le-ua luat copilul pentru ca il hraneau cu mana, asa cum mananca indienii. cum ar fi sa vina sa iti ia copilul pentru ca ai 23 de grade in casa, nu 25? sau orice alt motiv stupid?

  2. faptul ca ala e oligofren nu garanteaza ca si copiii sunt oligofreni. dimpotriva, sansele sunt mult mai mici decat la un cuplu normal, existand teoria aia de cacat cu saritul unei generatii.
    prea mult se bate toba pe nefacutul copiilor, uitand ca doar daca exista copii, continuitatea noastra ca oameni, ca popor, ca societate, este asigurata. altfel vom fi poplati cu polițiști si chinezi.

  3. Abordarea este gresita si inumana.
    Nu trebuie eutanasiati ci doar castrati (chimic, fizic, nu conteaza)

    00
  4. miruna, dar daca ar veni cineva la tine sa te sterilizeze pentru ca te numesti miruna? saracii trebuie educati, cu forta sau nu. in clipa in care te introduci intr-o discutie, venind cu argumente naziste, ai dreptul de a iesi singura

  5. „I’m not saying there
    should be capital punishment for stupidity, but why don’t we
    just take the safety labels off of everything and let the
    problem solve itself?”

    00
  6. Suntem o tara de slavi crestini… greu de schimbat mentalitati in astfel de zone.

    Cand religia o sa ocupe un rol important doar pentru 50-60% din poplatie or sa inceapa sa apara si legi mai normale.

    00
  7. Ideea de a eutanasia retardatii e retarda :)
    Daca duci totul la extrem nu ai parte de progres, si am ajuns unde am ajuns datorita progresului. Deci NU, nu ii omoram, ii vindecam sau incercam sa-i vindecam.
    In schimb, nu ar trebui lasati sa se reproduca partenerii incompatibili genetic, ai caror copii ies cu malformatii sau alte minuni.

    00
  8. iar la manole s-a oprit evolutia. fix in lingura

  9. Nu e vorba de a lua copilul nimanui.
    Intrebarea e alta : Un cuplu de oligofreni cu acte in regula ar trebui sa aiba copii sau nu ?
    Avand in vedere ca ei nu au discernamant, nu ar trebui ca statul sa intervina preventiv ?
    ..si ne intoarcem la castrare/sterilizare

    00
  10. Pe vremea impuscatului se facea un test de compatibilitate a parintilor. Nu erai compatibil si ai fi facut copii cu probleme, nu primeai aviz de casatorie si implicit nu faceai copil. Eu zic ca era o masura buna.

    00
  11. La mine in zona e o familie de oameni saraci. E familia asta are cred ca 10 fete, din astea 10 fete cel putin 9 (ca una e retardata, la propriu) au copii, culmea sau nu, tot fete, unele au ajuns la varsta la care pot si ele sa aiba copii si ghici ce-au nascut, da tot fete. Oamenii nu muncesc, traiesc din ajutor social si mila celorlalti din zona, mila care nu stiu cat o sa mai reziste pentru ca aceasta familie nu se poate adapta la un trai civilizat, sanatos si curat. Copiii merg dezbracati pe strada, femeile astea nu se spala, nu se ingrijesc, iar barbatii lor beau si fumeaza. Eh ma intreb de ce nu exista o lege undeva care sa ia masuri in privinta asta si macar sa sterilizeze femeile astea care nu fac decat sa aduca pe lume copii de care nu are nimeni grija, pe care nu ii educa nimeni (si culmea doar fete), ca sa nu mai zic ca in ultima vreme au devenit si agresivi, vin la tine si te hartuiesc pe strada sa le dai 1 leu 2.

    00
  12. @Arhi

    Indianului trebuia sa-i zica cineva cam asa: Mananci la ma-ta la tara cu mana, cand te duci intr-o tara civilizata accepti si inveti obiceiurile lor. Daca nu esti in stare stai la tine in cocina!

    00
  13. Copiii n-au nicio vina. Dar in acelasi timp si senatorii si parintii astia de cacat ar trebui batuti cu biciul ud pana se invata minte ca nu ai niciun drept sa chinuiesti oameni nevinovati degeaba. Problema e atat ca nimeni nu se implica, cat si ca cei direct afectati (saracii) nu vor sa fie deranjati sau schimbati. Oricum astora nu mai ai ce sa le faci. Macar copiii sa fie educati cum trebuie, dar statul nu are timp sa faca asta, trebuie sa cumpere genti si masini secretarelor de deputati si senatori. Mi-e atat de scarba de oameni astia care merg la putere si nu fac absolut nimic incat le doresc un singur lucru: sa moara in dureri groaznice.

    00
  14. o sa ies inainte sa se formeze alte opinii despre persoana mea si despre lucrurile pe care le-am zis. oamenii acestia, strict astia despre care eu am vorbit, au fost ajutati si sunt in continuare, li s-au oferit case si sanse fiecaruia dintre ei, primaria a incercat sa ii introduca in societate, li s-au oferit locuri de munca in folosul comunitatii insa lor le e bine asa sau cel putin asa vad eu. ma gandesc ca atunci cand esti sarac iar cineva iti da o casa si se ingrijeste de tine ar trebui sa iti dea de gandit, dar cand continui sa traiesti in mizerie si sa torni copii pe banda rulanta, lucrurile se schimba. dar na, o sticla de saniuta e mai ieftina decat cel mai ieftin prezervativ.
    si da daca as fi fost in situatia aia si mi-ar fi placut muuult viata, cum le place fetelor din acea familie, sincer m-as lasa sterilizata!

    00
  15. Caz.
    O familie de suedeji isi trimit cei 8 copii minori la cersit si la furat.
    Apoi au ramas cu numai 6 copii, deoarece pe 2(1 fata+1 baiat) au reusit sa-i vanda la alta familie de suedeji, care la randul lor ii trimit la munca, pe baiat la furat si cersit, pe fata pe centura la produs.
    Ce ar trebui sa faca statul in aceasta situatie ?

    00
  16. @jerome.
    in primul rand sa nu le mai dea ajutoare sociale.
    pare ca numarul de copii optim pentru o suma de ajutorare sociala la suedeji este de 6-8.

    00
  17. arhi, nu tu erai ala de care facea baza mircea badea intr-o emisiune legat de afirmatiile tale cum ca barbatu tre sa fie sclav la femeie si-asa mai departe?

    Daca am gresit, imi cer scuze. Daca nu, atunci mai bine iti tii comentariile legate de evolutie pentru tine

    parerea mea

    00
  18. lol, cici badea… misto

    00
  19. Matei: el e. Adevarul ca la ce conceptii are despre relatia barbat femeie isi merita tot mistoul facut. Parca imi aduc aminte faza cu[un barbat adevarat ii da partenerei sa ii citeasca mesajele sa vada ca nu are nimic de ascuns] =)))))). Am vazut emisiunea cu doi prieteni si pot spune ca s-a lasat cu lacrimi de ras dar si de tristete ca unii oameni pot gandi asa

    00
  20. Mie mi-ar conveni ca toti cei cu IQ sub 80 sa fie executati, doar am ~130. Si as scapa de o tona de tampiti cu care am de-a face iar intre 80~100 e numai bine pentru joburile de maturator, gunoier si vanzator.

    00
  21. @jerome: Statul macar sa incaseze TVA-ul de pe tranzactie…

    00
  22. @zoso: Cum n-ai zis nimic de copii? Ai zis ca tantile parlamentare sunt ocupate cu furatu si fututu in loc sa schimbe legea care spune ca trebuie decizie judecatoreasca pentru a lua copiii de la parinti si nu pot fi luati cu forta. Deci dupa parerea ta e normal sa poata fi luati cu forta pentru cine stie ce motiv.
    De fiecare data cand spui cate-o tampenie si cineva iti atrage atentia o intorci ca la Ploiesti si spui ca n-ai zis.

    00
  23. @arhi:
    „NIMENI nu poate avea dreptul discretionar de a-ti lua copilul, sub nici o forma. Pentru ca lasa loc de abuzuri maxime.”
    May I kindly disagree?
    Sunt mai bune abuzurile maxime ale parintilor decat abuzurile maxime ale societatii/statului? Poti sa-i spui fraza de mai sus unui copil viloat de propriul parinte? Sau copilului de la casa de parinti care sta singur de cand se stie acolo insa „parintele” sau natural nu-i de acord cu infierea?
    Altfel spus problema e chiar abuzul si nu posibilitatea sa.
    P.S. E bine de stiut ca Norvegia e un stat cu capul in c.r (iar rezultatul e Brevik) insa datele problemei nu se schimba.

    Sunt de acord ca decaderea din drepturile parintesti este o masura extrema si ar trebui luata doar in cazuri exceptionale, acolo unde alte masuri legale si punitive nu functioneaza, insa exluderea ei e poate da nastele la si mai multe abuzuri…

    Offtopic?: Cum protejam cainii prin interzicerea eutanasierii lor?

    00
  24. Cazul A:Doi tineri s-au cunoscut in facultate amundoi ambitiosi amundoi harnici.Termina facultatea.Incep sa munceasca.Strang niste banuti.Fac rate la casa si o masina noua(e mica dar e a noastra zic ei-masina zic eu).Si fac un copil.Si se chinuie apoi sa-l dea la o gradinita decenta.Sa invete.si la engleza si la judo si ma rog sa-l ajute pe omuletul ala sa inteleaga cum e treaba cu lumea asta si sa aiba si el o sansa sa-i fie bine.Ii intreb la o sindrofie: pe cand un fratior sau o surioara.Ei se intristeaza si-mi raspund ca nu se poate ca abia pot sa ofere pentru unul un minim necesar. Cazul B.Famile mare cu 5 copii.Intr-un sat uitat de lume.Amundoi tineri amundoi someri.El mai bea.Si ea bea.Ca oricum nu au ce face.El mai munceste cu ziua pe la unul pe la altul.Si ea la fel.Au 5 copii si ea vb cu o vecina ca nu stie sigur dar poate vine si al 6 lea.Dar cum am zis nu stie sigur ca nu prea a fost la scoala.Si cu ce-l cresti? Lasa ma ca unde manaca 5 manaca si al6lea si mai vine o alocatie.Mai merg la primarie sa-mi mai dea astia un ajutor. O zeama lunga si am iesit din iarna. Parerea mea e ca daca vrei peste 2 copii tre sa demonstrezi ca ai un venit mai mare de x . Stiu ca e cam ca la banca dar intre oamenii ‘cu cap’ care fac unul maxim 2 (pentru ca trebuie sa dedice timp si bani cresterii si educatiei) si iepuroaicele de tara ce toarna cate unul pe sezon mi se pare ca viitorul nu suna tocmai bine.Vor fi 10 oameni normali intre 100 de retarzi si cum spunea cineva ca si daca raportul ar fi fost invers nu prea mergeau lucrurile chiar mi-e teama de ce va fi.(Un prost arunca o piatra in apa si zece intelpti se chinuie sa o scoata)Ce facem daca avem 10 prosti si doar un intelept.Ce facem daca mai au si pietre.Si la fel ca cu caini putem lua masuri pe termen lung.Nu-i eutanasiem dar macar ii sterlizam.Sau e o lege care zice ca desi stai in carca statului si nu produci nimic dar ai dreptul sa faci cati copii vrei care vor sta in carca statului si nu vor produce nimic

    00
  25. Poate ar costa mai putin educatia (cu forta) decat toate ajutoarele sociale care se baga in fundul saracilor (cu duhul si buzunarul) lunar.

    Stiti oare cati betivi si parasute de la tara primesc ajutor social pe ochi frumosi si dat din buci?

    00
  26. ii dau dreptate lui arhi, trebuie vazut in ce conditii se poater interveni si in ce fel, daca iei copii si ii bagi la orfelinat nu faci o mare smecherie si daca vine becali sa dea cu banu’ , nici asta nu rezolva problema de fond

    solutia e simpla si nu poate fi pusa in practica in Romania acum, dar daca iei acei oameni saraci si le dai un job si le monitorizezi activitatea lor de zi cu zi printr-un program real de asistenta sociala, ar fi ceva ok, in Anglia odata am vazut un reportaj despre niste familii sarace care-si construiau propriile lor case (zidarit, tencuiala, mobila, lucrat in echipa, etc) … ce sa zic, idei sunt, oameni dispusi sa faca o treaba nu-s

    00
  27. OMG! Nu-mi vine să cred. Un articol care menţionează eutanasia oamenilor şi n-are încă 100 de comentariii?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile